Medicii legiști susțin că Tanca Ervin a băut mult alcool în noaptea dispariţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După trei pahare de whisky, tânărul găsit înecat în Criş a avut o alcoolemie de 1,70 la mie în sânge. Poliţiştii nu au primit încă rezultatele necropsiei. Nu se ştie deocamdată dacă Tanca Ervin a alunecat sau a fost împins în Criş.

Tânărul găsit înecat în Criș era ținta bătăilor și la început îi era frică să meargă la școală

Gabriel Mihalache, şeful Serviciului Judeţean de Medicină Legală (SJML) Bihor, a declarat astăzi că analizele au arătat că Tanca Ervin consumase alcool, în noaptea în care a dispărut, după o petrecere cu prietenii. „A avut o alcoolemie mare, concentraţiile de alcool fiind mari atât în urină, cât şi în sânge”, a spus Gabriel Mihalache. Ionuţ Ghitea, fost coleg de clasă cu Ervin la Liceul „Don Orione”, a declarat că acesta ar fi consumat whisky în noaptea dispariţiei. „Cei care au fost cu el au spus că Ervin a băut trei pahare de whisky, cu suc, între orele 20.00 şi 23.00. I-a fost rău, a vomitat şi s-a spălat cu apă rece pe faţă. Nu cred că la 2.00 dimineaţa, ora dispariţiei, mai era atât beat”, a spus Ionuţ Ghitea.

Neobişnuit cu alcoolul
Acesta a subliniat că Ervin nu era obişnuit cu băutura. Ionuţ Ghitea este unul dintre colegii care l-au căutat pe Ervin, de la anuntul disparitiei până când a fost găsit înecat duminică, în apele Crişului Repede, în zona Staţiei de Epurare a Apei. „Ştiu că scafandrii au găsit un telefon mobil lângă Podul Intelectualilor, locul în care a fost văzut ultima dată”, a mai spus fostul coleg, care exclude varianta unei sinucideri. „Fratele lui Ervin a spus că acesta avea alt telefon”, a precizat Ologu Ştefan, unul dintre scafandrii care l-au căutat pe Ervin, între Podul Intelectualilor şi Podul Ferdinand. Ervin a avut o alcoolemie de 1,70 la mie în sânge, care se caracterizează prin alterarea atenţiei, discernământului şi percepţiei, căzăturiile fiind frecvente. 

Poliţiştii, în aşteptare
Ioana Indrieş, purtător de cuvânt la Inspectoratul de Poliţie Bihor, a declarat astăzi că se vor face cercetări, după ce vor primi rezultatele necropsiei. „Noi nu am primit încă rezultatele necropsiei, de la Serviciul de Medicină Legală. În funcţie de acestea se vor face cercetări şi se va stabili dacă a fost un accident sau altceva”, a spus Ioana Indrieş.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite