Descoperire de proporţii în vatra veche a oraşului Târgu Neamţ. Ruinele a două biserici medievale, scoase la lumină în timpul lucrărilor pentru canalizare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Urmele construcţiilor descoperite la Târgu Neamţ
Urmele construcţiilor descoperite la Târgu Neamţ

În timpul lucrărilor pentru reţeaua de canalizare a oraşului Târgu Neamţ, au fost găsite urmele a două construcţii aflate la distanţă foarte mică una de cealaltă. Specialiştii susţin că este vorba despre singurele biserici medievale păstrate în vatra veche a oraşului.

Muncitorii care efectuau zilele trecute lucrări la reţelele de canalizare de pe strada Cetăţii din Târgu Neamţ au dat peste o serie de vestigii medievale. Descoperirea a fost considerată a fi legată de urmele de locuire scoase la lumină cu prilejul unor săpături pentru un canal pluvial efectuate în anii ’80 (construcţii de zid şi câteva morminte), sau cu cele trei morminte medievale găsite anul trecut când au demarat lucrările de canalizare.

Continuarea lucrărilor edilitare în acelaşi perimetru a făcut ca din pământ să fie scoase la lumină urmele unor construcţii din piatră, de dimensiuni apreciabile. Din datele de care dispun arheologii, se pare că este vorba despre două biserici, aflate la distanţă foarte mică una de cealaltă.

image

,,Ne aflăm în faţa unei situaţii deosebite, în sensul că, într-un spaţiu relativ mic şi puternic afectat de lucrări edilitare, am putut surprinde urmele a două construcţii de cult. Am conturat planul acestor construcţii, tehnicile lor de edificare, dar şi perioadele de funcţionare. În imediata vecinătate a bisericii de lemn am descoperit şi câteva morminte medievale. Cel mai probabil, acestea au funcţionat pe parcursul secolului XVI, poate chiar şi în primele decenii ale celui următor”, a declarat dr. Vasile Diaconu, arheolog la Muzeul de Istorie şi Etnografie Târgu Neamţ.

Singurele biserici medievale păstrate în vatra veche a oraşului 

Ţinând cont de importanţa descoperirilor, conducerea Complexului  Muzeal Judeţean Neamţ a delegat doi arheologi pentru a studia  construcţiile. Specialiştii spun că zona în care au fost găsite corespunde cu vatra medievală a oraşului Târgu Neamţ. În plus, cercetătorii apreciază că cele două construcţii de cult au o importanţă deosebită şi prin prisma faptului că sunt singurele vestigii medievale de acest fel păstrate în vatra veche a urbei.

biserici

,Importanţa acestor descoperiri merită toată atenţia noastră. În cazul bisericii de zid, observaţiile stratigrafice ne-au arătat că această construcţie a fost ridicată pe un teren locuit încă din a doua jumătate a sec. XIV. Ca mărturie a dezafectării şi dispariţiei lăcaşului de cult din memoria colectivă, amintim de prezenţa unei locuinţe din secolul al XVIII-lea ce suprapune parţial biserica. Altfel spus, avem o secvenţă cronologică de aproape patru secole”, a declarat Silviu Ceauşu, arheolog la Muzeul de Istorie şi Arheologie din Piatra Neamţ.

Lucrările continuă, astfel încât arheologii să poată obţine cât mai multe date despre aceste construcţii. O problemă este că perimetrul în care au ieăit la iveală urmele celor două construcţii a fost puternic afectat de lucrări recente pentru reţelele de apă şi gaze, la care se adaugă şi construcţiile actuale ce suprapun parţial aceste vestigii.

biserici

Pe aceeaşi temă:

Descoperire arheologică lângă Piatra Neamţ: oase gravate, vechi de peste 20.000 de ani, găsite la Poiana Cireşului

Arheologii de la Curtea Domnească au descoperit un pandantiv vechi de 20.000 de ani în şantierul de la Poiana Cireşului

Chinurile îndurate de trădătorii şi prizonierii de război de la Cetatea Neamţ. „Zac în temniţă şi am făcut o barbă până la brâu. Mănânc lutul şi păduchii”

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite