Afaceri necurate cu certificate de vaccinare. Trei doctoriţe şi o asistentă au fost arestate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La percheziţii au fost descoperite mari sume în lei şi euro FOTO DGA
La percheziţii au fost descoperite mari sume în lei şi euro FOTO DGA

O anchetă penală, care viza eliberarea de certificate de vaccinare false, s-a soldat cu cinci arestări, patru persoane fiind cadre medicale.

Magistraţii de la Tribunalul Neamţ au decis arestarea a cinci

persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni de corupţie,

dosarul penal vizând eliberarea unor certificate de vaccinare anti-coronavirus false. Măsura a fost luată ieri seară, 13 ianuarie, patrudintre acuzaţi fiind cadre medicale. 

Este vorba despre Adina Alungulesei, medic de familie la Ţibucani, Cristina Macovei, medic de familie la Taşca,  Aida Zabulic, asistentă la Centrul de permanenţă Urecheni şi Dragoş Archir, din Urecheni, care avea calitatea de intermediar (toate localităţile sunt din judeţul Neamţ) şi Daniela Bejan, medic de familie la Ciohorăni, judeţul Iaşi. 

„În temeiul art. 226 Cod procedură penală cu referire la art. 223 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 202 alin 1, 3 Cod procedură penală, admite propunerea de arestare formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ în dosarul (...). Dispune arestarea preventivă, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data punerii în executare, a inculpaţilor“, se precizează în hotărârea Tribunalului Neamţ. 

Cei cinci arestaţi sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, fals informatic, complicitate la dare de mită, complicitate la fals informatic şi luare de mită. Arestarea preventivă a fost contestată de persoanele în cauză, o decizie finală urmând a fi pronunţată, cel mai probabil săptămâna viitoare, de către judecătorii de la Curtea de Apel Bacău. 

„Dosarul în acest caz a fost înregistrat în luna octombrie 2021, cu privire la activitatea unor cadre medicale din centrele de vaccinare, care au solicitat şi primit sume de bani de la persoane care doreau să intre în posesia unui certificat de vaccinare împotriva COVID, fără ca doza sa fie administrată în realitate. Au fost identificate şi ridicate diferite înscrisuri doveditoare, precum şi sume de bani în cuantum de aproximativ 120.000 de euro“, se arată într-un comunicat al Parchetului Neamţ. 

În dimineaţa zilei de 12 ianuarie 2022, au fost efectuate 25 de percheziţii, parte dintre ele la locuinţele şi cabinetele unor medici. Surse oficiale au confirmat fatul că un certificat fals de vaccinare era cumpărat cu sume cuprinse între 100 şi 250 de euro. Cercetările vizează aspecte de natură infracţională săvârşite începând cu jumătatea anului 2021 şi până în prezent. În unele cazuri, beneficiarii au obţinut certificatele fără să se prezinte la cabinete sau centreşe de vaccinare.

Vă mai recomandăm să citiţi:

Focuri de armă şi poliţişti ameninţaţi cu moartea în pădure. Agresorul a fost dus după gratii

Cum s-a ales praful de domeniul schiabil din Neamţ. 14 milioane de euro s-au dus pe apa sâmbetei

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite