Un regizor orădean amator caută succesul la Cannes cu un scurtmetraj made in Bihor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Filmul lui Marcel Adorjan „Actor amator caut de lucru” va fi prezentat în Europa. Bihorul va avea un reprezentant la Festivalul de la Cannes din perioada 12-23 mai, prin prezenţa în Short Film Corner a unui amator.

Vezi aici imagini de la filmări

„Actor amator caut de lucru” este filmul realizat de tânărul orădean Marcel Adorjan şi a fost înscris la colţul filmelor scurte, la ediţia cu numărul 63 a Festivalului de Film de la Cannes, care se desfăşoară între 12 şi 23 mai.

După mai multe tentative eşuate de a realiza un film pe baza scenariilor scrise de el şi înscrise la diferite festivaluri, Marcel Adorjan şi-a luat soarta în mâini. Primul pas a fost să scrie scenariul, după care s-a documentat despre actorie „la cald”: a apărut ca figurant în mai multe piese al Teatrului de Stat din Oradea. Mai mult, s-a înscris la cursuri de actorie sub conducerea lectorului Universitar Sebastian Barbalan de la Facultatea de Arte.

Filmul „Actor amator caut de lucru” („Mr Bigman Hollywood” – titlul englez) este povestea, spusă pe scurt, a lui Marius, un tânăr care vrea să ajungă actor, dar este descurajat de părinţii şi prietenii săi. „Filmările au avut loc în perioada septembrie – noiembrie anul trecut şi au fost realizate în Oradea şi la Ginta. Filmările din Oradea le-am făcut la prieteni acasă şi într-un local”, a povestit Adorjan.

„Rezervor de talent”

„Nu am făcut asta pentru bani, dar am acum ocazia să câştig finanţare pentru un nou proiect. Mă bucur pentru faptul că părinţii şi iubita mă susţin şi mă încurajează”, a explicat tânărul regizor. Conform celui care l-a pregătit, într-o anumită măsură, Marcel are un „rezervor de talent” pe care trebuie să îl exploateze şi să îl cultive.

„Consider că filmul lui este un debut bun. Părerea mea este că are talent şi dacă vrea filme gen Hollywood este uşor, dar ar trebui să crească din punct de vedere artistic şi îi recomand studii de specialitate şi să nu se lase descurajat de problemele financiare”, a spus Sebastian Barbalan, regizor şi lector universitar la Facultatea de Muzică, secţia Teatru.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite