Verdict în cazul unui vlogger care a provocat o adolescentă la discuţii despre sex. „Prejudiciile sunt grave şi greu de reparat”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Verdict în cazul unui vlogger care a provocat o adolescentă la discuţii despre sex FoTO

Un vlogger vâlcean a fost obligat de Tribunalul Bihor să şteargă de pe Youtube, Tiktok şi toate celelalte canale şi reţele de socializare de pe internet videoclipurile în care a provocat o adolescentă de 13 ani din Bihor la discuţii despre sex şi a făcut-o „paraşută” şi „jegoasă”.

Dispoziţia a fost dată printr-o ordonanţă preşedenţială, la cererea părinţilor fetei, după ce vloggerul a înregistrat convorbirea purtată cu copila e o platformă de videochat, fără ştirea acesteia, iar apoi a distribuit-o pe canalul său de Youtube şi contul de TikTok.

„Minora a crezut că poartă o discuţie privată. În realitate, ea era în direct, pe platforma de Youtube a pârâtului, care a şi înregistrat toată discuţia şi apoi a distribuit-o pe internet”, a explicat avocata familiei adolescentei, Simona Paşcu.

„Marş la Poliţie”

Fetiţa de 13 ani a fost abordată în cursul lunii aprilie de către vloggerul Alin Popan, un tânăr de 20 ani din Vâlcea, cu peste 11.000 de urmăritori pe Youtube şi aproximativ 15.000 fani pe contul de Tiktok.  Bărbatul a întrebat-o dacă mai este virgină, cu câţi băieţi a întreţinut relaţii sexuale, a încercat de mai multe ori să o convingă să-şi arate corpul, a întrebat-o dacă ar vrea să întreţină relaţii intime cu el, propunându-i chiar şi o întâlnire, în Vâlcea, şi oferindu-se să-i trimită banii pentru transport. Adolescenta a aflat că discuţia a fost înregistrată abia la final, când Popan a anunţat-o că o să afle „Foştii tăi, mă-ta, tac-tu, moaşă-ta, verişorii, toţi”, ce i-a spus.

Deşi fata i-a cerut să şteargă filmul, el a refuzat. „Du-te mă, marş la poliţie, ia-o şi pe mă-ta cu tine”, i-a spus copilei, instigându-şi urmăritorii să-l distribuie. „Daţi-i drumul la TikTokuri cu paraşuta! Haide mă, să pornească TikTok-urile! Puneţi-o pe TikTok pe jegoasă”

La proces

Bărbatul a postat filmuleţul sub mai multe titluri pe contul său de Youtube şi TikTok - „Sâmbăta seara caterincă maximă pe Ome.TV/Combinăm femei în seara asta?”, „Am făcut-o cu 2 fraţi”. „La ce vârstă te-ai dezvirginat? Funny momente AUNVV”, „Părinţii mă ştiu?”, respectiv „Ai făcut-o cu 2 fraţi”. Adolescenta, care abia a terminat clasa a VII-a, a ajuns vedetă fără voia ei, căci videoclipurile au strâns, în decurs de 10 zile, peste 20.000 de vizualizări, sute de aprecieri, salvări şi distribuiri.

Numele i-a fost făcut public, comentatorii au sufocat-o cu invective şi mesaje răutăcioase, iar colegi şi cunoştinţe care au recunoscut-o, bombardând-o cu ironii. În final, ea s-a destăinuit părinţilor, care l-au dat pe vlogger pe mâna procurorilor, pentru violarea vieţii private, racolarea minorilor în scopuri sexuale şi şantaj. În paralel, oamenii au declanşat la Tribunalul Bihor un proces civil, în care îi cer vloggerului daune de 200.000 euro pentru încălcarea dreptului la viaţă privată, şi un altul în care au solicitat emiterea unei ordonanţe preşedenţiale prin care să fie obligat să şteargă de îndată videoclipul postat. 

Ofensator

Cea din urmă solicitare a fost admisă, deja, de instanţă. În soluţia pronunţată, judecătorul a stabilit că „discuţiile s-au purtat cu privire la aspecte de viaţă intimă, discuţii care, dată fiind vârsta reclamantei, minoră care nu a împlinit nici 14 ani, nu trebuiau să aibă loc şi cu atât mai puţin să fie răspândite în mediul online”, căci au adus „o gravă atingere unor valori intrinseci fiinţei umane şi o afectare emoţională profundă a minorei, prejudiciile cauzate acesteia sunt grave şi greu de reparat”.

Ca atare, vloggerul a fost obligat să şteargă toate înregistrările de pe toate canalele sale, i s-a interzis să distribuie videoclipul ori să îl pună la dispoziţia vreunei persoane sub orice formă.

Alin Popan s-a conformat, dar refuză să discute pe marginea subiectului. Deşi căutat de corespondentul „Adevărul”, vloggerul a ignorat atât apelurile telefonice, cât şi mesajul în care i s-a cerut punctul de vedere legat de acuzaţiile care i se aduc. 

Vă recomandăm să mai citiţi:

Mircea Bravo s-a însurat. „Prima nuntă la care o să fie furată bunica, nu mireasa“

O instanţă din Spania i-a făcut dreptate unui om al străzii român, umilit de un vlogger cu biscuiţi cu pastă de dinţi VIDEO

Oradea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite