Piatra Neamţ

articolul anterior articolul urmator

Zece morţi la secţia ATI din Piatra Neamţ în urma unui incendiu. Medicul de gardă, rănit grav după ce a suferit arsuri, va fi transferat duminică în Belgia FOTO VIDEO

100
14 Nov 2020 19:38:15
Autor: George-Andrei Cristescu, Dan Sofronia
Foto ISU
Foto ISU

Zece oameni au murit sâmbătă seară la Piatra Neamţ, în urma unui incendiu la secţia ATI a Spitalului Judeţean. Alte şapte persoane sunt rănite, printre ele şi medicul de gardă, care a fost grav rănit când a încercat să salveze din foc pacienţii intubaţi şi imobilizaţi la pat. Toate victimele sunt pacienţi cu COVID-19.

GALERIE FOTO

UPDATE: Ludovic Orban nu a oferit un răspuns cert cu privire la cauzele incendiului, spunând că nu pot fi făcute deocamdată speculaţii. Cu toate acestea, premierul a spus că din declaraţiile managerului spitalului reiese că erau prevăzute lucrări la instalaţiile de electricitate cu scopul de a creşte numărul de paturi de la terapie intensivă. PRINCIPALELE DECLARAŢII AICI

UPDATE: După o şedinţă de urgenţă la MAI terminată târziu în noapte, premierul Ludovic Orban a făcut mai multe declaraţii. Acesta a anunţat că medicul Cătălin Denciu va fi transportat la ora 7 dimineaţa în Belgia, acesta aflându-se în timpul nopţilor sub îngrijirea medicilor de la Spitalul Floreasca.

Acesta a mai precizat că cei 6 pacienţi răniţi au ajuns la spitalul modular din Leţcani. Transportul a fost făcut cu echipaj medicul compus din medic şi asistent în ambulanţe cu cea mai ridicată dotare 

UPDATE: Conform lui Raed Arafat, pompierii au ajuns în cinci minute la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ, iar incendiul izbucnit într-un salon al Secţiei de Terapie Intensivă a fost stins în 20 de minute.

„Apelul a venit în jurul orelor 19. Pompierii au ajuns la faţa locului cu echipajele de intervenţie şi cu Serviciul de Ambulanţă Neamţ  în 5 minute. S-a intervenit şi din interior şi din exterior cu echipe de căutare-salvare Din păcate, s-au constatat 8 decedaţi în unul din cele 2 saloane, iar alte 2 persoane aflate deja în stare critică în urma infercătii cub SARS -CoV2 au decedat în timpul evacuării către Unitatea de Primiri Urgenţe. Alte şase persoane - 2 intubate, 2 aflate pe intubaţie neinvazivă, două aflatepe oxigen -  au fost evacuate la UPU, unde au fost stabilizate şi transportate la Leţcani”, a declarat Raed Arafat.

UPDATE: Ioan Cătălin Denciu, medicul de gardă care a suferit arsuri grave, ar putea fi transportat la un spital din Belgia. Spitalul Militar „Regina Astrid” din Belgia şi-a dat acordul pentru transfer, iar medicul ar putea fi transportat cu o aeronavă a MApN, însă acest lucru nu se va întâmpla decât după ce medicul va fi adus la Bucureşti şi evaluat la Floreasca. Decizia va fi luată cel mai probabil duminică dimineaţa de către medicii de la Floreasca, scrie Digi24.

UPDATE: Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj după tragedia de la Spitalul de la Piatra Neaamţ Acesta s-a declarat profund îndurerat de decesul pacienţilor de la ATI şi transmitând condoleanţe familiilor

UPDATE: Conform ultimelor informaţii transmise de reprezentanţii spitalului şi de către ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, medicul de gardă la secţia ATI care a intervenit pentru salvarea vieţii pacienţilor are arsuri pe 40% din suprafaţa corpului, este stabil şi conştient. Alte trei cadre medicale - un medic şi două asistente - care au suferit răni în urma intervenţiei de a salva pacienţii din secţia ATI primesc îngrijiri.

UPDATE:  Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ şi lider al organizaţiei PSD Neamţ Ionel Arsene a declarat că Spitalul Judeţean este în curs de obţinerea a autorizaţiei ISU. „Problema privind autorizaţie de la ISU au toate spitalele din România”, a adăugat el. ÎNTREAGA DECLARAŢIE AICI

UPDATE: Primele imagini cu secţia ATI Piatra Neamţ arată dezastrul din interior. VEZI IMAGINI AICI 

FOTO: Primele imagini surprinse la faţa locului au fost publicat de Exploziv TV Neamţ.

UPDATE: Medicul de gardă de la ATI Piatra Neamţ a încercat să salveze un pacient internat în momentul incendiului, iar acum ambii sunt în stare critică. „Putem spune că s-a aruncat în flăcări pentru a-i salva”, conform directorului Spitalului Judeţean Piata Neamţ, Lucian Micu. DETALII AICI

UPDATE Spitalul Judeţean Piatra Neamţ prezenta nereguli în ce priveşte siguranţa personalului şi a pacienţilor, mai exact patru indicatori cu neconformităţi, a declarat la Digi24 Marius Filip, directorul Unităţii de Standarde din cadrul Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate. DETALII AICI

UPDATE Medicul de gardă, grav rănit în incendiu, va fi transferat la Iaşi, de unde va fi preluat de o aeronava militară şi transportat la Bucureşti, a anunţat managerul Spitalului Judeţean Neamţ.

UPDATE Parchetul General a deschis o anchetă şi s-a început deja urmărirea penalaă în ce priveşte fapta. Potrivit Digi24, procurorul Marius Iacob se va ocupa de caz şi se află deja pe drum spre Piatra Neamţ.

UPDATE Lucian Micu, manager al spitalului din Piatra Neamţ a precizat că,  din cele zece victime, opt au murit în incendiu, iar două au murit după ce au fost mutaţi din secţia ATI şi, potrivit lui Micu, decesul nu a fost cauzat direct de incendiu.

UPDATE Managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, medicul Carmen Dorobăţ, a declarat sâmbătă seară că pacienţii COVID-19 care vor fi aduşi de la Piatra Neamţ, în urma incendiului care s-a produs la Secţia de Terapie Intensivă a spitalului judeţean vor fi transferaţi la spitalul mobil de la Leţcani, judeţul Iaşi. DETALII AICI

UPDATE Şedinţă de urgenţă la sediul Ministerului de Interne la care participă premierul Ludovic Orban şi Raed Arafat, în cadrul căreia se face o evaluare a locurilor unde pot fi internaţi pacienţii cu arsuri. La nivelul MAI s-a constituit o celulă de criză.

UPDATE Numărul morţilor ajunge la 10.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Neamţ, 10 persoane au decedat iar şapte se află în stare critică, printre care şi medicul de gardă. UPU şi SMURD Iaşi a trimis către Neamţ două maşini pentru victime multiple, trei autosanitare de Terapie Intensivă şi un echipaj pentru o maşină de victime multiple de la Vaslui. Vor prelua un pacient cu arsuri pe 80% din suprafaţa corpului şi 6 pacienţi (Covid pozitivi)..

UPDATE 9 pacienţi, printre ei şi medicul rănit, în stare critică, vor fi transportaţi la Iaşi. O ambulanţă SMURD cu medic şi o autospecială pentru transport victime multiple de la ISU Iaşi încep deplasarea către Piatra Neamţ, pentru transportul victimelor către Spitalul Judeţean Iaşi.

UPDATE Medicul rănit are arsuri pe 40% din suprafaţa corpului şi va fi transferat de urgenţă la Iaşi. Doctorul era singurul medic de gardă la secţia ATI.

O asistentă  a suferit arsuri la nivelul braţelor, dar este în afara oricărui pericol, potrivit managerului spitalului, Lucian Micu.

UPDATE O ipoteză privind sursa incendiului ia în calcul că flacările ar fi putut porni de la o candelă, dar cauza va fi stabilită de pompieri după o anchetă amănunţită. Managerul spitalului, Lucian Micu, a subliniat că în mod oficial nu se poate discuta despre o cauza clară a incendiului.

UPDATE Numărul victimelor a crescut la opt morţi, potrivit ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru.

Ministrul a anunţat că va merge sâmbătă seară la Piatra Neamţ.

UPDATE Prefectul judeţului Neamţ, George Lazăr, a declarat că sunt 7 persoane decedate şi mai multe persoane care au suferit arsuri multiple, respectiv mai multe persoane dintre cadrele medicale şi dintre pacienţii infectaţi. Acestea vor fi transferate la Iaşi.

Potrivit lui Lazăr, este activat planul roşu. 

Cauza incendiului ar putea fi un injector, a precizat prefectul din Neamţ, care a mai spus că aşteaptă confirmări oficiale de la ISU.

„Alte secţii nu au fost afectate de incendiu”, a mai spus Lazăr.

UPDATE 16 pacienţi erau internaţi în două saloane la ATI, potrivit unui comunicat al spitalului. Dintre aceştia, 7 pacienţi au decedat. Totodată, sunt doi răniţi în stare gravă, dintre care unul este medic.

Patru autospeciale de la UPU Iaşi se deplasează către Piatra Neamţ pentru a prelua medicul cu arsuri grave şi alţi pacienţi. Se pregăteşte şi o autospecială de la Spitalul Militar Iaşi. 


Deocamdată nu există informaţii clare despre numărul de pacienţi afectaţi. Cele şapte decese au fost confirmate de purtătoarea de cuvânt a ISU Neamţ, Popa Irina.

Victimele sunt pacienţi care erau intubaţi şi imobilizaţi la pat.
 
La momentul publicării acestei ştiri, incendiul a fost localizat, dar pompierii caută eventuale alte victime din secţiile alăturate ATI la etajul doi al spitalului.
 
„Incendiul a fost localizat lichidat în cel mai scurt timp. Din păcate în urma acestui incendiu s-au înregistrat şi victime, mai exact şapte  persoane au decedat în urma acestui incendiu, care erau internate în secţia ATI. Nu mai sunt persoane încarcertate. Se lucrează pentru evacuarea tuturor persoanelor care ar putea fi afectate ca urmare a producerii acestui incendiu. Apelul a fost primit în jurul orei 19.00. Nu ştiu să vă dau detalii despre numărul persoanelor care au fost internate sau câte au fost evacuate. Probabil necesită îngrijiri medicale persoanele afectate de fum. Se fac cercetări pentru a stabili cauza incendiului”, a declarat Irina Popa, purtătoarea de cuvânt al ISU Neamţ, sâmbătă seara pentru Digi 24.
 
Incendiul a fost raportat la 112 în jurul orei 19 şi a afectat secţia de Terapie Intensivă de la Spitalul Judeţean Neamţ, aflată la etajul al doilea al clădirii. ISU a activat Planul Roşu de Intervenţie, deoarece incendiul a fost unul cu flacără deschisă şi degajare mare de fum. Pompierii acţionează cu 5 autospeciale de stingere şi 1 autoscară. Pentru identificarea eventualelor victime s-au constituit echipe de căutare-salvare.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

100 Comentarii

Gabriel Gabriel
14.11.2020, 19:43:23

Te-ai grabit sa dai stirea, nu gluma...

-10 (12 voturi)
Iobag Nerfos
14.11.2020, 19:56:59

Cinste lor, cinste veterinarilor. Sigur pacientii imobilizati si intubati au provocat incendiul

-9 (19 voturi)
defu gabi
14.11.2020, 20:04:51

Deja au inceput sa dea vina pe... lumanari...

-13 (21 voturi)
Lamuritorul
14.11.2020, 20:02:18

Banuiesc ca cei care trebuiau sa fie pe langa saracii bolnavi erau departe, ALTMINTERI AR FI OBSERVAT IN STARE INCIPIENTA INCENDIUL SI L-AR FI STINS. AS REFORMA DE LA 0 SISTEMUL DE SANATATE ROMANESC, PERVERTIT DE 30 DE ANI DE BOLSEVISM, plin de sefi pusi, multi, pe criterii care NU au legatura cu profesionalismul. LI S-AU MARIT SALARIILE, LUMEA NU A OBSERVAT NICIO DIFERENTRA DE COMPORTAMENT SAU PROFESIONALISM, PARCA DIN CONTRA. Banii ar fi trebuit bagati IN SPITALE MODERNE, SIGURE, DAR GRIJA PENTRU OAMENI E DOAR GARGARA ELECTORALA, ACESTA FIIND, DE FAPT, SI MOTIVUL PENTRU CARE S-A PREFERAT MARIREA SALARIILOR PERSONALULUI.

-5 (23 voturi)
Gabriel din Bugeac
14.11.2020, 20:06:12

Urmează proteste și debarcarea Guvernului Orban, nu? Sau acum nu se pune??

-9 (33 voturi)

Vezi toate comentariile (100)

Modifică Setările