Gestul altruist al unui jandarm trecut prin iadul Covid-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristinel Burghelea are gradul de plutonier adjutatnt şef. FOTO Jandarmeria Neamţ
Cristinel Burghelea are gradul de plutonier adjutatnt şef. FOTO Jandarmeria Neamţ

Şeful unui post al Jandarmeriei Montane, care a fost internat în spital după ce a fost depistat cu noul coronavirus, a donat plasmă convalescentă

Deşi apelurile autorităţilor şi a cadrelor sanitare sunt din ce în ce mai dese, puţini dintre pacienţii care s-au vindecat de maladia care a dat peste cap întrega planetă îşi înving temerile şi devin donatori de plasmă convalescentă, produs esenţial pentru salvarea persoanelor infectate cu noul coronavirus. 

Printre cei care au decis că este necesar să se implice se numără şi plutonierul adjutant şef Cristinel Burghelea, cel care conduce Postul de Jandarmi Montani Bicaz - Izvorul Muntelui. 

Vindecat de COVID-19, cadrul militar s-a prezentat, pe 3 noiembrie 2020, la Centrul de Transfuzie Sanguină din Piatra Neamţ şi a donat plasmă convalescentă. 

Subofiţerul a fost confirmat pozitiv la început de septembrie, a manifestat o formă uşoară a bolii, dar suferinţa şi realitatea pe care a văzut-o în jurul lui, cât timp a fost internat în spital, l-a determinat să acţioneze altruist, pentru a-i sprijini pe medici în vindecarea oamenilor infectaţi. 

„Fiind printre cei care a învins boala, ştie că acum poate salva o altă viaţă. Prin această iniţiativă îi îndeamnă pe toţi cei care s-au vindecat de Covid-19 şi au simţit pe propria piele ce înseamnă acest virus, să îi urmeze exemplul şi să doneze plasmă, fiind de un real ajutor celor care duc în aceste

zile crunta bătălie de a rămâne în viaţă“, a comunicat Inspectoratul de Jandarmi Neamţ. 

După cum se ştie, eforturile la nivel global pentru crearea unui vaccin sau a unui medicament eficace nu au dat încă roade, astfel că fiecare ţară a recurs la diverse protocoale medicale de combatere a coronavirusului. A dat rezultate medicaţia de tratare cu plasma recoltată din sângele unei persoane vindecate, care conţine anticorpii necesari tratării pacienţilor în stare critică.

Municipiu la un pas de carantină

Florin Hozoc, de loc din Piatra Neamţ, CEO al firmei Besmax Pharma Distribution, compania care a donat statului român circa 20 de aparate de plasmafereză, spunea, la finalul lunii septembrie, că România este sub europeană la donare: „Încă suntem cu mult sub media europeană de donare a plasmei convalescente, respectiv la noi au donat sub 1% dintre cei deja vindecaţi, în timp ce media europeană este de 7%“. 

Conform HotNews.ro, înainte de corectarea metodologiei de donare de plasmă, în august, România a avut 279 de donări în 16 săptămâni (24 aprilie - 11 august), adică 17,5 donări pe săptămână, respectiv o medie de o donare per echipament instalat. Apoi, după corectarea metodologiei s-au înregistrat 311 donări în cinci săptămâni (11 august - 15 septembrie), ceea ce înseamnă 62 de donări pe săptămână, respectiv o medie de 3,7 donări/echipament instalat. 

În ceea ce priveşte Neamţul, de la începutul epidemiei şi până astăzi, 4 noiembrie, 6.622 de persoane au fost confirmate pozitiv cu noul coronavirus, faţă de raportarea făcură ieri fiind 160 de noi cazuri,

în timp ce la nivel naţional, afectate de maladie sunt 267.088 români, 186.260 fiind declaraţi vindecaţi. 

Prefectul de Neamţ, George Lazăr, a declarat, tot astăzi, că rata de incidenţă în Piatra Neamţ a ajuns la 4,99 la mia de locuitori şi dacă nu vor fi respectate măsurile de combatere, există riscul ca într-un viitor apropiat, în caz că se va depăşi o rată de incidenţă de 6 la mie, municipiul să intre în carantină:

„Dacă va fi depăşită rata de şase la mie, atunci suntem obligaţi să facem propunerea de carantinare. Nu ne dorim să se ajungă aici, de aceea, repet, trebuie să înţelegem că trebuie respectate regulile“. 

La Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ sunt internaţi 393 pacienţi depistaţi pozitiv, 53 erau la Sanatoriul Bisericani, 48 de persoane erau suspecte şi aşteptau rezultatelor testelor, iar la Terapie Intensivă erau 16 bolnavi, şapte în stare gravă, fiind ventilaţi mecanic.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Umilirea pacienţilor Covid, ţinuţi ore în şir în curtea spitalului. Prefectul Lazăr cere Corpul de control, iar Arsene, şeful CJ, stimulent financiar pentru manager

Moartea fulgerătoare din cauza Covid-19 a unui fost director de mare combinat siderurgic. „Este de necrezut!“

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite