Un cuplu în divorț și-a rezolvat problemele prin intermediul mediatorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
A fost afișat tabloul mediatorilor
A fost afișat tabloul mediatorilor

Primii orădeni care au reușit să evite instanța pentru a-și rezolva problemelor sunt doi soți, aflați în divorț. Cei doi au împărțit custodia copilului și au stabilit pensia alimentară cu ajutorul unui mediator. Toate într-o singură zi.

Tabloul mediatorilor din județul Bihor a fost afișat la sediul Palatului de Justiție Din Oradea. Tabloul conține numele și datele de contact ale celor 27 de mediatori autorizați.

În premieră, ieri s-a realizat prima mediere încuviințată de Judecătoria Oradea. "Cazul privește doi soți care au divorțat și din a căror căsnicie a rezultat un copil. Acțiunea lor a fost înregistrată pe rolul instanței în data de 16 septembrie 2009. În cursul unei singure sesiuni de mediere ce a avut loc în cursul lunii ianuarie 2010 și la care au participat ambii soți, mediatorul i-a convins să ajungă la o înțelegere și să semneze un acord de mediere", spune judecătorul Cristian Danileț, purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Oradea.

Cei doi soți au căzut de acord că sunt amândoi vinovați de faptul că nu a mers căsnicia, asupra încredințării copilului în vârstă de șapte ani unuia dintre ei, cu privire la pensia alimentară și asupra unui program de vizitare. Cei doi soți s-au prezentat pe urmă în fața judecătorului, pentru confirmarea consimțământului dat la încheierea acordului."Cazul a fost soluționat printr-o hotărâre pronunțată în aceeași zi", a mai spus Danileț.

Pentru că au reușit să ajungă la o înțelegere în afara sălii de judecată, cel care a înaintat cererea de divorț a primit înapoi taxa de timbru. "În acest fel s-a soluționat un litigiu care în mod obișnuit ar fi durat minimum un an și care ar fi implicat cel puțin trei termene de judecată în cursul cărora ar fi trebuit să se administreze probele cu înscrisuri și cu martori. Astfel, ambele părți au fost mulțumite de hotărârea instanței care s-a pronunțat în aceeași zi în care s-a prezentat acordul de mediere, s-a evitat ascultarea unor martori cu privire la aspecte intime ale căsniciei și s-a încredințat copilul acelui părinte care ar putea să-i asigure cele mai bune condiții de creștere și educare", subliniază Cristian Danileț.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite