O primărie din România investeşte peste 7 milioane de euro, bani europeni, în reabilitarea şi construcţia unor şcoli, grădiniţe şi creşe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valoarea proiectelor depaseste 7 milioane de euro
Valoarea proiectelor depaseste 7 milioane de euro

Proiecte pe educaţie în valoare totală de peste 7 milioane de euro, din fonduri europene, atât la învăţământ profesional, cât şi şcoli generale, grădiniţe noi şi creşe, vor fi demarcate de către o primărie din România.

"Primul domeniu este învăţământul profesional şi tehnic, sens în care avem o axă dedicată, axa 4.4 din Programul Operaţional Regional care finanţează reabilitări şi dotări pentru şcolile din acest sistem, profesional şi tehnic. Sunt două astfel de nuclee în Oradea, pe care ne-am concentrat în aceşti ani, anume Colegiul Tehnic 'Mihai Viteazul' şi Colegiul Tehnic 'Traian Vuia'. Pentru ambele colegii sunt prevăzute reabilitarea tuturor clădirilor, a atelierelor din toate punctele de vedere, cu dotarea de echipamente noi, moderne, dar şi reţelele de utilităţi - instalaţia de apă, canal, electrică şi termoficare", a declarat Ilie Bolojan, primarul municipiului Oradea.

La “Mihai Viteazul”, suma de folosit se ridică la 1,1 milioane de euro, durata de execuţie fiind de doi ani. La 'Traian Vuia', unde în anii trecuţi s-au alocat şi alte sume pentru reabilitare, acum vor fi în lucru reabilitarea internatului şi a atelierelor care vor fi dotate cu echipamente noi, pentru ca într-un an şcoala să fie funcţională. Suma este de 500.000 de euro.

Un alt proiect vizează folosirea fondurilor europene pentru şcoli generale, Primăria Oradea urmând să reabiliteze integral Şcoala generală nr. 11, din str. Moldovei, unde vor fi reabilitate toate corpurile de clădire, sala de sport, curtea interioară, împrejmuirea, cu refacerea tuturor instalaţiilor electrice, sanitare şi termice. Suma prevăzută este de 2,25 milioane de euro plus TVA, durata lucrărilor fiind estimată la 18 luni.

A treia categorie de investiţii din fonduri europene pe proiecte în educaţie sunt cele în creşe şi grădiniţe. Primăria Oradea îşi propune să înfiinţeze şi să construiască două grădiniţe noi şi să extindă trei grădiniţe cu spaţii mai mari şi pentru creşe, pentru 3,45 milioane de euro.

"Vom construi o grădiniţă nouă, mai mare, cu şase grupe, în parcul industrial de pe şoseaua Borşului. Am avut solicitări de la companiile din parc, unde sunt peste 6.500 de angajaţi la firmele din parcul industrial. Discuţiile pe care le-am avut cu aceşti angajaţi au arătat necesitatea de a le oferi posibilitatea de a-şi duce copiii şi la creşă sau la grădiniţă, când se duc la serviciu. Va fi practic un proiect pilot pentru noi", a declarat Bolojan.

Consiliul Local al Municipiului Oradea a aprobat  indicatorii tehnico-economici ai acestor proiecte, astfel încât să poată fi demarate cât mai repede licitaţiile pentru proiectare şi execuţie, după care din toamnă să înceapă lucrările preconizate a se finaliza în vara anului 2020. 

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite