Panourile fotovoltaice au fost montate pe o structură metalică pe acoperişul Grădiniţei 56, sistemul fiind compus din 60 de panouri fotovoltaice, un invertor şi un sistem de control şi comandă. Valoarea investiţiei se ridică la 96.100 lei + TVA, iar firma executantă a fost SC Amper Proiect SRL.
Potrivit viceprimarului Huszar Istvan, sistemul poate producă 15 megawaţi oră pe an, cu cel puţin 3 megawaţi oră pe an peste necesarul grădiniţei.
„Acesta este un proiect pilot atât în Oradea, cât şi în ţară. După finalizarea investiţiei, nu ne rămâne decât să vindem curent electric. Avem capacitate de producţie mai mare decât consumul, astfel că vom avea şi venituri", susţine viceprimarul.
Conducerea Administraţiei Imobiliare Oradea susţine că investiţia se va amortiza în aproximativ 7 ani. În calculul amortizării s-a ţinut cont de o scădere a randamentului panourilor fotovoltaice de 3% în primul an şi 0,7% pe an în următorii ani, conform garanţiei oferite de producători.
Costurile operaţionale au fost estimate la 1,5% pe an din valoarea investiţiei iniţiale. În plus, municipalitatea estimează că în următorii 25 de ani folosirea panourilor fotovoltaice la Grădiniţa 56 va aduce un câştig de 183.000 lei la bugetul local, bani proveniţi din economia făcută la facturile de curent şi veniturile obţinute din vânzarea de certificate verzi.
Reprezentantul firmei Amper Proiect a menţionat că sistemul va fi pus în funcţiune luni, 17 august, urmând să fie făcute probe. În paralel, trebuie făcute demersurile la ANRE pentru obţinerea Licenţei şi Acreditării ca producător de energie verde, în vederea obţinerii Certificatelor Verzi. Licenţa de exploatare este valabilă 25 de ani.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
0 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate