Marius Vizer versus Cozmin Guşă, pe tatami: „Alegerile din Federaţia de Judo trebuie să aducă schimbare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Vizer Sursa JudoInside.com
Marius Vizer Sursa JudoInside.com

Cu două zile înainte de alegerile programate pentru conducerea Federaţiei Române de Judo, care se anunţă extrem de disputate, cu două tabere bine conturate, Marius Vizer, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo, susţine că este vremea schimbării şi a reformelor.

„Suntem în ajun de alegeri şi consider că actualele alegeri trebuie să aducă reformă, unitate şi schimbare”, a declarat luni Marius Vizer, în cadrul unui interviu acordat publicaţiei Bihoreanul.

„M-am retras la un moment dat din implicarea în judoul românesc datorită divizării federaţiei în grupări care ţintesc mai mult interese izolate sau dezasociate de interesele şi binele judoului românesc. În situaţia dată, nu am dorit să fiu în rol de partizan, ca să adâncesc şi mai mult criza. Am văzut realizările enumerate de actualul preşedinte, din care consider că lipseşte una esenţială: îndepărtarea FRJ de Federaţia Internaţională de Judo”, a mai spus Vizer, cu trimitere clară către Cozmin Guşă, preşedintele Federaţiei Române de Judo (FRJ).

„În aceste vremuri grele, le doresc membrilor familiei judoului românesc să fie uniţi, solidari, şi curajoşi, în conformitate cu valorile judoului, să respecte în mod special valorile judoului românesc, pe toţi cei care i-au făcut cinste pe plan naţional şi internaţional, să îi reactiveze pe toţi, ca odinioară, în marea familie a judoului, cu prietenie, respect şi înţelepciune”, a încheiat şeful Federaţiei Internaţionale de Judo (FIJ). 

Nu este prima oară când Marius Vizer dă un semnal de nemulţumire cu privire la situaţia judoului românesc, al cărui promotor a fost în ultimele trei decenii, atât ca om de afaceri, cât şi ca şi conducător al FRJ, apoi al Federaţiei Europene şi, din 2007, a forului mondial. 

În urmă cu doi ani, preşedintele FIJ a demisionat din poziţia de preşedinte onorific al FRJ, reproşâdu-i lui Guşă „managementul eronat sau viciat al Federaţiei Române de Judo din ultimii ani”, precum şi „animozităţile actuale care duc la scindarea acesteia”. Federaţia a făcut, în ultimul timp, obiectul mai multor scandaluri legate de utilizarea fondurilor, dar şi de abuzuri împotriva sportivilor şi marginalizarea unor valori, cu consecinţe directe asupra performanţelor sportive.

La alegerile de miercuri din FRJ, principalii competitori sunt Cozmin Guşă, actualul preşedinte, fost lider al PSD şi patron al Realitatea TV, şi omul de afaceri George Teşeleanu, fost consul onorific al omâniei la Ancona şi preşedinte al unui club de judo din Constanţa. 

Împotriva lui Guşă şi în favoarea lui Teşelean s-au exprimat în ultimele zile mai mulţi reprezentanţi de seamă ai judoului românesc, medaliaţi olimpici şi campioni ai acestui sport, precum Alina Dumitru, Mircea Frăţică, Alina Croitoru, Corina Căprioriu, Adrian Croitoru, Nicolae Constantin, Toma Mihalache, Aurelian Fleisz, Iulian Surlă ş.a.

Vă recomandăm şi: 

 

Marius Vizer, primit cu braţele deschise în Israel. Mesajul preşedintelui Federaţiei Internaţionale de Judo 

Moment de răscruce pentru judo-ul românesc: George Teşeleanu a explicat cum vrea să schimbe faţa acestui sport

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite