Gheorghe Ştefan - Pinalti, emoţii prelungite în două dosare conexe. Ce au decis judecătorii de la Curtea de Apel

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Ştefan are destule probleme cu justiţia. FOTO Dan Sofronia
Gheorghe Ştefan are destule probleme cu justiţia. FOTO Dan Sofronia

Fostul primar de la Piatra Neamţ aştepta ca astăzi, 5 octombrie, judecătorii să pronunţe sentinţa definitivă pentru două infracţiuni de trafic de influenţă

Gheorghe Ştefan mai are de aşteptat până va afla soluţia definitivă la două dosare penale cu acuze de trafic de influenţă, în ambele cazuri, instanţa de fond, Tribunalul Neamţ, achitându-l. 

Exonerările de răspundere penală au fost contestate de procurorii anticorupţie, speţele au ajuns pe rolul Curţii de Apel Bacău şi s-a decis, pentru că era vorba de fapte similare, conexarea dosarelor. 

Numai că, procesele în faza de apel s-au dovedit greu de judecat. După un an de înfăţişări, timp în care procesul a şi fost suspendat pe perioada stării de urgenţă, cauza a rămas în pronunţare pe 2 septembrie 2020, dar de două ori s-

a amânat aplicarea vreunei sentinţe, la intervale de 14 zile. 

La ultimul termen, pe 5 octombrie, când ar fi trebuit dată soluţia definitivă, magistraţii au decis repunerea cauzei pe rol. Şi procesul va continua cu o nouă înfăţişare, care va avea loc la finalul lunii în curs. În primul dosar, Gheorghe Ştefan a fost trimis în judecată pe 25 aprilie 2017. 

„În 2009, în contextul în care o societate participa la procedura de atribuire a contractului de lucrări, aferent unui proiect finanţat din fonduri nerambursabile, inculpatul Ştefan Gheorghe i-a solicitat administratorului să-i remită o sumă de bani reprezentând 10% din valoarea lucrărilor ce urmau a fi efectuate“, conform unui comunicat al DNA. 

Banii ar fi fost pretinşi în schimbul promisiunii de a interveni pe lângă persoane din conducerea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală în vederea influenţării rezultatului procedurii de

atribuire. DNA a mai susţinut că, în 2011, printr-un intermediar, inculpatul ar fi primit, în numerar, 200.000 lei. Numai că, instanţa de fond l-a exonerat pe Pinalti de acuzele penale. 

În al doilea dosar era vorba despre o cauză care privea finanţatea FC Ceahlăul, grupare la care fostul primar a fost preşedinte.şi pe care a sprijinit-o material ani de zile. În această speţă, Ştefan a fost trimis în judecată înante de Crăciunul din 2017. 

„La începutul anului 2010, inculpatul Ştefan Gheorghe a pretins de la directorul unei societăţi ca aceasta să sponsorizeze FC Ceahlăul cu un procentaj de 3% din sumele pe care societatea urma să le încaseze în baza unui contract încheiat cu Hidroelectrica privind un obiectiv de investiţii având ca obiect lucrări hidroenergetice pe Siret“, conform DNA.

Trei condamnări cu executare

În schimbul banilor, Pinalti a promis că va interveni pentru a continua finanţarea. Procurorii îl acuzau pe Ştefan că, în 2010 şi 2011, între Ceahlăul şi societate au fost încheiate şapte contracte de reclamă şi publicitate, fiind emise nouă facturi şi a fost achitată prin ordine de plată suma de 998.000 lei. 

Exonerarea de răspundere penală a fostului primar a fost o premieră după ce procurorii anticorupţie l-au trimis în judecată în opt cauze, în trei dintre acestea fiind condamnat cu executare. După ce a primit 3 ani şi 3 luni de detenţie în dosarul Strong Montaj, care a vizat reabilitarea unui drum, fostul primar a fost încarcerat şi a ieşit din penitenciar în noiembrie 2018. 

Pinalti a fost găsit vinovat de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia pe care o îndeplineşte o persoană, în scopul obţinerii de bani, bunuri sau foloase necuvenite şi folosirea

influenţei sau a autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid. Pe latură civilă, judecătorii au dispus confiscarea sumei de 3.031.365 de lei noi. 

Gheorghe Ştefan a fost condamnat la 3 ani de detenţie şi în dosarul „Bani pentru partid“ şi a pierdut prin confiscare 1,65 milioane de euro. I s-a pus sechestru pe mai multe imobile pentru recuperarea altor 2,35 milioane de euro, bani ce reprezentau prejudiciul cauzat. 

Conform DNA, în perioada 2009 - 2012, Pinalti, în calitate de vicepreşedinte al PDL, în scopul obţinerii

de sume de bani atât pentru el, cât şi pentru formaţiune şi-a folosit influenţa politică şi a determinat persoane cu putere de decizie de la nivelul ministerelor să numească la conducerea unei companii

naţionale din domeniul energiei o anumită persoană. În acest caz, Vasile Blaga, ex-preşedintele PDL, a fost achitat. 

Pinalti a mai fost condamnat definitiv la 6 ani de închisoare în cauza Microsoft, fiindu-i confiscată suma de 3,99 milioane de euro. Alte două dosare, unul cu prejudicierea Poşte Române şi cel cu obţinerea frauduloasă a licenţei pentru Giga Tv încă se judecă. Într-un alt caz, ce viza presupuse fapte penale care ar fi dezavantajat Poşta Română, a fost condamnat la 8 ani şi 2 luni de închisoare, dar s-a decis rejudecarea.

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Un român este acuzat că a dat foc la zeci de mii de euro, în Germania. Ce solicită autorităţile judiciare străine

   

De ce n-a mai fost reales, după 31 de ani în funcţie, „patriarhul primarilor“. „Îmi strâng catrafusele!”

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite