Oradea

articolul anterior articolul urmator

Sancţiuni uriaşe pentru Oradea din cauza unor nereguli la proiectele europene. Primarul: „Ne vom judeca”

7
1 Mar 2021 18:17:42
Autor: Laura Gal
Printre proiectele "amendate" de Ministerul Dezvoltării este şi cel al noii linii de tramvai foto: ebihoreanul.ro
Printre proiectele "amendate" de Ministerul Dezvoltării este şi cel al noii linii de tramvai foto: ebihoreanul.ro

Primăria Oradea riscă sancţiuni de aproape 17 milioane euro aplicate proiectelor europene, pentru nereguli privind atribuirea lucrărilor găsite de Autoritatea de Management de pe lângă Ministerul Dezvoltării.

Sancţiunile sunt aplicate în cazul a nouă proiecte ale Primăriei Oradea. Cele mai mici, de „doar” 10% din valoarea lucrărilor, s-au aplicat în trei proiecte europene, pentru nereguli în derularea procedurii de achiziţie, cum a fost cazul reabilitării şcolii Dacia. 

În acest proiect, municipalitatea a fost sancţionată cu 827.000 lei pentru că ar fi cerut firmei câştigătoare să îşi adapteze oferta la prevederile OUG 114/2019, cea prin care s-au scumpit toate lucrările de construcţii, fapt interpretat că a afectat tratamentul egal al constructorilor.
 
Corecţii de 25% din valoarea lucrărilor, au fost dispuse pentru alte şase proiecte, între care şi cel privind crearea unor trasee pietonale în centrul oraşului. 

În majoritatea acestor cazuri, măsurile sancţionează municipalitatea pentru că nu a anunţat licitaţiile şi în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE). Finanţatorul a considerat că prin anunţarea procedurilor de achiziţie exclusiv în SEAP şi în publicaţii româneşti, municipalitatea a îngrădit libera concurenţă şi, implicit, posibilitatea ca firme din UE să participe la licitaţie. 

„Deşi pare o faptă involuntară, o simplă neglijenţă, consecinţa este lipsa de transparenţă la nivel european", a transmis Autoritatea de Management de la Ministerul Dezvoltării.
 
Cea mai dură corecţie, de 100% din valoarea lucrărilor, riscă să fie aplicată pe proiectul construirii noii linii de tramvai din oraş. Suma este uriaşă, de 58,7 milioane lei, iar Autoritatea de Management reclamă un posibil conflict de interese deoarece firma care a făcut studiul de fezabilitate a participat apoi la licitaţie în cadrul unei asocieri conduse de constructorul Abed Nego, declarat câştigătorul lucrării.
 
„În general, un proiectant care face SF-ul unei lucrări participă apoi şi la licitaţia pentru execuţie în cadrul unei asocieri. Nu este nimic ilegal în asta”, susţine primarul Florin Birta, care e hotărât, de altfel, să conteste toate corecţiile financiare în instanţă, considerându-le neîntemeiate. „Ne vom judeca şi vom vedea”, spune primarul Birta. 
 
Oradea a atras în perioada 2014 - 2020 fonduri comunitare în valoare de 370 milioane euro. Anul trecut, oraşul a atras şi investit 43 milioane euro din fonduri comunitare, de cinci ori mai mult decât în 2019.
 

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Anchetă la un spital din Oradea după dispariţia unui lănţişor din aur al unui pacient mort de COVID

„Moartea” baronilor politici. În premieră absolută, primăriile din Bihor primesc de la buget sume egale 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

7 Comentarii

imsi1 imsi1
1.03.2021, 18:33:59

Ma faceti voi aliante cu UDMR ul si vedti voi fonduri ciu ciu. Cine i ministru la Dezvoltare ? Un UDMR ist care lupta pt bunasarea romanilor asa i ? Bolocan era tare laudat, fonduri UE atrase orras frumos (realitatea ii ca in toamna lui 2019 Oradea arata super !) mandria pnl ului pe bune ! S a schimbat ministru gata totu i rau fiindca Oradea a zis ca intra in Federatia Rusa daca vine un prefect ungur. N au vrut ? Ei atunci gasim ca vrabiile nu ciripesc Iszten aldö meg a kiraly, ca piisicile miorlae pe romaneste cind maninca soarecii imigranti din Ungaria si ca firmele din ungaria n au participat la licitatie. De ce sa ia o firma romaneasca profiturile ? Asta i de neacceptat, chiar si Catzu si Orban 2 romani verzi s au revoltat si au plins de mila strainilor dezavantajati. Sa traiti bine ! (Dar nu aici)

-3 (9 voturi)
Alex Alex
1.03.2021, 21:17:44

Pai tocmai pentru ca primesti fonduri europene trebuie sa oferi sanse egale tuturor firmelor din UE. Da problema este intr-adevar faptul ca nu au folosit/actualizat si JOUE pentru proiectele din aceste fonduri. Exista un foarte mare risc ca. in urma auditului, UE sa nu plateasca acele fonduri finale statului roman si chiar sa solicite rambursarea integrala a banilor europeni. Atentie, ai atras fondurile europene, dar daca nu ai indeplinit corect procedurile de lucru pentru aceste fonduri statul roman ramane cu buza umflata. Statul este cel care iti plateste inital fonduri, banii europeni vin ulterior in etape, inclusiv dupa receptia lucrarii.

Adrian Foangǎ
1.03.2021, 19:28:15

Cloaca aia de oras nu era socotita "model" ? :)) De abia astept sa-i vad la puscarie pe unii dintre ei...

-2 (8 voturi)
M Costi
1.03.2021, 21:12:01

"...nereguli la proiectele europene..." !?! Unde , dom'le , la Oradea , oras condus magistral de penelisti , dat exemplu pt restul tarii ? Unul din "pilonii" Aliantei Vestului.... !

-3 (5 voturi)
Infractorul Burci
1.03.2021, 22:32:00

Cum, marele Bolojan, idolul celor fără minte, a furat banii europeni și o să meargă la pușcărie? :))

-8 (10 voturi)

Vezi toate comentariile (7)

Modifică Setările