Instantaneu amuzant în trafic. „Dacă credeaţi că Făt-Frumos pe calul alb nu există!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Călăreţul pietrean, dând prioritate la trecerea pentru pietoni. FOTO Facebook
Călăreţul pietrean, dând prioritate la trecerea pentru pietoni. FOTO Facebook

Un tânăr a fost surprins în acest weekend gonind călare pe un cal alb pe unul dintre cele mai aglomerate bulevarde din municipiul Piatra Neamţ.

Conducătorii auto şi persoanele care erau sâmbătă, 24 octombrie 2020, pe la orele prânzului, pe Bulevardul Mihai Viteazu sau pe trotuarele stăzii din Piatra Neamţ au rămas extrem de miraţi de scenele pe care le-au văzut. Venind dinspre intrarea în oraş de la Roman sau Târgu Neamţ, după giratoriul din zona complexurilor comerciale Profi şi Orion, pe prima bandă a şoselei şi-a făcut apariţia un tânăr participant la trafic. 

Ceea ce atrăgea atenţia nu a fost faptul că se afla la volanul unei maşini sau motociclete de ultimă generaţie, ci că era călare pe un cal, al cărui trap pe asfalt scotea un zgomot specific, cunoscut, dar nemaiauzit tocmai pe una dintre cele mai circulate străzi din oraşul străjuit de culmea Pietricica. 

Fără a se sinchisi de claxoanele şoferilor, tânărul şi-a văzut liniştit de insolita plimbare. Ba la un moment dat şi-a strunit bidiviul, lucru care se observă dintr-o fotografie, încetinindu-i mersul, la fel ca şi ceilalţi participanţi la trafic, în apropierea unei treceri de pietoni pe care traversau două persoane. După ce a dat prioritate, călăreţul a luat-o la galop spre biserica Sfântul Mina, iar de aici pe podul de peste pârâul Cuiejdiu, îndreptându-se spre centrul oraşului, de care-l mai despărţeau câteva sute de metri. 

După toate probabilităţile, plimbarea călăreţului pe bulevardul menţionat nu s-a soldat cu vreun incident, dar după postarea unor fotografii pe Facebook comentariile nu au întârziat să apară.

„La un aşa prinţ... îţi vine să te măriţi cu calul“. „Când merge voios după bere“, „...Na, mai zi tu că nu există Făt Frumos“, „Când nu ai bani de motocicletă, îţi cumperi un cal (putere)!“, „La un aşa prinţ... îţi vine să te măriţi cu calul“, „Eu cal alb văd, dar unde e Făt Frumos?“, „Doar o zi normală în Piatra Neamţ... apropo, în cazul în care credeaţi că Făt Frumos pe calul alb nu există!“, sau „Frumos exemplar. (Calul)“, sunt doar câteva dintre postările de pe reţeaua de socializare. 

   

calulpn1

Gonind spre centrul oraşului. FOTO Facebook

Vă mai recomandăm să citiţi:

Ţinutul Zimbrului, singurul loc din România inclus într-un exclusivist top mondial. Cine face nominalizările

Botez pentru un pui de zimbru din codrii de la poalele Ceahlăului. Cine este naşul şi ce nume a fost ales

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite