„Fotbal cu... jucării pentru copii“. Campania pe modelul din hocheiul american şi canadian pentru micuţii defavorizaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pluşurile au umplut parchetul Sălii Ceahlăul. anul trecut. FOTO: D.S.
Pluşurile au umplut parchetul Sălii Ceahlăul. anul trecut. FOTO: D.S.

Copiii defavorizaţi vor fi în centrul unei iniţiative care prinde şi în România. La turnee de mini-fotbal, spectatorii sunt rugaţi să arunce pluşuri în teren când se marchează primul gol.

Trei oraşe din Neamţ vor fi gazda unei manifestări oarecum inedite, intitulată „Fotbal cu... jucării pentru copii“, organizată de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Turism. 

Este a doua ediţie, mai extinsă, la Piatra Neamţ (10 decembrie, ora 18.00), Roman (11 decembrie, ora

18.00) şi Târgu Neamţ (12 decembrie, ora 17.00), dorindu-se a deveni tradiţie. 

Practic, acţiunea este pe modelul a ceea ce se petrece în sălile de hochei din SUA sau Canada în apropierea unor mari sărbători, când spectatorii aruncă în teren jucării de pluş care ulterior sunt donate.

Aşa a fost şi în 2018, la Piatra Neamţ, manifestarea fiind reuşită, motiv pentru care s-a decis organizarea uneia mai de anvergură. 

Nu vor fi dispute de hochei, ci de mini-fotbal, cu participarea echipelor de la colegii nemţene, cluburi sau formate din actuali sau foşti sportivi de performanţă. 

„La fiecare din cele trei evenimente, spectatorii care vor dori să ajungă în tribună pentru a vedea meciurile sunt rugaţi să aducă şi câte un pluş. Păstrând tradiţia începută în 2018, respectivele jucării

vor fi aruncate de public pe parchet în momentul în care se va marca primul gol în meciurile de seniori. Cei care vor să aducă şi altfel de jucării o pot face, dar acestea nu pot fi aruncate pentru a nu se strica ele sau suprafaţa de joc, putând fi lăsate într-un loc special amenajat, unde vor fi depozitate de voluntari“, a declarat Gheorghe Paisa, directorul DJTS Neamţ. 

Pe lângă partidele de mini-fotbal, publicul va putea asista la demonstraţii de majorete sau karate. Manifestarea de anul trecut a avut loc în seara de 20 decembrie, la Sala Sporturilor Ceahlăul şi a făcut fericiţi, în preajma Crăciunului, peste 100 de copii de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Alexandru Roşca din Piatra Neamţ.

„A contat faptul că se simt valorizaţi, că cineva le vede munca“

„Învăţăm şi vom încerca să îmbunătăţim anumite aspecte la ediţiile viitoare. A contat doar bucuria copiilor. Am mai spus-o şi o repet: în afară de faptul că sportul, atât cel de performanţă, cît şi cel de masă, trebuie finanţat şi sportul are la rândul lui datoria de a întoarce ceva comunităţii şi cred că prin astfel de acţiuni trebuie să facem lucruri ca acestea, pe diverse paliere“, a declarat Cristian Vornicu, managerul echipei de fotbal în sală „Ceahlăul“. 

Că manifestarea de anul trecut a avut ecou în rândurile celor căreia i-a fost adresată, iată ce am aflat de la Irina Bălţătescu, directorul Centrului Incluziv Roşca: „Am plecat de la sală cu daruri, iar copiii nu s-au liniştit până nu şi-au împărţit jucăriile înainte de culcare. Şi ei au dat dovadă de fair-play. În momentul în care unuia îi place o jucărie, celălalt i-o cedează. Ei trebuie să conştientizeze că nu a fost un eveniment pentru copii cu dizabilităţi, ci pentru copii foarte buni pentru ce au făcut peste an. A contat faptul că se simt valorizaţi, că cineva le vede munca“.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite