Afacerile tipic româneşti din vremurile actuale au corespondent în urmă cu 150 de ani. Cum s-a trezit un oraş cu două gări

Actuala gară din Roman a fost construită între 1868 şi 1869 de firma austriacă Offeheim. FOTO: Poze de suflet pentru romaşcani

Reţeaua feroviară a României la sfârşitul veacului 1800 a fost făcută de companii străine. Din cauza unor neînţelegeri, oraşul Roman a avut două gări, la distanţă de aproximativ 250 de metri una de cealaltă.

Modernizarea infrastructurii de transport a României a generat nenumărate scandaluri în cei 30 de ani de democraţie de după 1989, când s-a tot vorbit de autostrăzi şi trenuri de mare viteză. Şi acestea nu-s mai peste tot în ţară, deşi proiecte au fost, dar puţine s-au pus în practică şi au necesitat cheltuieli uriaşe. Au rămas doar dezvăluirile despre tunurile date în domeniu, despre costul uriaş al unui km de autostradă, demiteri de oficili, mai mari sau mai mici, sau arestări ale unor nume sonore. 

Trebuie însă ştiut că astfel de afaceri nu sunt doar apanajul anilor de după decembrie 1989, corespondent fiind acum 150 de ani, când s-au construit căile ferate ale României. 

În acest context, un fapt inedit de acum un veac şi jumătate se petrecera la Roman, în juteţul Neamţ. Micuţul orăşel de la confluenţa Moldovei cu Siretul s-a trezit că are două gări, la  250 de metri una de alta, fără nicio legătură între ele. 

Situaţia hilară îi determina pe cei care călătoreau să coboare din trenuri, să meargă pe jos distanţa respectivă şi să-şi cumpere alte bilete pentru a continua drumul spre nordul sau sudul ţării. 

Iată cum s-a ajuns la această situaţie. Pe teritoriul Principatelor Române, la prima linie de cale ferată lucrările au început pe 1 septembrie 1865, compania engleză John Trevor - Barkley lucrând la tronsonul Bucureşti - Giurgiu, unul deschis pentru trafic la 26 august 1869. 

În septembrie 1866, Parlamentul României a aprobat construcţia altora, între ele cea care pleacă spre nord, la Roman şi de aici la Suceava, trecând prin Piteşti, Buzău, Brăila, Galaţi şi Tecuci, oraşe importante la acea vreme. 

Realizarea acesteia a fost încredinţată consorţiului german Strousberg. Numai că, în urma unor probleme, de „drumul de fier“ de la Suceava către Roman s-a ocupat, prin concesionare, firma austriacă Viktor von Offenheim.

A durat 16 ani până ce Statul român a rezolvat problema

   Tren şi o locomotivă cu aburi în Gara Roman, în jurul anului 1900. FOTO: Poze de suflet pentru romaşcani

Şi aşa se face că, în totală contradicţie cu proiectul, oraşul Roman s-a trezit cu două staţii feroviare, fiecare companie construindu-şi propria gară. 

„În urma unor neînţelegeri cu un mare ecou în presa vremii, tronsonul de cale ferată Roman - Suceava a fost concesionat companiei austriece Offenheim, restul fiind cedat societăţii prusiene Strussberg. 

„Deodată şi în totală contradicţie cu cele prestabilite, oraşul Roman s-a trezit cu două staţii de cale ferată, aflate, e drept, în imediata vecinătate, câte una pentru fiecare dintre cele două companii constructoare“, scrie Silviu Dragomir în cartea „Istoria cartofiliei la Roman“. 

Autorul pomenit mai spune că doi concesionari nu au ajuns la nicio înţelegere, astfel că Offenheim a înălţat, între anii 1868-1869, drept gară terminus, actuala clădire a staţiei CFR, iar Strussberg a construit, în anul 1870, o alta, la circa 250 de metri sud de cealaltă, acolo unde se află, în prezent, districtul de întreţinere a liniilor. 

Între gările companiilor nu exista niciun fel de legătură, fiecare dispunând de propria administraţie, de

propriile instalaţii şi angajaţi. Apoi, în decembrie 1870 este dată în folosinţă linia Roman - Bucureşti, trecând de atunci 150 de ani. 

Această situaţie cu două gări într-un oraş a durat nu mai puţin de 16 ani, până când statul român a preluat şi cele 19 staţii de cale ferată ale companiei Viktor von Offenheim. 

Ne putem închipui cât disconfort crea situaţia simplilor călători, dar mai ales traficului de marfă de laBucureşti spre Suceava sau invers. Despre acest lucru vorbeşte tot cartofilul Silviu Dragomir, care argumentează cu cele scrise în lucrarea „Războiul ruso-turc din 1877-1878“, editată de comisiunea istorică a Marelui Stat Major rus: „În acestă staţie se efectuează trecerea din vagoanele societăţii austriece în vagoanele drumului de fier român, fiind necesară o forţă de muncă uriaşă pentru transbordarea mărfurilor dintr-un tren în altul. Deseori, staţia este blocată, iar circulaţia întreruptă. La acestea, contribuie şi formalităţile complicate stabilite de cele două societăţi rivale ale drumurilor de fier, foarte adesea în rele raporturi una cu alta“. 

Şi ne mai mirăm de ce se petrece în prezent cu infrastructura de transport a României.