Se închid cluburi, piscine şi locuri de joacă în Bihor. Masca devine obligatorie şi pe stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În trei localităţi din Bihor, locuitorii sunt obligaţi să poarte mască şi pe stradă, şi în spaţiile închise FOTO: arhiva adevarul.ro
În trei localităţi din Bihor, locuitorii sunt obligaţi să poarte mască şi pe stradă, şi în spaţiile închise FOTO: arhiva adevarul.ro

Restaurantele şi barurile din Municipiul Oradea şi alte 17 localităţi vor funcţiona la 30% din capacitate, începând de marţi, iar în trei localităţi din Bihor vor fi închise cu totul, locuitorii de aici având obligaţia să poarte mască atât în spaţiile închise, cât şi în cele deschise, "astfel încât să astupe nasul şi gura".

Hotărârea a fost luată, luni, de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bihor, însă fără ca documentul, publicat pe site-ul Prefecturii, să fie transmis şi presei. 

Hotătârea prevede măsuri de limitare sau chiar închidere pentru mai multe unităţi HORECA din Judeţ.

Astfel, în localităţile în care incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5 la mia de locuitori, activitatea cu publicul a localurilor în interior este permisă fără a depăşi 50%. 

Dacă incidenţa este mai mare de 1,5 la mie şi mai mică sau egală cu 3 la mia de locuitori, activitatea este permisă fără a depăşi 30% din capacitate, iar în cazul în care incidenţa este mai mare decât 30%, activitatea localurilor în interior este complet interzisă.

Prevederile sunt valabile pentru restaurante, cafenele, inclusiv instituţiile muzeale, bibliotecile, teatrele sau cinematografele.

În ce priveşte localurile amenajate în interiorul unităţilor de cazare, activitatea este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 6-22, în localităţile în care incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5 la mia de locuitori, fără a depăşi 30% din capacitate în acelaşi interval orar acolo unde indicele este mai mare decât 1,5 dar mai mic de 3 la mia de locuitori şi doar pentru persoanele cazate în aceste unităţi în localităţile cu peste 3 cazuri la mia de locuitori.

În situaţia în care activitatea acestor operatori economici este închisă în interior, "se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective".

Şi pentru terase sunt restricţii. Concret, prepararea şi consumarea băuturilor şi alimentelor sunt permise în aer liber, "cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 metri între mese şi participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite".

Nu este permisă, însă, activitatea în baruri, cluburi şi discoteci, se suspendă activitatea în sălile de jocuri, în piscinele interioare şi locurile de joacă pentru copii, inclusiv în centrele comerciale.

Instituţiile şi autorităţile publice, operatorii economici şi profesioniştii au obligaţia de a asigura, la intrarea în sediu, în mod obligatoriu, triajul epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu cât şi pentru vizitatori. 

Vă recomandăm şi: 

Episcopul greco-catolic de Oradea, Virgil Bercea, a fost confirmat cu COVID-19

Serviciile de sănătate, poluarea aerului şi infrastructura rutieră sunt cele mai importante trei probleme urbane

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite