Imensa valoare a unui urs împuşcat şi tranşat de braconieri. Care este prejudiciul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Exemplarul braconat era al unui mascul adult FOTO Adevărul.ro
Exemplarul braconat era al unui mascul adult FOTO Adevărul.ro

Direcţia Silvică a stabilit un prejudici imens după ce resturi din cadavrul unui urs împuşcat şi tranşat de braconieri au fost descoperite întâmplător

Direcţia Silvică Neamţ a stabilit valoarea prejudiciului cauzat de braconieri prin împuşcarea unui urs, infracţiunea petrecându-se, cel mai probabil, pe un fond de vânătoare administrat de instituţia menţionată. Resturi din cadavrul animalului au fost descoperite de către un sătean din comuna Tarcău sâmbătă, 4 septembrie 2021, în nişte saci care fuseseră aruncaţi sub un pod. 

„Probele au fost sigilate de organele de poliţie, urmând a fi expertizate conform procedurilor legale. Personalul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ a demarat ancheta în vederea întocmirii unui dosar penal pentru infracţiunea de braconaj. În cazul depistării făptuitorului,

acesta riscă plata unei despăgubiri de 40.000 euro către statul român, precum şi închisoare de la 6 luni la 3 ani, sau amendă“, se arată într-un comunicat al Direcţiei Silvice. 

Părţi ale sălbăticiunii braconate au fost găsite în zona de confluenţă a pâraielor Cheia şi Tarcău, într-o zonă împădurită de la limita dintre satele Cazaci şi Brateş pe raza Fondului cinegetic de vânătoare 11 Tarcău. Echpa de cercetare, una formată din personal silvic şi de poliţişti, a constatat că în saci se aflau capul, blana, cele patru membre, coloana vertebrală cu coaste şi viscerele unui exemplar de urs brun matur. 

În acestă speţă autorii au acţionat atipic, în cazurile de braconaj resturile animalelor ucise fiind

îngropate, pentru a nu fi lăsate „urme“. O concluzie certă în situaţia de faţă este aceea că făptaşii nu au fost interesaţi de trofeul sau de blana exemplarului, care pot fi vândute amatorilor, ci doar de carnea acestuia. 

După cum se ştie, ursul brun este o specie protejată, la care vânarea este permisă doar pe bază de derogare de la Ministerul Mediului, în baza unei documentaţii conform prevederilor legale sau în situaţii extreme (atacuri la om, pagube însemnate produse repetat, pericolul producerii unor accidente în intravilanul localităţilor, etc. În ultimii trei ani, Direcţia Silvică Neamţ nu a solicitat derogări pentru

vânarea urşilor pe nici unul dintre fondurile cinegetice gestionate. 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Cine şi cum l-a jefuit pe prinţul Sturdza, alături de Romsilva. Sunt 14 acuzaţi, iar prejudiciul de sute de mii de euro

Un monstru sexual şi sinistrele sale fapte. Alte violuri comise după o crimă oribilă, tot de natură sexuală

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite