Stareţă condamnată pentru că a „spălat” aproape 1 milion de lei printr-un cont al mănăstirii. Procesul a durat 7 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maica Mina (foto dreapta) a pus la Oradea bazele unui adevărat complex monahal pe care îl conduce de mai bine de două decenii cu o mână de fier. (FOTO: Laura Gal)
Maica Mina (foto dreapta) a pus la Oradea bazele unui adevărat complex monahal pe care îl conduce de mai bine de două decenii cu o mână de fier. (FOTO: Laura Gal)

Una dintre cele mai cunoscute călugăriţe din Bihor, stareţa Mănăstirii Sfintei Cruci din Oradea, a fost condamnată la 2 ani de închisoare cu suspendare într-un proces în care e acuzată că a spălat printr-un cont al aşezământului aproape 1 milion de lei, bani negri proveniţi de la o cunoscută reţea de farmaceutice.

Condamnarea a fost dispusă săptămâna trecută, la Tribunalul Mureş, după mai bine de 7 ani de dezbateri într-un proces în care Maica Mina, stareţa Mănăstirii Sfintei Cruci din Oradea e judecată pentru constituire de grup criminal organizat şi spălare de bani în formă continuată. 

Dosarul a fost înaintat instanţei de procurorii DIICOT în 2013, anchetatorii susţinând că mănăstirea orădeană a fost implicată într-o afacere ilicită de reprezentanţii firmei de farmaceutice Ropharma Braşov, pentru a-i putea recompensa pe medicii care îşi dirijau pacienţii la farmaciile societăţii ori la cele partenere. 

Carusel la mănăstire

Cercetările,  pornite în 2012, au arătat că în circuit erau implicaţi angajaţi din mai multe sucursale Ropharma - Târgu Mureş, Braşov, Iaşi şi Bacău - unde directorii îşi acopereau până şi delapidările cu sponsorizări la mănăstire. Anchetatorii au identificat şi "legătura" între firmă şi mănăstirea din Oradea: orădeanul Ciprian Niţulescu, patronul unor farmacii orădene, asociat şi fin de cununie al patronului firmei Ropharma, milionarul Mihai Miron.

Niţulescu a fost cel care, zic anchetatorii, ar fi cooptat-o pe stareţă în afacere şi s-ar fi ocupat împreună cu ea de transferul banilor. În total,  în perioada octombrie 2010 - ianuarie 2013, procurorii au descoperit 19 contracte încheiate între Ropharma şi Mănăstirea Sfintei Cruci pentru "sprijinirea lucrărilor de construcţii şi consolidarea mănăstirii", în sumă totală de 914.000 lei. Din aceştia, 781.895 lei s-au întors la Ropharma, adică aproximativ 86%, iar restul de 132.000 lei i-ar fi rămas stareţei, care i-ar fi cheltuit, între altele, pentru mâncare, vin de împărtăşanie, dar şi pe o excursie în Grecia.

Reprezentanţii companiei virau bani în contul mănăstirii, sub forma unor sponsorizări, de unde, apoi, erau transferaţi în conturile unor salariaţi de încredere ai firmei, sub diverse pretexte: achiziţie de tablă, cherestea, răsaduri, ceară, muguri de pin, răşină, lemn pentru iconostas etc.

La rândul lor, angajaţii Ropharma ridicau banii şi îi returnau firmei, închizând astfel circuitul. Caruselul era profitabil de două ori căci, pe lângă faptul că "albea" banii daţi medicilor, sponsorizările puteau fi şi deduse din impozitele pe care firma le datora statului.

Maica la judecată

În finalul anchetei, pe 12 decembrie 2013, procurorii DIICOT au trimis-o în judecată pe stareţă alături de celelalte şase persoane identificate ca făcând parte din "carusel": orădeanul Ciprian Niţulescu, Michael Vartic (director Ropharma, sucursala Tg. Mureş), Ionuţ Scorţanu (contabil-şef, Bacău), Mărioara Bojan (şef serviciu Resurse Umane, Tg. Mureş), Luminiţa Cioloca (contabil şef, Tg. Mureş) şi auditorul financiar Cristian Teodor Cărare.

Procesul s-a întins pe 7 ani, pentru ca, în final, toţi inculpaţii au fost achitaţi pentru constituire de grup infracţional organizat. Pentru restul acuzaţiilor, în schimb, judecătorul a dispus condamnări la pedepse cu suspendarea executării, în cazul Minei Bădilă acesta însemnând 2 ani de închisoare, a cărei executare a fost suspendată pe un termen de încercare de 4 ani.

"Pedeapsa este injustă", spune avocatul stareţei, Bogdan Bodea, care susţine că Mina Bădilă "nu a avut nicio participare. E nevinovată"; spune avocatul, care a şi atacat hotărârea judecătorească cu apel care se va judeca la Curtea de Apel Târgu Mureş. 

Vă recomandăm şi: 

Spital nou la Oradea: peste 200 de paturi, inclusiv pentru epidemii, cu saloane de 2 paturi şi secţie ATI

Un asistent medical s-a sinucis în ziua în care a aflat că are COVID-19. Unde s-a produs tragedia

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite