Probleme la Spitalul Municipal din Oradea. Zeci de pacienţi pe listele de aşteptare, după ce masa de radioterapie a crăpat dintr-o eroare umană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cora Gache, medicul primar al laboratorului de radioterapie, susţine că ar fi mai bun un accelerator pentru bolnavii de cancer

Zeci de pacienţi, cu probleme oncologice, sunt puşi pe listele de aşteptare, la Spitalul Municipal “Dr. Gavril Curteanu” din Oradea, după ce, din cauza unei erori umane, masa de radioterapie a crăpat. Veştile nu sunt bune nici pentru personalul spitalului, o parte din conturile unităţii bancare fiind blocate.

La mijlocul săptămânii trecute, un pacient a intrat pentru a urma tratamentul de radioterapie. Din păcate, cei doi specialişti specialişti  nu s-au coordonat, datele fiind transmise greşit, astfel că, în timpul tratamentului, partea mobilă a acceleratorului linear a lovit marginea mesei de radioterapie, iar aceasta s-a crăpat.

Din fericire, pacientul aflat pe masă pentru efectuarea tratamentului a reuşit să-şi tragă mâna la timp, altfel putea avea loc o nenorocire.

La Oradea au ajuns specialişti care se vor ocupa de rezolvarea situaţie, însă, potrivit unor specilişti din cadrul Centrului Oncologic, problema se va remedia abia peste o lună, iar costurile se ridică la aproximativ 10.000 de euro. Totodată, pe lista de aşteptare sunt, în acest moment, peste 80 de pacienţi, numărul lor crescând de la o zi la alta. În situaţia în care masa va fi reparată peste o lună, pacienţii care se programează acum vor ajunge să facă radioterapie abia în luna iulie sau august.

“Pot să vă spun că există o defecţiune, o defecţiune dată de o eroare umană.Odată ce situaţia se va remedia vor avea prioritate pacienţii care au început  cura de tratament şi care trebuie să o urmeze periodic”, ne-a declarat dr. Elena Modlovean, managerul spitalului Municipal “Dr. Gavril Curteanu”, din Oradea.

Poprire pe conturi

O altă problemă cu care spitalul se confruntă este blocarea conturilor. Mai exact, este vorba despre blocarea conturilor de la Banca Transilvania.

Totul a început în luna decembrie când executorul judecătoresc Marius Gîrdan a pus propriere pe conturile spitalului, doar că, potrivit legii, instituţia avea la dispoziţie 3 luni pentru a rezolva problemele. Cum cele trei luni au trecut, iar problemele nu au fost rezolvate, conturile au fost blocate. În acest fel, angajaţii spitalului care îşi primesc salariile prin banca Transilvania au fost îndrumaţi să depună cereri prin care să solicite primirea salariilor în numerar, de la casieria spitalului, sau să îşi închidă contul de la banca respectivă, şi să-şi deschidă altul la una dintre băncile cu care unitatea medicală are contract. 

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite