Mama fetei de 13 ani care şi-a înjunghiat bunica şi a fugit: „Tatăl a întreţinut relaţii cu fiica mea. Ea mi-a confirmat asta“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mama adolescentei din Oradea care şi-a înjunghiat bunica în spate cu mai multe lovituri de cuţit aduce acuzaţii grave. Potrivit femeii, tânăra de 13 ani ar fi îndrăgostită de propriul tată.

Abigail Bordaş (13 ani) şi-a înjunghiat bunica, în seara zilei de 8 august, aplicându-I femeii mai multe lovituri de cuţit în spate. Imediat după producerea evenimentului, tânăra a fugit şi nu a fost găsită nici până azi.

Abigail a recurs la acest gest extrem după ce bunica i-a interzis să coboare în faţa blocului pentru a-şi întâlni tatăl. Tânăra locuia cu mama şi bunica într-un apartament situat în Piaţa Bucureşti din Oradea. Mama copilei susţine că fiica ei ar fi îndrăgostită de propriul tată, iar în ultima vreme şi-a schimbat radical comportamentul.

"Există un dosar penal, în care tatăl este acuzat de relaţie cu Abigail. Au fost probe, am avut martori şi avem, şi pentru faptul că el a întreţinut relaţii cu Abigail. Chiar şi Abigail mi-a confirmat asta, mai demult, dar apoi şi-a revocat cuvintele, că nu este adevărat. Dar, atitudinea ei, comportamentul ei, dragul de a-i lua apărarea foarte mult şi sacrificial, ceea ce face ea pentru el face doar o persoană care este foarte îndrăgostită de cel pentru care face toate astea", a declarat Anca Bordaş, mama tinerei.

Martori ameninţaţi

Femeia speră ca acest dosar să se soluţioneze cât mai repede, afirmând că fostul ei soţ ar fi ameninţat martori în acest dosar.

"Sper ca acest dosar să se soluţioneze cât mai repede, este de destul de mult timp pe rol şi să iasă la iveală tot adevărul care a fost ascuns până acum. Sper ca cei care au văzut să spună ce au văzut, deşi au fost manipulaţi de Cosmin. Chiar au fost ameninţaţi că vor primi bătaie. Asta e ceea ce a schimbat-o pe Abigail, din cauza asta s-a îndepărtat de mine şi de familia noastră, ca să fie aproape de el mai mult", mai susţine femeia.

Imagine indisponibilă

Mama lui Abigail  FOTO: captură

Potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea nu pot fi făcute publice informaţii din dosar. "Nu vă putem confirma sau infirma existen a unui dosar penal pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea întrucât ar fi de natură să afecteze viaţa privată şi de familie si interesele minorilor", a precizat Teofil Ionel Ilisie, prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Anca Bordaş a rămas însărcinată la vârsta de 17 ani şi a crescut-o pe Abigail împreună cu părinţii ei, tatăl fiind plecat în Italia pentru a susţine financiar familia.  Bărbatul ar fi părăsit-o pe mama fetei când aceasta era gravidă şi a avut proces cu femeia, care a solicitat instanţei să emită ordin de restricţie. Ulterior, tot Anca Bordaş l-a dat în judecată ca să fie obligat să-şi exercite drepturile părinteşti.

Imagine indisponibilă

Chiar dacă fapta pe care a comis-o tânăra de 13 ani este una gravă, ea nu va răspunde penal. În ce priveşte starea de sănătate a bunicii, aceasta este stabilă, victima fiind transferată de pe secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean la Chirurgie.

Potrivit informaţiilor furnizate de către Poliţia Bihor, adolescenta are aproximativ 1,60 m înălţime, 53 kg, faţă ovală, ochi căprui, păr şaten închis, de lungime medie, rasă în partea stângă, constituţie slabă, nu are semne particulare şi a plecat de acasă îmbrăcată în maiou negru, blugi scurţi, pantofi sport, negri cu alb.

"Minora a mai fost plecată de la domiciliu în repetate rânduri, fiind găsită de poliţişti de fiecare dată, pe raza municipiului Oradea. Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la depistarea minorei sunt rugate să sune la numărul unic de urgenţă - 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie", au precizat poliţiştii orădeni.

Mai puteţi citi:

Adolescenta care şi-a înjunghiat bunica fiindcă n-a lăsat-o să-şi vadă tatăl a fugit de acasă şi este de negăsit de două zile

Oradea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite