Alegeri locale 2020. Politicienii care aspiră la cele mai înalte funcţii în Neamţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emilia Arcan şi Ionel Arsene, în vremurile când erau colegi de partid. FOTO Dan Sofronia
Emilia Arcan şi Ionel Arsene, în vremurile când erau colegi de partid. FOTO Dan Sofronia

Pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ şi-au depus candidatura şase persoane, dar cu şanse reale sunt doi dintre ei.

Şi la Consiliul Judeţean Neamţ, la fel ca la primăria pietreană, lupta pentru funcţia de preşedinte va fi una acerbă, în prim plan fiind actualul şef, Ionel Arsene, care conduce şi organizaţia PSD şi deputatul PNL, Mugur Cozmanciuc, şi el aflat în fruntea filialei liberale.

Mai candidează în disputa electorală senatoarea Emilia Arcan, PRO România, Gavril Dumitrina, AUR, Bogdan Gavrilescu, PMP şi Florin Zaharia, de la USR. Pentru mandate de consilier judeţean au depus liste toate partidele menţionate, plus Partidul Împreună pentru Moldova. 

Campania electorală a fost una cu scântei, liberalii mizând pe ceea ce i se poate imputa lui Ionel Arsene, că are dosare penale pentru corupţie, că nu a atras fonduri europene în Neamţ şi că proiectele, în special la drumuri, sunt încredinţate unor cunoştinţe sau rude. 

Nici actualul preşedinte al CJ nu a rămas dator, acuzându-i pe liberali de incompetenţă şi că propun proiecte fanteziste. Zvonurile despre cine va câştiga sunt controversate, unii dându-i şanse pesedistului Arsene, iar altele liberalului Cozmanciuc. 

Una dintre principalele teme adordate pentru a prezenta negativ cei doi contracandidaţi a fost reabilitarea DN 15, sectorul baraj Bicaz - Poiana Largului, pe malul lacului de acumulare, cu acuze şi de o parte, şi de cealaltă. 

Lucrările la acest drum au o valoare uriaşă, 80 de milioane de euro, şi sunt realizate de o asociere de firme, din care face parte şi Aqua Park Roznov, una care este administrată de Gheorghe Vlasie, nimeni altul decât cumătrul lui Arsene. Pentru că nu a fost terminat, deşi s-au avansat mai multe termene, liberalii au pus în sarcina adversarului politic acest fapt şi că afacerea e una de familie, numind şoseaua „Drumul cumătrului“. 

Nici actualul preşedinte al CJ Neamţ nu a rămas dator, marşând pe faptul că, după instalarea Guvernului Orban, finanţarea a fost oprită, deoarece apăruseră mai multe suspiciuni în legătură cu derularea contractului. 

Liberalii au scos  în evidenţă că proiectul a fost dat prin încredinţare directă, invocându-se o stare de urgenţă după ploile din martie 2019, care au afectat drumul şi nu prin organizarea unei licitaţii publice.

Răzvan Cuc provoacă demisia unei senatoare PSD de Neamţ

Nominalizarea lui Răzvan Cuc pentru funcţia de primar la Piatra Neamţ, el fiind susţinut de şeful CJ, i-a adus un adversar neaşteptat lui Ionel Arsene, senatoarea PSD, Emilia Arcan, demisionând din formaţiunea politică ce o propulsase spre Parlament. 

„Senatorul PSD de Neamţ, Emilia Arcan, a decis să demisioneze, după aproape două decenii de apartenenţă la această formaţiune politică“, transmitea, pe 10 iulie, parlamentarul, după ce fusese „urechită“ pentru opinia exprimată într-o şedinţă, când nu a fost de acord cu nominalizarea lui Cuc: 

„Nu mi-am imaginat că ar putea deranja atât de mult faptul că mi-am exprimat nemulţumirea vis-a-vis de decizia de a fi susţinut un om din Giurgiu, «fugărit» de organizaţia PSD din judeţul lui, pentru a

candida la Primăria Piatra Neamţ, cât şi pe loc eligibil la alegerile parlamentare. Acesta este motivul principal pentru care am ales să demisionez“. 

A mai detaliat şi despre cum se i-au deciziile în PSD Neamţ, de un grup restrâns de persoane, care „roiesc“ în jurul şefului: 

„M-a durut atunci când trebuia luată o decizie, aceasta se lua de către câţiva oameni apropiaţi şi cu influenţă la preşedinte, cu o totală ignorare a celor care ar fi trebuit consultaţi, aşa cum cred eu că este normal să se întâmple într-un partid, care este condus de o echipă, după nişte reguli bine definite“. 

Într-un comunicat, demisionara avea tonuri acide când se referea la colegii care vedeau partidul ca un

colac de salvare, pentru propăşirea materială s-au o vacă bună de muls, iar despre candidatul la primărie se întreba ce şanse are în condiţiile în care nu cunoaşte nici măcar cartierele oraşului. 

Apoi, pe 13 iulie, Emilia Arcan anunţa că va candida la preşedinţia Consiliului Judeţean Neamţ din partea PRO România, adică va fi adversara lui Ionel Arsene, tocmai cel care a propulsat-o acum 4 ani în Parlament, plasând-o pe un loc eligib“. 

Acest lucru a convenit de minune celor de la liberali, candidatura senatoarei fiind considerată ca având potenţial de a „rupe“ din voturile lui Ionel Arsene.

Vă mai recomandăm să citiţi:

Surse. Ciolacu se teme că doi baroni PSD ar putea trăda la moţiunea de cenzură

   

Orban promite trei autostrăzi în Moldova în următorii 10 ani

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite