Criminalul român care şi-a ucis mama şi sora în Italia, analizat de anchetatori: „Lucid, rece, fără remuşcări“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autorul avea 22 de ani la data faptelor FOTO Facebook
Autorul avea 22 de ani la data faptelor FOTO Facebook

Detalii despre o dublă crimă comisă în Italia de un român ies la iveală după şase ani de la data faptei, acuzatul, care şi-a ucis mama şi sora, fiind deja condamnat.

Un caz de dublă omucidere, care s-a petrecut acum şase ani, în Italia, revine în actualitate printr-o descoperire macabră de dată recentă. Andrei Filip, acum în vârstă de 28 de ani, din Ghindăoani, judeţul Neamţ, şi-a ucis mama, Maria Bălan, de 41 de ani şi sora vitregă, Larisa, de 11 ani, după care le-a tranşat. 

Părţi ale corpurilor au fost puse în genţi şi aruncate în apele unui râu, Adige, din apropiere de Verona. Investigatorii subliniau că Filip a încercat să inducă în eroare ancheta şi să facă să se creadă că mama a dispărut. I-a luat poşeta şi a lăsat-o într-un alt loc de lângă pârâu decât cel unde a

aruncat genţile cu resturile umane. 

Cadavrul mamei a fost găsit, însă rămăşiţe despre care se crede că sunt ale fetiţei au fost identificate zilele trecute. Seceta a dus la scăderea cotelor râului Adige, iar doi trecători au observat o bucată dintr-un craniu. Acesta a fost trimis la Institutul de Medicină Legală al Policlinicii Borgo din Roma unde vor fi efectuate analizele genetice, pentru a afla dacă este vorba despre minora de 11 ani. 

„Descoperirea macabră a fost făcută duminică, 6 februarie, de doi sexagenari ce se plimbau împreună cu câinele lor pe malul râului Adige, în Roverchiaretta. De pe fundul secat al râului au apărut câteva oase, dintre care se distingea o bucată de craniu de mici dimensiuni, care sugerează că a aparţinut unui copil şi nu unui adult. Potrivit anchetatorilor, osemintele descoperite ar putea aparţine micuţei Larisa, ucisă de fratele ei vitreg, Andrei, în casa unde locuia cu mama ei, în via Teiolo, din Albaredo d'Adige“, se arată pe portalul de ştiri italian www.rotalianul.com. 

În primă instanţă, sentinţa a fost închisoare pe viaţă 

Crima s-a petrecut în localitatea Albaredo d'Adige pe 13 februarie 2016. Dată fiind grozăvia comisă de român, autorităţile au organizat conferinţe de presă, amănunte şocante despre dubla crimă fiind făcute publice de colonelul Pietro Oresta, comandant al carabinierilor din Verona şi de căpitanul Lucio De Angelis, comandant al Unităţii din Legnano, care au coordonat ancheta. 

„Nu a arătat nici cel mai minim semn de regret, demonstrând un sânge rece care ne cutremură cu

adevărat. În timpul interogatoriului a cerut o ţigară şi să meargă la toaletă. Lucid, rece şi în special fără remuşcări pentru faptele sale, aproape părea că povestea un fapt comis de altcineva, ca şi când

ar fi văzut un film“, declara colonelul Pietro Oresta. 

Cercetările în acest caz aveau să scoată la iveală şi alte aspecte surprinzătoare. Dacă iniţial s-a crezut că acuzatul, în seara crimei, era singur în casă cu mama şi sora, lucrurile nu au stat aşa. De faţă la atentatul sângeros a fost şi prietena acestuia, în vârstă de 17 ani atunci, cea de la care a pornit conflictul între fiu şi mama care nu era de acord cu relaţia lor. 

Avea să susţină că a auzit cearta şi că, de frică, nu a intervenit. Se pare că fetiţa de 11 ani a observat

altercaţia, iar ucigaşul s-a temut că aceasta a văzut crima şi îl va da de gol, astfel că a luat decizia de a-i lua viaţa, ştrangulând-o. Iubita criminalului a mai susţinut că a fost făcută curăţenie în casă, fiind şterse cu un mop toate urmele de sânge, iar ustensila casnică a fost arsă. Mai apoi, adolescenta a relatat că i-a fost foarte frică pentru viaţa ei şi a invocat faptul că îi expiră cartea de identitate,

astfel încît era necesar să se întoarcă în România. 

Au plecat amândoi, pe data de 14 februarie 2016, cu un microbuz. Andrei Filip nu a stat decât o zi cu tatăl lui, căruia i-a relatat că trebuie să se întoarcă în Italia deoarece mama şi sora ar fi dispărut. Avea să fie reţinut pe 20 februarie, de carabinieri. În primă instanţă, Curtea cu Juri Verona a pronunţat pentru ucigaş o sentinţă de detenţie pe viaţă, dar Curtea de Apel Venezia a redus pedeapsa la 30 de ani. 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Şofer băut, salvat de poliţişti de la o moarte cruntă. Era captiv în maşina cu care intrase într-un stâlp şi luase foc

 

Şicanare în trafic sfârşită dramatic. Un şofer din Neamţ a fost pur şi simplu eviscerat de un rival nervos

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite