Zece dintre cele mai frumoase pensiuni din Munţii Apuseni unde să-ţi petreci vacanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fotografii fabuloase în Apuseni Foto Ioan Ciobotaru

Vreţi o vacanţă ca la bunica, un concediu la conac sau, dimpotrivă, o vacanţă luxoasă ori experienţe cum nu aţi avut până acum? Nu trebuie să mergeţi departe. În Munţii Apuseni le puteţi avea pe toate. Plasate printre dealuri line, la poalele munţilor, ori ascunse în pădure sau pe vârf de munte, sunt pensiuni şi case de vacanţă pentru toate gusturile şi buzunarele.

Dacă doriţi să petreceţi vacanţa la ţară, într-o casă cu târnaţ şi geamuri cu muşcate pe pervaz, în camere cu strojac cu paie de ovăz, lăzile de zestre şi sobele bătute cu pământ, şterguri de pe pereţi şi pături ţesute de mână, satele din Munţii Apuseni sunt alegerea perfectă. 

 

Muma Codrului

În Coleşti, la 48 de kilometri de Arieşeni, aveţi cazare într-o casă de vacanţă cu 3 dormitoare şi o baie, TV şi bucătărie. Preţul pentru o noapte, potrivit Booking.com este de 165 lei/persoană/noapte.

Imagine indisponibilă

Tot aici găsiţi şi un restaurant inedit, Muma Codrului, deschis de Larisa şi George Hoţopan, un cuplu de tineri care şi-a cumpărat în Coleşti o casă veche pe care au recondiţionat-o.

Imagine indisponibilă

Cei doi tineri au început să producă gemuri, siropuri ori sosuri, toate din fructe şi legume din zonă, preparate după reţete proprii.

Întrebaţi de tanti Florica, dornică mereu să îi înveţe pe cei care-i trec pragul cum se ţese la război sau de nea Aurel Ardelean, care îi învaţă pe copiii locului şi pe turişti cum să cioplească în lemn. 

Pensiunea Roşia

Tot ca la bunica puteţi petrece vacanţa în comuna Roşia, situată într-una dintre cele mai frumoase zone din Bihor. Aici găsiţi Pensiunea cu acelaşi nume, la 100 de metri de Peştera cu Cristale, la 2 kilometri de Moara cu Apă, la 7 kilometri de Păstrăvăria Şoimuş şi la 40 de kilometri de Peştera Urşilor.

Imagine indisponibilă

Fiecare cameră are propria terasă cu o privelişte care-ţi taie răsuflarea. Mâncarea, gătită de bucătăresele din sat, e din produse locale. Preţ - 128 de lei, camera dublă cu terasă.

Tradiţional Casa

Tot în Roşia, în cătunul Runcuri, există un complex de case vechi, recondiţionate. "Tradiţional Casa" este caldă şi primitoare, simplă şi nesofisticată, oferind însă confortul de care ai nevoie într-o vacanţă binemeritată. Este aşezată pe coama unui deal, de unde poţi vedea o bună parte din Munţii Apuseni dar şi apusuri de soare incredibil de frumoase. 

traditional casa

de la stanga la dreapta:Casa de la Stele, Casa Traditionala,Casa cu Dud

Tarife cazare Casa Mare si Casa cu Dud: (fără masă) 40 lei/pers/zi, cu mic dejun: 55 lei/pers/zi; cazare cu demi-pensiune (mic dejun + cina simpla): 75lei/pers/zi; cazare cu demi-pensiune (mic dejun + cina extinsa): 80 lei/pers/zi; cazare cu pensiune completa (mic dejun + pranz + cina simpla): 100 lei/pers/zi. 

Imagine indisponibilă

Cătunul are numai câteva case, împrăştiate pe dealuri, unde vă veţi putea bucura de un mod de viaţă desprins parcă din poveştile bunicilor, unde cositul, păstoritul, lucrul la pădure, culegerea ciupercilor, secerişul sau aratul cu plugul tras de cai sunt încă practici obişnuite.

Imagine indisponibilă

În plus, sunt o sumedenie de peşteri pe care le puteţi explora, cu ghid, aveţi la dispoziţie tiroliană, sătenii vă poartă cu căruţele pe uliţele satului, vă puteţi plimba pe trasee marcate sau nemarcate pentru a descoperi natura de aici, puteţi învăţa să trageţi cu arcul ori puteţi explora ţinutul pe bicicletă.

Villa Diva

Cei care vor ceva mai sofisticat, pot alege Pensiunea Vila Diva, situată la 1 km de Budureasa, spre Stâna de Vale, staţiune montană care acum oferă posibilităţi de distracţie şi pentru perioada de vară, având amenajat un parc de distracţii chiar lângă pârtie. 

villa diva

Înconjurată de pădure, pensiunea e departe de orice zgomot. Luminoasă, amenajată cu mult bun gust, cu mobilier clasic din lemn, canapele şi fotolii în culori pastelate care te îndeamnă la odihnă, Villa Diva e locul perfect pentru a te relaxa.

villa diva

Pensiunea are o capacitate de 10 locuri, cu 2 camere cu pat dublu şi baie fiecare la parter, iar la etaj cu un apartament cu două dormitoare şi o singură baie. 

villa diva

În curte e grădină cu facilităţi de grătar iar după drumeţii, puteţi să vă relaxaţi la un spa. Cazarea, potrivit booking.com, costă 270 lei/noapte.

La Saca 42

Copiată, parcă, după modelul conacelor de pe vremuri, La Saca 42 e perfectă pentru cei care vor să iasă din cotidian dar nu vor să renunţe la confort.

Imagine indisponibilă

Aşezată în comuna Budureasă, într-un sat parcă uitat de timp, Saca, pensiunea a fost gândită ca oază de linişte. 

Imagine indisponibilă

Clădirea elegantă, cu finisaje de piatră, lemn şi fier forjat oferă o experienţă inedită. Nu de alta dar are o grădină cultivată într-un spirit organic, alături de livadă şi bucatele tradiţionale îţi dă senzaţia de acasă.

Imagine indisponibilă

Casa e cochetă şi intimă, alcătuită din 4 dormitoare cu 4 băi, living şi o bucătărie. 

Casa Maria

Aşezată pe malul pârâului Boga, în satul de vacanţă cu acelaşi nume la vreo 200 metri de şoseaua care urcă spre Padiş e Casa Maria. 

Imagine indisponibilă

E o cabană de lemn "aterizată" aici tocmai din Săpânţa, din Maramureş, şi recondiţionată de un fost marinar care s-a îndrăgostit de munte şi de zonă, unde primeşte oaspeţi cu drag, oricând şi la orice oră. Preţul unei camere cu trei paturi costă 200 lei, cu mic dejun inclus.

casa maria

Cabana, amenajată cu bun gust are de toate pentru toţi, inclusiv un mini ABC cu terasă (singurul din tot satul de vacanţă) căruia îi spune, cum altfel, "Marinaru", şi unde poţi găsi de la îngheţată, bere rece ca gheaţa, dulceţuri şi siropuri de casă până la spray pentru ţânţari. 

La 5 căsuţe

Tot în zonă, însă mult mai sus, pe platoul Padiş, deci în inima Parcului Apuseni se găseşte Complexul La 5 căsuţe. Cu camere spaţioase şi curate, servire ireproşabilă, complexul are scor aproape de maxim pe booking.com, semn că toţi clienţii au plecat mulţumiţi. 

Imagine indisponibilă

După cum sugerează şi numele, complexul este format din 5 căsuţe din lemn cu un număr total de 10 camere cu pat matrimonial si 5 camere cu 3 paturi, fiecare cameră având baie proprie si televizor plat cu televiziune prin satelit. Mesele (demipensiune) se pot servi la restaurantul propriu.

Imagine indisponibilă

Complexul are parcare proprie, zonă pentru grătar, terasă acoperită, restaurant cu bucătari excepţionali (după cum îi laudă chiar turiştii) iar pe post de jacuzzi,i un ciubăr cu apă fierbinte, unde te poţi relaxa, seara, la un pahar de vin. Cazarea într-o cameră cu pat matrimonial costă 140, pentru demipensiune adaugă 60 lei/persoană/zi iar un pat suplimentar costă 30 lei/noapte. Bonus, băuturi tradiţionale gratuit la sosire şi la fiecare cină iar cafeaua e inclusă pe toată durata şederii. 

Pension Iara

În Arieşeni, o altă zonă cu trasee spectaculoase a Parcului Apuseni, Pension Iara face notă discordantă cu celelalte "surate".

Imagine indisponibilă

Cu o arhitectură modernă, cu linii drepte şi perete de sticlă, mobilier neutru dar confortabil, pensiunea dispune de 6 dormitoare, un restaurant elegant în care serveşte un meniu à la carte cu preparate culinare regionale şi internaţionale, bar şi sală de jocuri. O cameră dublă, cu mic dejun inclus pentru două persoane costă 200 lei/zi.

Imagine indisponibilă

În timpul verii, există o zonă de joacă pentru copii, iar zona înconjurătoare dispune de trasee pitoreşti pentru ciclism şi drumeţii.

Şura dacilor

De cealaltă parte a Apusenilor, pe E60, e un complex cu totul ieşit din comun. Şura dacilor din satul Groşi, comuna Auşeu, este un complex de case tradiţionale restaurate de Florin Leuchis, un tânăr bihorean pasionat de prelucrarea lemnului.

Imagine indisponibilă

Casele sunt amenajate cu gust, în stil minimalist, în aşa fel încât noul şi vechiul se îmbină perfect, fără să strice farmecul clădirii.

Imagine indisponibilă

Şura Dacilor este amplasată la marginea unei păduri de pini şi oferă un nivel ridicat de intimitate, proprietatea având în total aproximativ 2.5 ha.

Imagine indisponibilă

Accesul este unul foarte facil, în orice anotimp, cu orice tip de maşină, fiind la doar 300 m de drumul european E60. O noapte de de cazare aici porneşte de la 195 de lei.

Vila Roca

Dacă vrei să ieşi total din cotidian, Vila Roca, aflată în Valea Drăganului, are cam tot ceea ce poate oferi un hotel de 4 stele ascuns în inima munţilor.

Imagine indisponibilă

Camere luxoase cu mobilier şi podea din lemn masiv, băi elegante, restaurant, bar, un centru spa cu piscină interioară, saună, baie de aburi cu aromoterapie şi servicii de masaj.

Imagine indisponibilă

Micul dejun à la carte este servit zilnic la restaurantul elegant al hotelului, care oferă mâncăruri internaţionale şi specialităţi româneşti pentru prânz şi cină.

Imagine indisponibilă

Cazarea într-o cameră dublă, cu mic dejun inclus, acces la piscină costă 295 lei.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite