De unde vine numele „Neamţ“ purtat de cetate şi de judeţ. Ipoteze şi argumente ale istoricilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cetatea Neamţ FOTO Adevărul
Cetatea Neamţ FOTO Adevărul

Opiniile istoricilor cu privire la provenienţa numelui purtat de cetatea muşatină, oraşul de la poalele fortificaţiei sau mănăstirea nu converg spre o variantă comună. În dezbaterea specialiştilor sunt cel puţin două ipoteze.

Toponimul „Neamţ” a născut o dezbatere încă nefinalizată, după cum precizează Vitalie Josanu, doctor în istorie, în lucrarea „Reflecţii istorice privitoare la Cetatea Neamţului”, publicată în anul 2009 la editura Crigarux. Subiectul este tratat într-un capitol separat şi prezintă ipotezele istoricilor de-a lungul timpului asupra provenienţei numelui atribuit cetăţii, localităţii Târgu Neamţ, sau regiunii (judeţului). 

„Ca multe alte dezbateri ştiinţifice, şi aceasta separă grupuri de opinii, fiecare cu argumentele, adepţii şi simpatizanţii săi, în cazul de faţă fiind vorba despre două tabere mai importante”, susţine la începutul capitolului Vitalie Josanu. 

Prima variantă a toponimului „Neamţ” care apare în cazul apei (vechea denumire a râului Ozana), regiunii, mănăstirii, cetăţii şi târgului are la bază existenţa în această parte a Moldovei a unor elemente colonizatoare germane, cavaleri teutoni sau grupuri de saşi.  

„În acest sens, Simion T. Kirileanu reţine o legendă locală – reprodusă parţial şi de Profira Groholschi – potrivit căreia «înainte de Ştefan Vodă, cu mult înainte, au venit nişte nemţi pe-aici s-au silit pe oameni de le-au cărat piatra şi le-a clădit cetatea. Săraci lipiţi pamantului, pierindu-le vitele cărând la piatră şi, după ce s-au mântuit boii şi caii, au pus şi vacile la jug (…). Mai târziu s-au sculat oamenii de-au alungat pe nemţi şi le-au dărâmat cetatea, dar venind Ştefan în scaunul Moldovei, a clădit-o iarăşi…»” .

Vitalie Josanu aminteşte că printre primii istorici susţinători ai acestei „conexiuni etno-toponimice” se numără Bogdan Petriceicu-Hasdeu, cu memorabila expresie „Neamţ e tot neamţ”. Scriitorul explică faptul că numele ţinutului vine de la colonizatorii nemţi, cavaleri teutoni cărora li se datorează şi construcţia cetăţii de pe culmea Pleşului. 

Teza teutonă 

În lucrarea sa, Vitalie Josanu aminteşte că istoricul Dimitrie Onciul vorbea despre prezenţa germanică la est de Carpaţi odată cu stabilirea, în anul 1211, a ordinului cavalerilor teutoni în ţara Bârsei, la invitaţia regelui Andrei II al Ungariei, cu îndatorirea de a apăra hotarele răsăritene ale regatului împotriva cumanilor:

„În scurt timp, dominaţia teutonilor a traversat lanţul carpatic extinzându-se pană la Siret, iar în acest spaţiu au ridicat două fortăreţe, pe care le identifica (Dimitrie Onciul, n,n.) cu Cetatea Neamţului şi Crăciuna, ultima localizată în Munţii Vrancei”.

Autorul lucrării aduce ca argument şi mărturia arhiereului Narcis Creţulescu, care indică în Neamţ trei feluri de construcţii atribuite cavalerilor teutoni:

„Este vorba despre o cetate, case şi magazii pe vatra în care se află astăzi Mănăstirea Neamţului. După retragerea cavalerilor, fortificaţia cu bisericuţa din ea având hramul Sf. Ioan Bogoslovul, a dat naştere mănăstirii Sf. Gherman, numită apoi Mănăstirea Neamţului păstrand şi biserica mică, înnoită radical la 1402 şi 1835(...) A doua construcţie, cu case, grajduri şi beciuri cu magazii, se afla la Trapezari, sub culmea Brăileanca, mai jos de poienile lui Gurie şi Priam. Ultima dintre cele trei fortificaţii atribuite teutonilor ar fi – după Narcis Creţulescu – cetatea de pe culmea Pleşului, altfel spus Cetatea Neamţului”

Slavul „neamţ” - tăcut 

Prima versiune în privinţa provenienţei numelui Neamţ a fost contestată de o altă tabără de istorici, printre aceştia fiind arheologii care au efectuat în anul 1939 cercetări la cetatea ce străjuie oraşul Târgu Neamţ.

„Se indică, în primul rând, lipsa vreunui suport documentar cert în sprijinul <tezei teutone>. Apoi – după aceiaşi cercetători -, cuvântul de origine slavă <neamţ> nu este, în cazul de faţă, un etnonim cu aplicaţie toponimică, acesta se referă de fapt la caracterul râului Neamţ, de la care vine numele regiunii şi ar avea semnificaţia de <tăcut>”.

Prezenţa saşilor în regiune nu este respinsă în totalitate (toponime precum pârâul Sasca din comuna Vânători-Neamţ, muntele şi dealul Sasca, satul Săscuţa, plus existenţa în cartierul Ţuţuieni al oraşului Târgu Neamţ, a unei biserici catolice, pe care tradiţia o atribuie saşilor), dar nu este recunoscută ideea construirii Cetăţii Neamţ de către germani. 

„Autorii resping cu hotărâre ideea construirii Cetăţii Neamţului de către germani întrebându-se retoric dacă aceştia ar fi avut vreun interes sa zidească o cetate într-o regiune in care nu aveau autoritate”, se arată în lucrarea lui Vitalie Josanu.

Este adusă în discuţie şi poziţia istoricului Radu Popa, cel care respinge ipoteza teutonă (Cetatea Neamţului, ediţia a II-a,1968), şi susţine că saşii nu au putut avea o pondere determinantă în regiune. 

„Admite, însă, o altă variantă: <Chiar dacă numele de Neamţul pe care l-a luat râul Ozana, de sub cetate, oglindeşte episodul istoric de care a fost vorba mai sus (prezenta saşilor, n. V.J.), târgoveţii de la Neamţ nu au putut avea, în primele decenii de existenţă a târgului, decât o fortificaţie din lemn şi pământ, al cărei aspect şi loc rămân de stabilit prin cercetări arheologice>. (...) Pentru <închiderea dosarului ipotezei teutone> s-a pledat recent şi pe baza faptului că cercetările arheologice de la Cetatea Neamţului nu au scos la suprafaţă elemente de cultură materială mai vechi de secolul al XIV-lea”

Vitalie Josanu susţine în final că este destul de riscantă nuanţarea unei poziţii favorabile vreuneia dintre cele două interpretări. 

„Toponimul de <neamţ>, cu semnificaţia de <tăcut>, <liniştit>, <mut>, are desigur o origine slavă, iar numele regiunii şi al altor puncte vine de la hidronim. Cu toate acestea, este greu de admis un <temperament> liniştit pentru un râu de munte. Pe de altă parte, triburile germanice au fost numite <nemeti> de către slavii cu care se învecinau, pentru că nu le înţelegeau limba considerandu-i muţi. De fapt, forma cea mai apropiată de original a cuvântului vine de la iaiaou care înseamnă <a nu (putea) vorbi>, în limba rusă dăinuind forma nemoi, cu sensul de mut. Cu acest etnonim, datorat slavilor, grupurile germane s-au făcut cunoscute şi în spaţiul românesc unde, dacă nu au contribuit decisiv, cel puţin au grăbit apariţia primelor entităţi urbane”, concluzionează autorul.

„Numele regiunii vine, desigur, de la hidronim, însă acela al cursului de apă trebuie să fi fost preluat de la grupurile de colonizatori saşi care s-au aşezat pe malurile sale iar denumirea cetăţii de pe dealul Pleşului – ca şi a mănăstirii – nu presupune în mod implicit şi paternitatea germană, exclusivă, asupra acestor construcţii” - Vitalie Josanu - „Reflecţii istorice privitoare la Cetatea Neamţului. Pagini de istorie militară medievală”
Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite