Piatra Neamţ

articolul anterior articolul urmator

Doliu în familia unui emblematic jucător de fotbal de la Rapid. Tatăl lui a murit răpus de Covid

0
27 Nov 2020 08:44:50
Autor: Dan Sofronia
Iosif Iencsi, al doilea de pe rândul din dreapta sus, a evoluat 12 sezoane la Ceahlăul FOTO Gelu Crăcană
Iosif Iencsi, al doilea de pe rândul din dreapta sus, a evoluat 12 sezoane la Ceahlăul FOTO Gelu Crăcană

Pe lista neagră a personalităţilor din sportul nemţean, care au pierdut lupta cu maladia ce provoacă tuturor frisoane, s-a mai adăugat un nume

Adrian Iencsi, până acum o lună antrenor la Rapid, fost jucător extrem de apreciat şi căpitan al grupării din Podul Grand, este în doliu, după moartea fulgerătoare a tatăl său, Iosif, şi el jucător de fotbal, dar la Ceahlăul Piatra Neamţ. 
 
Ioşca, după cum era cunoscut de microbiştii din urbea de la poalele culmii Pietricica, a încetat din viaţă în seara zilei de 25 noiembrie 2020, la vârsta de 79 de ani, la Spitalul Modular COVID 19 Leţcani, judeţul Iaşi, după ce fusese transferat de la Spitalul Judeţean Neamţ. 
 
Decizia de mutare a pacientului la unitatea ieşeană nu are nicio legătură cu incendiul de la Secţia ATI a unităţii din Piatra Neamţ, care s-a soldat cu decesul a zece pesoane,
deşi în momentul tragediei se afla internat aici, dar la un etaj superior celui de unde au izbucnit flăcările. 
 
„Astăzi, 25.11.2020, la spitalul improvizat din comuna Leţcani - Iaşi, a pierdut lupta cu viaţa marele fotbalist din perioada anilor 1966 - 1978. Avea 79 de ani - Iencsi Ioşca.
Dumnezeu să-l ierte!“, a postat, pe Facebook, Gelu Crăcană, fost ofiţer de presă la Ceahlăul, cel care a scris câteva cărţi despre clubul nemţean şi care deţine zeci de mii de fotografii ce reliefează istoria grupării. 
 
Iencsi Ioşca a fost catalogat ca unul dintre cei mai buni jucători ai clubului pietrean, evoluând 12 sezoane în Divizia B, fiind trasferat de la Reghin, oraşul natal, la Piatra Neamţ, unde s-a căsătorit. Cu un tată fotbalist, fiul, Adrian, a început sportul la Ceahlăul, evoluând la acest club mulţi ani, a fost trasferat la Rapid, deşi era în vederile celor de la Dinamo şi Steaua. 
 

De ce Adrian nu dorea ca tatăl să fie în tribună la meciurile sale

Despre tatăl său, Adrian Iencsi relata, la TelekomSport, de ce nu dorea să vină la meciurile în care evolua la Ceahlăul, pentru a nu fi ţinta unor reproşuri, unele care nu prea îşi aveau sensul, deoarece promitea ca sportiv: 
 
„Deoarece era cunoscut în Piatra Neamţ, o certam pe mama şi îi spuneam să-i zică să nu mai vină la meciuri, pentru că nu am chef să spună colegii că eu joc în echipă pentru că tatăl meu e fotbalist.
Tata a mai venit, dar se ascundea după copaci ca să mă urmărească la meciuri. A fost mândru când am fost chemat pentru prima dată la lotul naţional şi asta cu susţinerea domnului Victor Piţurcă“. 
 
Adrian Iencsi a jucat şapte sezoane la Rapid, a fost de două ori campion al ţării cu guleştenii, are în palmares tot atâtea Cupe ale României şi a jucat de 30 de ori pentru naţionala tricoloră. Dincolo de
evoluţiile în culorile Ceahlăului şi Rapidului, a mai evoluat pentru Spartak Moscova, Kapfenberger SV (Austria), Apollon Limasol, FCM Târgu Mureş, CS Buftea şi a ratat un transfer la echipa de primă ligă britanică, Leeds United. 
 
Revenind la tragediile provocate de noul coronavirus, Iosif Iencsi este cea ultima victimă din rândul sportivilor şi antrenorilor din Neamţ. Anterior decesului acestuia, Mircea Covătariu, un nume cunoscut în lumea luptelor din România, atât ca sportiv, cât şi ca antrenor al unor campioni naţionali şi internaţionali, participant activ la revoluţia din decembrie 1989, a murit în incendiului devastator din
seara zilei de 14 noiembrie, la Secţia ATI a Spitalului de Urgenţă din Piatra Neamţ. 
 
Era în stare gravă, intubat, şi nu a avut nicio şansă să se salveze. Tot din cauza infectării cu noul coronavirus a decedat, pe 7 septembrie, Dumitru Artene, de la Clubul Atletic Roman, Maestru
emerit al sportului din România, cel care a format zeci de campioane la lupte.
 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Iţele răspunderii rămân încurcate la spitalul din Neamţ unde 10 pacienţi au murit în flăcări
 
Tătaru, despre medicul rănit în incendiul de la Piatra Neamţ: Ieri a suferit prima intervenţie chirurgicală
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările