De ce n-a mai fost reales, după 31 de ani în funcţie, „patriarhul primarilor“. „Îmi strâng catrafusele!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doinel Grumezescu a candidat numai din partea PSD. FOTO inroman.ro
Doinel Grumezescu a candidat numai din partea PSD. FOTO inroman.ro

Un edil dintr-o comună din Neamţ a condus administraţia locală timp de trei decenii, îşi mai dorea încă patru ani în funţie, dar nu a fost să fie

Lui Doinel Grumezescu, agronom de meserie şi ajuns la vârsta de 58 de ani, i se mai zice „Patriarhul“, pentru că e primarul cu cele mai multe mandate din România, după 1989, în comuna Bozieni, judeţul Neamţ. 

Din câte ştia, în categoria „primari pe viaţă“ ar mai fi fost un

coleg în ţară, care ar avea o experienţă administrativă asemănătoare, dar susţine că el a câştigat toate mandatele din primul tur, toate din partea acelueaşi partid, PSD. 

Era decis să mai câştige unul, al optulea, în 2020, dar l-a detronat viceprimarul, Dănuţ Arghiropol, de la PNL, care s-a impus la scrutinul din 27 septembrie 2020 cu vreo sută

şi ceva de voturi în plus. 

Cu 31 de ani de experienţă, Grumezescu spune că e exclus să ajungă administrator public în comuna natală. Negociază în aceste zile o funcţie de consilier personal al unui primar dintr-o localitate vecină, dar ar fi prematur să dezvăluie care este. Obligatoriu îşi va păstra funcţia de consilier local, fiind unul din cei patru aleşi ai formaţiunii pe care a slujit-o, PSD. 

„Mă aflu încă în primărie cu cei de la Curtea de Conturi. În rest, îmi strâng catrafusele şi o spun, fără urmă de ipocrizie, că am avut 31 de ani de experienţă în administraţia publică pe care nu-i regret. Pentru mine a fost clar că orice început are şi un sfîrşit. Mi-aş mai fi dorit un mandat, dar dacă oamenii au considerat că trebuie să aleagă un  primar mai tânăr, s-a făcut voia lor“, spune „Patriarhul primarilor“, poreclă pe care i-a pus-o deputatul Laurenţiu Leoreanu. 

Fostul primar are şi o explicaţie pentru că a pierdut alegerile. Zice, cu regret, că în această campanie nu a mai fost din poartă în poartă să discute cu oamenii, ceea ce s-a văzut la vot. În 2016, între el şi contracandidatul liberal a fost o diferenţă de doar 11 voturi, iar acum acum diferenţa e de 116 voturi. 

„Tinereţea lui şi-a spus cuvântul. A ştiut şi el, dar şi ceilalţi contracandidaţi să facă o campanie mai agresivă“, susţine Grumezescu. Are oferte să muncească în privat, dar nu s-a decis, plus o ofertă de la unul din cei doi fii, pentru a fi ajutor de şef de fermă la Confert Bacău.

Retrocedări, cultura lavandei şi „alintatul nepoatelor“

Fostul primar a fost preferatul a 385 de alegători din comuna Bozieni, iar Dănuţ Arghiropol a fost votat de 501. Şi aşa s-a scris „istoria“ celui mai longeviv edil din România, care dacă obţinea şi cel de-al optulea mandat era greu de detronat din postura menţionată. 

„Felicit pe câştigătorul funcţiei de primar pentru noul mandat, 2020-2024. Sper într-o colaborare în legislativul local, pentru binele comunităţii noastre. Mulţumesc celor care m-au votat şi celor care nu m-au votat. Multă baftă noului primar şi multe realizări”, a scris pe pagina de Facebook.

grumezesculavanda

Fostul primar cultivă 2 hectare cu lavandă. FOTO Facebook

   

Cât despre cel mâna în campania electorală din acest an, spunea că dorea finalizarea proiectelor aflate în derulare şi altele dacă era să învingă şi-şi amintea de începuturi: „În 1981, am ajuns la CAP

Bozieni ca agronom. În 1990, am fost numit primar de către FSN. Apoi, din 1992, am reuşit să fiu ales la fiecare mandat. Am aproape 31 de ani de când fac administraţie şi intenţionez să mai candidez la un

mandat, ultimul, definitiv şi irevocabil“. 

Tot la capitolul „amintiri“, susţinea că cei mai grei ani în fruntea administraţiei au fost în perioada aplicării legilor fondului funciar, când oamenii ce certau şi de la palmă de pământ: 

„Mi-au mâncat viaţa. Retrocedările de pământ şi case au fost cele mai grele probleme cu care s-au confruntat primarii. M-am luptat cu retrocedările jumătate din cei 31 de ani de administraţie publică. Apoi a urmat perioada în care m-am zbătut să fac ceva în comună: iluminat public, asfaltări, şcoli, reţele de apă, canalizare, serviciu edilitar deservit de camioane, buldoescavator, tractoare pentru dezăpezire şi câte şi mai câte“. 

Şi pentru că tot e horticultor, noutăţile în domeniu n-au „trecut“ pe lângă el, de câţiva ani, deoarece 

sunt beneficii din astfel de activităţi, ocupându-se de cultivarea lavandei. O face împreună cu soţia, cei doi băieţi, Florin, ex-consilier judeţean şi Gavril, inginer, plus nurorile. 

Pe 2 hectare îngrijeşte două soiuri, unul pentru ornament şi altul pentru extragerea apei şi uleiului

de lavandă. Altfel, tot de câţiva ani, „Patriarhul“ mai are două „pasiuni“, fetele fiilor, spunând că „sunt alintatul nepoatelor“.

Vă mai recomandăm să mai citiţi: 

Premierul Orban, despre scandalul „drumul cumătrului“ din Neamţ: „O furăciune de 80 de milioane de euro“

Cum a câştigat Zelea Codreanu alegerile din 1931. „Adversarii, toţi, s-au grupat greşit. Au fost nimiciţi“

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite