Piatra Neamţ

articolul anterior articolul urmator

Culmea nesăbuinţei cu o mită la poliţişti. Ce a făcut un şofer, care era deja judecat pentru şpagă

1
12 May 2021 18:14:15
Autor: Dan Sofronia
Un şofer a încercat sâ dea de două ori mită poliţiştilor, fiind condamnat cu executare FOTO Adevărul.ro
Un şofer a încercat sâ dea de două ori mită poliţiştilor, fiind condamnat cu executare FOTO Adevărul.ro

Un şofer, care era judecat pentru dare de mită, a încercat şi a doua oară să ofere şpagă poliţiştilor pe care încercase anterior să-i cumpere, a fost condamnat cu executare

 
Un şofer din oraşul Târgu Neamţ are mari probleme penale, după ce a fost prins nu o dată, ci de două ori cu nereguli în trafic, în ambele situaţi încercând să cumpere indulgenţa oamenilor legii. Prima ofertă a fost declinată, astfel că Vasile Ilieş a fost trimis în judecată, în stare de libertate. 
 
În timpul procesului a căzut din nou în aceeaşi abatere,
alcool la volan şi tot pentru dare de mită a fost arestat preventiv, iar recent a fost condamnat. În primul proces a primit o sentinţă cu suspendare, însă la al doilea nu a mai avut parte de clemenţă. 
 
Pe data de 10 mai 2021, magistraţii de la Tribunalul Neamţ au aplicat o pedeapsă cu executare de 2 ani şi 20 de zile de închisoare. Decizia instanţei de fond nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Bacău. Şi în primul caz, când a fost condamnat la 1 an, 6 luni şi 20 de zile de închisoare pentru dare de mită şi conducere sub influenţa
alcoolului, inculpatul a contestat decizia. Atunci a pierdut prin confiscare mita de 400 de dolari, iar în al doilea 500 de dolari.
 
„Menţine starea de arest la domiciliu a inculpatului. (...) Dispune confiscarea sumei de 500 dolari, aparţinând inculpatului, depusă la SC Unicredit Bank Piatra Neamţ, în contul Agenţiei Naţionale de
Administrare a Bunurilor Indisponibilizate“, conform deciziei instanţei din 10 mai 2021. Dacă pentru prima faptă de conducere sub influenţa alcoolului şi dare de mită la poliţişti a fost cercetat şi trimis în judecată în stare de libertate, a doua abatere, similară cu cea anterioară, l-a costat libertatea, fiind arestat. 
 
Pe 17 februarie 2021, Vasile Ilieş, care are 59 de ani, deşi ştia la ce pericol se expune, a consumat băuturi alcoolice şi s-a urcat la volan, dar în timp ce circula prin oraş a fost tras pe dreapta de un echipaj al Poliţiei. Bănuind ce-l aşteaptă, a încercat să cumpere bunăvoinţa celor două cadre. Oamenii legii l-au refuzat, şi-au anunţat superiorii, a urmat un flagrant, iar cel în culpă a fost pus sub acuzare 
 

„Poliţişti cu care ne mândrim“ 

„Ca urmare a denunţului a doi poliţişti din cadrul Poliţei Oraşului Târgu Neamţ - Formaţiunea Rutieră - poliţiştii Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Neamţ, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ efectuează cercetări faţă de o persoană, fără calitate specială, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită şi conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului“, conform unui comunicat al DGA. 
 
S-a stabilit faptul că acuzatul a oferit suma de 500 de dolari echipajului de poliţie cu scopul de a-şi încălca atribuţiile de serviciu. Mituitorul ar fi vrut ca poliţiştii să nu întocmească actele de constatare ale infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o concentraţie alcoolică peste limita legal admisă, respectiv 0,67 mg/l, alcool pur în aerul expirat. Autorul a fost arestat preventiv, iar după după o perioadăde detenţie a fost plasat în arest la domiciliu.
 
Cam tot în aceleaşi condiţii s-a petrecut şi fapta care i-a adus primul dosar penal. Spre sfârşitul anului 2019, Ilieş a fost depistat conducând sub influenţa alcoolului, iar pentru a scăpa de răspundere penală a încercat să ofere poliţiştilor suma de 400 de dolari. Sindicatul Europol a apreciat modul cum au procedat oamenii legii, care l-au denunţat pe şoferul prins beat la volan, postând pe contul de Facebook un mesaj care are titlul „Poliţişti cu care ne mândrim“. 
 
„Toţi poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Târgu Neamt sunt oneşti (...), iar în cursul ultimilor doi ani au peste 16 denunţuri pentru dare de mită, înaintate către Serviciul Judeţean Anticorupţie Neamt, împotriva multor conducători auto care au încălcat prevederi la regimul rutier şi au încercat mituirea poliţiştilor. Cinste lor!“.
 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Show-uri cu droguri în cluburi de fiţe. Arestări şi „note de plată“ pentru cei peste o sută de petrecăreţi
 
Banda „Împăratului“. Sentinţe după ce a dat ordinul de asasinare a „cuscrului“ lui Adi Minune în Irlanda
 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Stan Toma
12.05.2021, 18:22:24

Nu este de râs ci de plâns. Omul acesta ca atîția alții stie ca fara șpagă nu faci nimic . Nici la spital nici în alte părți.

-4 (4 voturi)
Modifică Setările