Caragiale, revizor de Neamţ, despre un învăţător căzut în patima beţiei: „Se bate în mijlocul satului cu nevasta ameţită ca şi dânsul şi nu mai dă pe la şcoală“

I.L. Caragiale a fost revizor şcolar la Piatra Neamţ timp de şase luni. FOTO; adevarul.ro:

Marele dramaturg Ion Luca Caragiale a fost numit, între anii 1881 şi 1882, revizor în judeţul Neamţ. În limita posibilităţilor, s-a implicat pentru a ajuta dascălii şi a-şi îndeplini atribuţiile de servicu în procesul educaţional, unui greu şi cu lipsuri în acele vremuri.

Judeţul nu-i era străin, deoarece fusese oaspetele lui Alexandru Vlahuţă, la domeniile acestuia de la Agapia. Documentele de arhivă arată modul în care Caragiale s-a implicat, cerând prefectului să găsească un spaţiu pentru o şcoală, mai cere ministrului înlocuirea unui învăţător care era şi diacon la biserică, darea afară din sistem a unui învăţător căzut în patima beţiei. 

A mai desconspirat şi o intrigă pusă la cale împotriva unui învăţător, despre care se spunea că avea o relaţie cu o preoteasă cam „iubăreaţă“. 

Caragiale a activat ca revizor în ţinutul străjuit de Ceahlău din 1 octombrie 1881 până la 1 martie 1882, când este mutat, la cerere, tot pe aceeaşi funcţie în judeţele Argeş şi Vâlcea. 

„La Piatra Neamţ, sediul activităţii sale, «noul revizor - voinic şi chipeş» locuieşte într-o cameră rezervată (de oaspeţi - n.r.) din dosul şi curtea băcăniei Dornescu et C. Ionescu, unde lua masa şi se adăpostea când venea după inspecţiile din judeţ. Într-o seară, întâlnind pe prietenul meu N. Tomescu, profesor la gimnaziu, mi-a spus să vin cu el ca să-l vedem pe Caragiale, care tocmai sosise din judeţ. Ne-am dus amândoi la băcănia arătată mai sus, l-am găsit zgribulind de frig şi stând pe un pat lângă sobă“, scrie profesorul Gheorghe Radu în cartea „Învăţământ, cultură şi personalităţi nemţene în documentele vremii“ (apărută în anul 2019), citând dintr-o consemnare a primarului Dimitrie Hogea.

Despre meteahna unui învăţător

Conştient de importanţa actului educaţional, Caragiale cerea numirea cadrelor calificate în şcoli, în locul suplinitorilor de conjunctură, preferându-i pe absolvenţii Şcolii Normale din Iaşi. 

În privinţa programei şcolare, le recomanda învăţătorilor: „Puteţi întrebuinţa în şcoală orice cărţi aprobate de onor ministru, dând preferinţă, se-nţelege, acelora pe care din practică le veţi fi găsit mai metodice, conform programei oficiale de studii“. 

Scriitorul se deplasa şi în judeţul Suceava pentru a cunoaşte situaţia şcolilor din această zonă, mergând pe ruta Târgu Neamţ - Fălticeni. La Fântâna mare reziliază o numire ilegală, nefiind de acord ca un preot să fie suplinitor deoarece nu fusese „numit de revizorat sau minister, deoarece se consideră pentru acum preotul Vasiliu ca simplu suplinitor benevol cu învoiala primăriei. Se va face observaţia primăriei în acest sens prin canalul onor prefecturii“. 

Apoi, într-un raport din 26 februarie 1882 înaintat prefectului ia atitudine în cazul unui învăţător beţiv de la Şcoala Preuţeştii Uniţi: 

„De mai mult timp, învăţătorul Gh. Stamatin este căzut într-o stare foarte degradantă, atât fiziceşte, cât şi moraliceşte, din cauza abuzului alcoolic. Umblă toată ziua ameţit, se leagă de oamenii de pe drumuri, se bate în mijlocul satului cu nevasta ameţită ca şi dânsul şi nu mai dă cu zilele pe la şcoală. Rareori intră în clasă, nu ca să-i înveţe ceva pe copii, ci ca să-i maltrateze şi să-i înjure. Aşa că rămânerea lui ca învăţător în acea comună, unde el în loc de a fi model de bună purtare este un exemplu scandalos de viţii şi dezordine, nu mai poate fi tolerată. Am găsit, prin urmare urgentă trebuinţă pentru şcoală şi pentru prestigiul administraţiei şcolare să pun capăt acestui scandal, depărtând pe numitul din postul ce-l ocupă“.

„O meschină intrigă de mahala“

      Vedere generală cu strada principală din Piatra Neamţ. FOTO: Historia.ro

Iată ce transmitea revizorul ministrului Învăţământului, pe 17 februarie 1882, după ce a efectuat o anchetă, el sesizându-se în urma unei scrisori anonime. În fapt, un învăţător era acuzat că a sedus-o pe soţia unui preot, care preoteasă era de fapt cam „iubăreaţă“. 

„Denunţarea ceea, după cum se vede, este anonimă. Faptele ce se impută învăţătorului Teofănescu sunt peste măsură exagerate: în realitate, ele nu constituie decât o meschină intrigă de mahala, ele sunt aşa de umflate, încât este nevrednică a face câtuşi de puţin un obiect de atenţie pentru înalta administraţie şcolară (sunt aşa de umflate cu spiritul de intenţie şi rea credinţă, încât par a constitui o crimă). Este, domnule ministru, un caz ridicol petrecut cu doi ani înainte de a fi Teofănescu numit

învăţător. Teofănescu era de 18 ani şi femeia preotului Sacerdoţescu pe care denunţarea anonimă o dă ca victimă a seducţiunii era aproape de 40 de ani. Dintr-un dosar (epistole scandaloase, bilete, epistole) de scrisori de amor, cu deosebire iscălituri de bărbaţi pe care preotul Sacerdoţescu îl ţine la dânsul ca să poată susţine cererea de divorţ înaintată tribunalului, se dovedeşte că preoteasa avusese, înainte de a cunoaşte pe tânărul Teofănescu, o sumă de relaţii amoroase cu mai mulţi alţii, între care - notă caracteristică - un tânăr artilerist aspirant la gradul de căprar (astăzi, învăţătorul)“. 

Caragiale concluzionează: „..Relativ cu starea corpului învăţătorilor nu este un învăţător rău, atât moral şi ca inteligenţă“. Un caz similar cu reclamaţii anonime este şi un ordin de la Minister, prin care i se cerea să verifice dacă unii învăţători duc elevii în târguri să dea reprezentaţii teatrale interpretabile, se poate citi următoarea constatare: „Se observă însă respectuos că în această circumscripţie cazul de la care e vorba nu s-a ivit nicicând“.

Adrese către ministru şi prefect pentru şcoli

În urma inspecţiilor prin şcolile din comunele judeţului Neamţ, dar şi în cel învecinat, Suceava, Caragiale constată mari neajunsuri cu care se confruntau dascălii şi face diligenţele necesare pentru a le înlătura. 

La Urecheni orele se ţineau într-o încăpere din primărie, total nepotrivită, astfel că se adresează prefectului cu un raport datat 7 decembrie 1881: „Localul primăriei este toată ziua ocupat de funcţionari şi frecventat de public, ceea ce lipseşte şcoala de liniştea trebuincioasă şi astfel zădărniceşte cursul lecţiilor. Afară de aceasta, publicul nu este totdeauna bine pătruns de respectul datorat şcolii şi sentimentul de pudoare a copiilor. Se găsesc indivizi ce nu se sfiiesc a rosti cuvinte necuviincioase în auzul şcolarilor şi zădărniceşte silinţele învăţătorului pentru menţinerea disciplinei şi moralităţii în şcoală. Vă rog cu onoare, d-le prefect, binevoiţi spre îndreptarea acestor neajunsuri a ordona primăriei din Urecheni să închirieze numai decât un local special, după cum cere legea“. 

La fel procedează şi pentru înfiinţarea şcolii din Dochia, care încă nu funcţiona. Alt document, din 6 februarie 1882, ni-l arată pe Ioan Luca Caragiale ca fiind autoritar, netolerând incompetenţa. 

Cere ministrului înlocuirea învăţătorului de la Bălţăteşti, care era şi diacon  şi în consecinţă „este nevoit a face necontenit lipsuri de la şcoală pentru a nu lipsi de la biserică. Acest învăţător şi mai înainte de a deveni diacon îşi făcea foarte neregulat cursul şcolii (...), lipsea întotdeauna câte două-trei zile de la şcoală. Astfel, am crezut, domnule ministru, de cuviinţă a-l pune pe diaconul Grinţescu în disponibilitate şi a numi în locu-i la Bălţăteşti pe dl. Hanganu“.