PORTRET / Răducu Şerbănescu este liderul studenţesc pasionat de fagot

După ce a studiat instrumentul favorit aproape 20 de ani, Răducu a realizat că poziţia de lider organizatoric îi poate asigura succesul în viaţă. Povestea pasiunii lui Răducu începe la vârsta de patru ani, când părinţii săi au descopeit că băiatul are o mare atracţie către muzica clasică.

PROFIL
Născut. 3 decembrie 1986
Familie. Doi fraţi vitregi
Studii. Anul IV la Facultatea de Muzică, secţia interpretare muzicală.

 „De câte ori auzeam un concert, luam radioul cu antenă şi începeam să «cânt» la el. Îmi imaginam că este un instrument de suflat şi că fac parte din orchestră”, îşi aminteşte Răducu. În scurt timp, mama băiatului a înţeles că dincolo de joacă, copilul are ureche muzicală. „Obişnuiam să imit sunete. Favoritul meu era semnalul de alarmă care vesteşte lăsarea barierei”, spune studentul.

„Eşti făcut pentru fagot”
Câţiva ani mai târziu, părinţii au hotărât să-l ducă la Liceul de Artă. „Mi s-au testat auzul şi vocea. La un moment dat a venit la probă şi directorul şcolii. S-a uitat la mine şi a întrebat câţi ani am. Deşi în clasa a IV-a, eram foarte  înalt pentru vârsta mea. Mi-a zis: «Bărbate, eşti făcut pentru fagot!»”, explică Răducu. De la primul contact cu instrumentul, copilul s-a îndrăgostit. „Primele sunete mi-au amintit de vocea bunicului. Aşa am ştiut că mi-am găsit menirea”, spune tânărul.
Zece ani mai târziu, Răducu intra al treilea la Facultatea de Muzică. „Pentru mine, facultatea a fost o portiţă de lansare. M-am făcut remarcat de profesori şi prin  recomandările lor am ajuns să colaborez cu Filarmonica de Stat şi cu orchestre locale. Am concertat în Timişoara, în Piteşti, în Cluj, chiar şi în Geneva”, povesteşte tânărul.

Alesul studenţilor
Cu trecerea anilor, băiatul a realizat că drumul pasiunii e presărat cu spini. În ciuda performanţei, pentru absolvenţi şansele de angajare sunt mici. Soarta a făcut însă ca Răducu să-şi câştige şi simpatia colegilor de an. „Când am intrat în facultate am găsit un soi de letargie. Deşi nevoile studenţilor erau mari, lipsea spiritul de iniţiativă”, spune tânărul. Astfel, Răducu a ajuns liantul dintre secretariat, decanat şi studenţi. „Orice problemă, de la eliberarea carnetelor până la locurile de cazare, ajungea prin mine pe masa responsabililor”, explică băiatul. Studenţii l-au delegat şef de an, membru în senat şi, într-un final, vicepreşedinte.
„Am avut norocul de a găsi oameni la fel de entuziaşti ca mine, cu care am format o adevărată echipă”, povesteşte Răducu. Responsabilităţile, rolul de purtător de cuvânt, comunicarea cu diverse caractere de oameni, l-au transformat. „Ca vicepreşedinte mi-am format diplomaţia, am învăţat ce înseamnă să organizezi oameni, acte şi pe tine însuţi” explică studentul. „Acum sunt decis să-mi încerc norocul în manageriatul artistic”, spune Răducu.  

Întrebări şi răspunsuri

Dacă te apuci de manageriat, renunţi la muzică?
Nu, vreau să fiu colaborator la o filarmonică, oriunde în ţară şi să încerc să trăiesc şi din altceva.

Ce sfat i-ai da unui tânăr care vrea să studieze muzică?
I-aş spune că pentru o astfel de pasiune ai nevoie de bani. Dacă nu te pot susţine părinţii, trebuie să te susţii financiar şi din alte ocupaţii.

Care e cea mai mare realizare ca vicepreşedinte?
M-am luptat pentru introducerea Internetului în cămine.

Ce-i place
Lui Răducu îi plac polemicile cu prietenii. Îi place să joace ping-pong. Bea Coca-Cola şi se dă în vânt după salata de vinete şi fasolea cu cârnaţi. E pasionat de maşini şi motociclete.

Ce nu-i place
Răducu spune că nu suportă ipocrizia, prostia, îngâmfarea. Detestă oamenii inculţi. Nu poate înghiţi minciuna şi nu se înconjoară de oameni laşi.