Nicolae Steinhardt şi controversele despre cât de rasist a fost părintele de la Rohia: cele mai zguduitoare învăţături din „Jurnalul Fericirii”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nimic mai nimerit decât să ne aducem aminte, în Săptămâna Mare, de „Jurnalul Fericirii” al lui Nicolae Steinhardt. După Postul Mare, se apropie momentul fără egal, triumfal, al Resurecţiei, al Învierii Fiului lui Dumnezeu şi al răscumpărării noastre. Acest Post are şi valenţe simbolice, dar ne face şi mai puternici în lupta cu diavolul, care este „stăpânitorul lumii acesteia”, o formulă care-i prilejuieşte autorului minunate reflecţii.

Considerată de mulţi nu doar o carte extraordinară, “Jurnalul Fericirii” a lui Nicolae Steinhardt este pentru unii o carte de căpătâi, o carte ce poate schimba chiar şi sensul vieţii.

“Părintele Nicolae spune atât de frumos că lumea originară e creaţia lui Dumnezeu iar lumea aceasta – care nu mai e cea originară este contaminată prin păcat şi intrată în complicitate cu diavolul”, susţine Lucian Silaghi, directorul executiv al Direcţiei Judeţeane pentru Cultură Bihor. În opinia părintelui, curăţire cere o exorcisare, o dezvrăjire. Dovadă e contactul cu toate capodoperele artei care şi ele izbutesc a descânta, a stabili legătura directă cu dumnezeirea. Stilul în care autorul reuşeşte să ducă lucrurile în extremă, uneori poate exagerând, este unul incredibil, plăcut de parcurs. Părintele dă o lecţie de etică şi morală. Vorbeşte dur la adresa anumitor categorii, fie că este vorba despre evrei, ţigani, graşi, slabi sau fumători, fiind considerat unii chiar rasist. Iată ce spune despre ţigani:

 „Printre ţigani. Rasismul este o demenţă, dar – cum să spun? – nerasismul, contestarea unor rase deosebite, fiecare cu însuşirile ei, este o nerozie. Sunt mai degrabă certăreţi, rostul vieţii lor e gâlceava, harţa; fără de larmă şi tărăboi se asfixiază şi pier; pângăritori, au un dar neîntrecut de a terfeli totul; mincinoşi, minţim cu toţii, dar idealizăm realul, la ei e altfel, ca la antimaterie. Şi găsesc de cuviinţă să-şi întărească minciunile cu jurăminte grele: să-mi sară ochii, să-mi moară mama, să fiu nebun. (…) Şi nu le poţi intra în voie. Oricât de frumos le vorbeşti, orice umilinţă, orice făţărnicie: deopotrivă de inutile. Leneşi, urăsc pe cine le cere un efort, o lene îndărătnică, violentă, ca instinctul de conservare. Şi nu pot bea în cârciumi, numai afară, pe stradă, cu sticlele înşirate alături şi puradeii roată; o maidanofilie, un exhibiţionism, o nostalgie a bâlciului; şi un jind al ocării, ţipetelor, poalelor date peste cap. Spurcăciunea. Dracul sordid, dracul poltron, dracul ţopăitor. Cărora Coşbuc le-a găsit nume atât de potrivite şi care îşi fac din cur o goarnă“

image

Aceste vorbe le scrie în timp ce se afla închis la Jilava, printre ei, printre ţigani. Îi caracterizează asa cum i-a întâlnit acolo. Poate pentru unii cuvintele sunt dure, şi sună a rasism, dar părintele spune clar: “rasismul e demenţă, iar nerasismul e nerozie”, adică fiecare are nişte caracteristici proprii. Îi tolerează, îi admite aşa cum sunt. Iată o dovată că nu poate fi vorba despre rasism

“Aşa i-a văzut pe ţiganii de acolo. Nu poţi desprinde afirmaţiile lui despre această etnie de universul în care vieţuia atunci el. Aşa erau cei cu care a intrat în contact. Cine ştie ce raporturi au fost între ei! Cine ştie dacă nu i-au strigat chestii anti-semite. Nu putem şti ce a fost acolo”, susţine lector univ. dr. Radu Romînaş, profesor al Facultăţii de Istorie din Oradea.

A făcut închisoare pentru că nu a vrut să se întoarcă împotriva lui Noica

“Jurnelul Fericirii” este o carte profund duhovnicească, şi trebuie înţeleasă într-o cheie a duhului şi nu a literei. Este vorba despre solidaritatea interconfesională, părintele fiind botezat în timp ce avea martori penticostali şi martori ai lui Iehova.

A făcut închisoare pentru că nu a vrut să-l dea în gât pe Noica. Părintele vorbeşte despre diverse categorii, tocmai pentru ca noi să înţelegem un mesaj duhovnicesc. Chiar vorbeşte despre propria etnie, despre evrei pe care nu-i vede bine, despre faptul că nu putem trăi unul fără altul. Este vorba despre taina persoanei. Nu îşi fixează o ţintă pentru o anumită etnie sau categorie pe care să o terfelească.

“Părintele pune probleme de conştiinţe reale, raportându-le întotdeauna la cel de lângă el, la tensiunea dramatică a raporturilor cu Biserica. Rezolvarea acestor tensiuni se face în momentul intrării sale în creştinism, în ortodoxie”, susţine profesorul Romînaş.
image

Evreu fiind el spune despre credinţa evreilor următoarele:  "credeam că sinagoga e o biserică. Nu, e un locaş de recitare a unor texte, e o religie în suspensie şi lipsită de cult, iar sinagogile nu-s decât case memoriale"

Din acest mesaj, unii l-ar putea considera foarte uşor pe părinte un antisemit, dar  mesajele sale sunt profund literare, filosofice, deci nu trebuiesc luate adliteram. “Este vorba despre o tensiune lăuntrică a lui, încearcă să se înţeleagă zugrăvindu-se pe sine prin ceilalţi şi astfel a ajuns la creştinism ca la o eliberare de toate frustrările, reuşind să-i îmbrăţizeze pe toţi în dragostea hristică. Critică din cauza tensiunii acumulate, ca să se înţeleagă pe el. Îi zugrăveşte pe cei de lângă el, dar fără ură. De fapt, se vede în ei pe el însuşi. Pentru el închisoarea a fost o binecuvântare, pentru că acolo s-a întâlnit cu Hristos. Acolo a învăţat să trăiască după fericire”, spune profesorul Radu Românaşu.

image

Există o solidaritate a celor închişi, indiferent de confesiune, uniţi toţi prin credinţă. Aşa a şi fost botezat părintele. Au  postit de apă toţi cei din celulă, de diferite credinţe, ca mâna lui Dumnezeu să aibă apă de botez pentru el.

Fericiţi sunt cei care citesc Jurnalul Fericirii pentru că mai aproape de Fericire ei vor fi!

Vă mai recomandăm:

Duhovnicii Maramureşului. Serafim Man, duhovnicul lui Steinhardt şi cel care i-a prezis lui Băsescu că va fi preşedinte

Profetul vasluienilor, Mina Dobzeu - sfântul închisorilor comuniste care l-a botezat pe Nicolae Steinhardt

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite