Ameninţări şi şantaj de zeci de mii de euro în Târgu Neamţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tânăra din Neamţ fusese convinsă de cetăţeanul italian să recurgă la şantaj
Tânăra din Neamţ fusese convinsă de cetăţeanul italian să recurgă la şantaj

Cei doi ameninţaseră cu moartea o familie de afacerişti din Târgu Neamţ, în schimbul sumei de 28.000 de euro.

CITIŢI ŞI: Galaţi: Bolnav psihic, şi-a propus să bea un butoi cu vin, şi-a bătut concubina şi şi-a terorizat vecinii

Un italian de 30 de ani şi o tânără din comuna nemţeană Vânători au fost reţinuţi astăzi de poliţiştii nemţeni sub acuzaţia de şantaj. Oamenii legii au fost anunţaţi de victima şantajului, care în urmă cu două zile a primit două scrisori de ameninţare . Expeditorii cereau o sumă uriaşă pentru a nu pune în pericol viaţa familiei.

În cele două scrisori de ameninţare exista şi un traseu indicat de agresori pe care victimele şantajului trebuiau să îl parcurgă pentru a arunca banii într-un tomberon amplasat lângă un magazin din centrul oraşului Târgu Neamţ", a declarat inspector principal Cătălina Bădeanu, purtător de cuvânt al IPJ Neamţ.

Alertaţi de povestea scrisorilor de ameninţare, oamenii legii au organizat un flagrant pentru a-i prinde pe cei doi şantajişti.

La tomberonul indicat în scrisorile de ameninţare poliţiştii au găsit-o pe Florentina P., care urmase întocmai traseul banilor pentru a intra în posesia lor", a adăugat Cătălina Bădeanu.

Cercetările poliţiştilor au scos la iveală faptul că tânăra nu era străină de bunurile familiei şantajate. Aceasta lucrase o vreme ca menajeră în locuinţa afaceriştilor nemţeni, cunoscând astfel posibilităţile financiare ale acestora. Planul celor doi a eşuat, iar acum riscă să stea după gratii cel puţin 20 de ani de închisoare pentru fapta comsiă.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite