Piatra Neamţ

articolul anterior articolul urmator

În loc să-şi crească nepoţii, au ajuns la închisoare. Faptele penale săvârşite de nişte „bunici“

2
6 Jul 2020 06:12:20
Autor: Dan Sofronia
Gravitatea unor infracţiuni i-au adus pe câţiva vârstnici în situaţia de a fi arestaţi. FOTO: Adevarul.ro comImagine
Gravitatea unor infracţiuni i-au adus pe câţiva vârstnici în situaţia de a fi arestaţi. FOTO: Adevarul.ro comImagine

Câteva speţe ies în evidenţă nu prin modul cum au fost comise infracţiunile, ci prin etatea autorilor, persoane de peste 60 sau 80 de ani.

 
Nişte bătrâni care ar fi trebuit să fie „copţi“ la minte dacă avem în vedere experienţa de viaţă pe care o atestă vârsta, au făcut ce-au făcut şi au ajuns în posturi deloc plăcute, fiind arestaţi sau condamnaţi. 
 
În această situaţie se află Maria T., de 63 de ani, din Roman, judeţul Neamţ, care se face „remarcată“ prin perseverenţa infracţională. 
 
Într-o singură zi a fost prinsă de trei ori furând dintr-un
mall, a beneficiat de clemenţă, fiind pusă sub control judiciar, dar pentru că nu a respectat condiţiile a fost arestată. 
 
Faptele au avut loc pe 15 mai 2020, când poliţiştii au fost sesizaţi de către angajata unei firme, care a reclamat că i-a fost sustrasfurat telefonul. „A reieşit faptul că o femeie de 63 de ani, din Roman, profitând de neatenţia angajatei, i-ar fi sustras telefonul mobil, fiind suprinsă în timp ce părăsea incinta societăţii. La solicitarea persoanei vătămate, aceasta i-a înapoiat bunul“, comunica Poliţia Neamţ. 
 
Tot în ziua menţionată, la scurt timp, bătrânica a fost depistată de un agent de pază după ce furase o pereche de sandale din alt magazin din incinta aceluiaşi mall. Seria de fărădelegi de pe 15 mai a continuat tot în centrul comercial din Roman, Maria T. sustrăgând electrocasnice. Prejudiciul a fost estimat la 1.900 de lei. 
 
După cel de-al treilea furt, autoarea a fost reţinută pe o perioadă de 24 de ore şi prezentată procurorilor, care au dispus cercetarea sub control judiciar. Avea de respectat câteva obligaţii, dar nu s-a conformat, poliţiştii au sesizat instanţa de judecată, astfel că a fost emis un mandat de arestare.
 
„Pe 21 iunie a.c., poliţiştii au depistat o femeie de 63 de ani, pe numele căreia Judecătoria Roman a emis un mandat de arestare preventivă“, transmitea IJP Neamţ. Ancheta în acest caz a stabilit că palmaresul infracţional al bătrânei nu se rezuma doar la cele trei furturi. 
 
În perioada 8 martie - 15 iunie 2020, aceasta ar fi sustras mai multe telefoane mobile, bani, electrocasnice şi alimente, din diferite societăţi, prejudiciul fiind de 3.900 de lei.

La 69 de ani, arestat pentru agresiune sexuală împotriva unei fete de 10 ani

 
Viorel Cristea, din Piatra Neamţ, era arestat pe 10 aprilie 2020, acuzat de agresiune sexuală, victima pornirilor instinctuale fiind o fetiţă de 10 ani. Profitând de naivitatea acesteia, a ademenit-o în maşina sa, după care a supus-o la acte de natură sexuală. 
 
Se întâmpla cu trei zile înainte de arestare şi se pare că părinţii fetei au realizat că este ceva în neregulă cu fata lor, deoarece aceasta nu putea justifica suma de 100 de lei, pe care o primise de la sexagenar. 
 
Pe 7 aprilie, el a transportat o cunoştinţă până la Gara Bacău. După ce s-a întors la Piatra Neamţ, într-un cartier periferic al oraşului a întâlnit-o pe viitoarea victimă, după care a uzat de tertipuri josnice, pentru ca să o atragă într-un loc necirculat. I-a oferit un telefon mobil ca să-l „butoneze“, apoi a lăsat-o să urce în maşină, după care i-a oferit 100 de lei, pentru a-şi cumpăra „nimicuri“ specifice vârstei. 
 
Odată ajunşi într-un loc ferit, bătrânul s-a dedat la gesturi nepermise, explicit de natură sexuală. Ulterior, a lăsat fetiţa să plece, nu înainte de a-i spune să nu povestescă nimănui despre cele petrecute. 
 
„Profitând de vârsta părţii vătămate, a convins-o oferindu-i bani să se supună la acte de natură sexuală“, declara procurorul George Darie, purtător de cuvânt al Parchetului Piatra Neamţ. La primele audieri,  inculpatul a recunoscut parţial faptele, încercând să le minimalizeze. 
 
La anchetă, mergându-se pe firul celor petrecute, au fost descoperite şi infracţiuni comise de Cristea la regimul rutier. Astfel, bărbatul s-a deplasat la Bacău şi a condus un autovehicul deşi nu avea permis, maşina nu era înmatriculată şi avea numere false. 
 
Ajuns în faţa judecătorilor, nu a conştientizat gravitatea faptei comise, cerând să nu fie încarcerat, ci să fie plasat în arest la domiciliu sau sub control judiciar.
 
 

Bătrân de 83 de ani, 10 ani de detenţie pentru crimă

 
 
Ioan Călin, din Roznov, judeţul Neamţ, a fost găsit vinovat de omor, victimă fiind prietenul nepoatei sale. El a primit o pedeapsă de 10 ani de închisoare. Sentinţa Tribunalului Neamţ a fost contestată la Curtea de Apel Bacău, însă magistraţii au respins acţiunea, pe 23 ianuarie 2020 decizia devenind definitivă. 
 
„Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul-inculpat Călin Ioan împotriva sentinţei penale nr.108/P din 11.09.2019 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr435/103/2019, pe care o menţine. Definitivă“, conform instanţei de la Bacău. 
 
Octogenarul fusese arestat după crimă, iar perioada executată va fi scăzută din condamnarea definitivă. Infracţiunea a avut loc pe 16 februarie 2029, în jurul orei 22.00, când „bunicul“ de 83 de ani i-a luat viaţa prietenului nepoatei. 
 
Conform datelor din anchetă, acuzatul ar fi fost vizitat de ruda sa, care era însoţită de amic. Între gazdă şi musafir a izbucnit un conflict spontan, care a fost tranşat rapid de Ioan Călin. La un moment dat, acesta s-a ridicat din locul unde stătea de vorbă cu cei doi, a pus mâna pe un cuţit şi l-a înjunghiat în gât pe oponent. 
 
Victima a suferit leziuni care i-au provocat decesul, iar cadrele medicale chemate în ajutor la faţa locului nu au mai putut face nimic pentru bărbatul de 39 de ani. 
 
„Admite propunerea de arestare formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ. Dispune arestarea, pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de articolul 188 alineat 1 Cod penal pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 18 februarie 2019“, conform Tribunalul Neamţ. 
 
Rudele victimei nu s-au constituit parte civilă în procesul penal, dar bătrânul este dator statului cu suma de 3.000 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Vic Hermann
6.07.2020, 06:43:16

Fascinanta Moldavie.

-1 (1 vot)
dracon
6.07.2020, 09:41:46

Comentariu considerat abuziv.