Cum erau umiliţi sătenii din Moldova care nu dădeau pe la biserică. Blestemul aruncat de mitropolit asupra poporanilor

Secole la rând, clerul din Moldova şi-a ţinut aproape enoriaşii de biserici inclusiv prin metode opresive. Două dintre aceste forme de constrângere practicate în veacurile XVII-XIX sunt descrise de V.A.Urechia, scriitor, istoric şi om politic originar din Piatra Neamţ.

În una din scrierile din volumul „Cum era odineoară“,Vasile Alexandrescu Urechia (1834-1922) prezintă o scurtă istorie a metodelor pe care capii bisericii ortodoxe din Moldova le foloseau pentru a-şi asigura prezenţa credincioşilor la slujbele religioase. Astfel, în capitolul intitulat „Cu de-a sila la biserică“, scriitorul aminteşte două momente emblematice. 

În deschidere, scriitorul face o trimitere în timp pentru a înţelege mai bine relaţia dintre autoritatea bisericească şi „popor“: 

„În cei mai vechi secoli, nu numai mergerea la biserică era o trebuinţă sufletească, dar biserica avea oarecum drept de stăpânire asupra poporului său. Pe când vorba popor îşi pierduse semnificaţiunea şi era înlocuită cu vorbele neam sau norod, singură biserica conserva în jurul său un popor“

Autorul se întoarce în timp, în secolul XVII, când fiecare biserică îşi disputa enoriaşii pentru a nu face concurenţă altei biserici.  

„Aşa, nu era permis unui membru din poporul cutărei biserici, pe cît timp locuia în jurisdicţiuna acesteia să meargă la altă biserică“

Regulă impusă după reclamaţia unei biserici. Altfel, triplu blestem 

În acele vremuri, a apărut însă o situaţie concretă care a dus la intervenţia Mitropolitului Moldovei, însoţită de un blestem.

„Mitropolitul Atanasie al Moldovei şi Sucei arată domnitorului că i s-au jăluit, în ianuarie 1622, soborul monastirei Nicoriţa din Iaşi, că nu mai vor poporanii să mai meargă la acea biserică, şi se duc la altele. Mitropolitul, cu învoirea domnitorului, dă carte monastirei Nicoriţa: 

<Să fie tare şi puternică a-şi ţine poporul cît a fost şi mai dinainte vreme, şi aceia poporani să-şi ducă prinoşenia (darurile lor) la acea sf. biserică a lui Sf. Ioan cel nou>

Blestemul Mitropolitului era îndreptat atât împotriva credincioşilor care schimbă biserica după bunul plac, dar şi preoţilor care îi încurajau sau acceptau acest lucru:

<iar cari nu vor vrea să-şi ducă prinoşenia lor acolo, ci se vor duce la alte biserici, monăstirea să aibă a-i globi (amenda), cumu-i legea poporanilor; iar de nu vor vrea nici aşa, ei să fie proclet şi triclet (de trei ori blestemat) şi să fie opriţi şi de lege şi de biserică şi acel popă ce-i va primi la biserică încă să fie proclet, iar de vor merge la biserică să fie blagosloviţi>“

Biserica, loc de privelişte pentru tineret 

V.A. Urechia spune că efectele blestemului lansat de mitropolit ar fi trebuit să fie groaznice pentru cei vizaţi. 

„Va să zică, dacă-ţi schimbai biserica la care trebuia să mergi cu de-a sila, ca poporan al ei, pe dată erai afurisit de nu-ţi mai putrezea corpul în veci. Dar dacă nu mergeai nici la biserica din poporul căreia făceai parte? Vai de sufletul tău!“

Cu o ironie fină, scriitorul remarcă faptul că blestemul mitropolitului Atanasie ar fi trebuit să facă ravagii, ţinând cont că în vremurile scrierii (secolul XIX), mersul la biserică era pentru tineri un fel de mondenitate.  

„Astăzi, mulţi afurisiţi am mai avea dacă s-ar prinde blăstemul mitropolitului Atanasie, din timpul lui Ştefan Tomşa-vodă, căci, mai ales în vinerea mare, tineretul merge la biserici, iar nu la una biserică...După ce tot anul calea bisericei n-o mai ştiu, acum îşi fac din biserică o privelişte şi loc de întîlnire. Cel puţin merge lumea la oficiul divin al Epitafului, pentru că frumosul sex nu lipseşte de acolo. Din biserică în biserică trece tineretul, ca prin nişte galerii ori pinacotece de fiinţe vii...Bine şi aşa! Măcar de Paşte mai vezi lume prin biserici“

Pedeapsă pentru puţincredincioşi: cu capul în jug, la liturghie

Dar blestemul mitropolitului nu a fost cea mai aprigă măsură luată de capii ortodoxiei din Moldova, după cum mai spune V.A. Urechia. Scriitorul  prezintă o metodă coercitivă de a aduce sătenii la biserică, la care el însuşi spune că a fost martor în anii copilăriei (spre mijlocul secolului XIX).

„În secolul trecut, ţărănimea era dusă cu de-a sila la biserică. Ce zic eu în secolul trecut? Chiar în zilele mele de copilărie am văzut funcţionînd pe la biserici, în sate şi în târguşoare, în curţile lor, un jug, în care, pe timpul leturghiei, era pus ţăranul sau tîrgoveţul carele a lipsit mai mult de o duminică de la sf. rugăciuni. Puţincredinciosul era dus de forţa publică şi îngenuncheat înaintea jugului, în care i se băga capul, avînd mînele legate îndărăt. În aşa poziţiune stătea tot timpul leturghiei“ 

V.A. Urechia notează însă că preoţii aveau mai multă milă faţă de cei bogaţi care scăpau de această umilinţă dacă dădeau „prinoasele“: 

„Nu-i vorbă, ţăranul bogat, sau numai cu oarece strînsură, scăpa lesne de jug, căci părintele preot, primind de la el prinoase, zicea:   - Fiule, să fii iertat de D-zeu!

Acum nu mai avem jug în curtea bisericilor şi nici prinoase nu mai duc la biserici decît babele şi cîţiva români cari ţin la vechile noastre obiceiuri“   

V.A.Urechea - scriitor, istoric, profesor, om politic 

Vasile Alexandrescu Urechia (1834 - 1922), istoric, scriitor, om politic român şi membru fondator al Academiei Române s-a născut la Piatra Neamţ.  Tatăl său, Alexandru Clucerul, a fost în ultimii ani ai vieţii preşedinte de tribunal şi purtase numele de Alexandru Protopopul, apoi Popovici, nume pe care îl va purta V.A. Urechia până în 1844 când este înmatriculat la Şcoala de la Trei Ierarhi sub numele Alexandrescu. Peste câţiva ani, istoricul a concluzionat că era din neamul cronicarului Grigore Ureche (după o serie de acte de proprietate în legătură cu o moşie).

V.A.Urechea

V.A. Urechea şi-a petrecut copilăria la Piatra Neamţ, apoi s-a mutat la Iaşi unde a obţinut o bursă la Academia Mihăileană. 

„A fost profesor la Universitatea din Iaşi, iar ulterior la Universitatea din Bucureşti. A studiat la Paris, unde a înfiinţat ziarul unionist Opiniunea, organ al românilor din străinătate. În 1858 a editat ziarul unionist Zimbrulu şi Vulturulu. A editat numeroase culegeri de documente şi hrisoave interne şi externe, a scris o Istorie a românilor în 14 volume (1891 - 1892) şi o Istorie a şcoalelor în 4 volume (1892 - 1901), a abordat majoritatea genurilor şi speciilor literare. În calitate de om politic, a fost deputat şi senator de Covurlui şi de Galaţi din 1867“ (ro.wikipedia.org)