Legendele schitului îngropat de avalanşă. „În ziua de Paşti, un munte de omăt, desfăcându-se şi surpând stâncile, au îngropat schitul cu toţi săhaştrii“

Schitul Cerebuc este dominat de înălţimile Ceahlăului. FOTO: D.S.

Existenţa schitului Cerebuc în Munţii Ceahlău se pierde în negura veacurilor, povestindu-se că furia naturii l-a distrus în 1704, chiar de Înviere.

De-a lungul istoriei, masivul Ceahlău a atras schimnici şi călugări care şi-au dorit un trai de nevoinţă şi singurătate mai aproape de Dumnezeu, prin grote sau în colibe, la vreun altar, paraclis sau vreun mic schit, toate ascunse prin codrii neumblaţi ai muntelui. 

Din acest „peisaj“ religios al zonei face parte şi schitul Cerebuc, cărui existenţă este pomenită de veacuri, dar în destul de puţine documente, în consemnările scritorilor din vechime sau prin legendele păstrate din generaţie în generaţie. 

Unul dintre cei care s-a ocupat în studiile sale despre legendele Ceahlăului este profesorul nemţean Daniel 

Dieaconu, doctor în istorie, ele fiind publicate în diverse cărţi. 

Acesta spune că de Sihăstria lui Dragoş a scris, în 1908, Emanoil Gregorovitza, folclorist din Bucovina, descriind călătoria sa pe plaiuri moldave din 1900 şi scoţând la lumină o primă legendă despre întemeierea schitului. Ea îi este povestită de un localnic de la poale de Ceahlău, moş Nicoară: 

„După tradiţia creştinească, acolo, în fundu' Izvorului Alb (sat strămutat în prezent, vatra aşezării fiind acoperită de lacul de acumulare de la Bicaz - n.r.) a fost în vremurile vechi un loc de retragere foarte ascuns. Şi s-ar fi întâmplat că, pornind Dragoş Vodă din Maramureş spre Moldova, nişte duşmani au răpit-o pe Doamna Maria, soţia viitorului voievod şi au ascuns-o în peştera mare de aici. Aflând-o pe doamna sa, a pus mai târziu de a zidit o bisericuţă de lemn cu hramul Pogorârea Sfântului Duh, nu în peştera numită Groapa Sihaştrilor, unde o găsise pe Doamna, ci pe runculeţul ce se prelungeşte din muntele Ceahlău“.

Folcloristul bucovinean mai susţine că, după cronicele bisericeşti, în 1603, un sihastru pe nume Silvestru ar fi zidit pe urmele schitului lui Dragoş, o nouă biserică şi a închegat un schit, distrus la 1704.  

În alte documente se arată că schitul numit Săhăstria Veche a fost întemeiat în 1603 de către părintele ascet Andrei Ţifui şi că biserica schitului Cerebuc a fost făcută de mitropolitul Gheorghe Movilă, într-o poiană sub Ceahlău. Toate aceste demonstrează vieţuirea la lăcaşul de cult.

Gheorghe Asachi: „Numele cel frumos al acestui loc a îndemnat a se zidi aici un schit carele a fost până la anul 1704“

Gheorghe Asachi descrie extrem de plastic o altă legendă despre schit, cea a dispariţiei lui, cărturarul ajungând pe plaiurile Ceahlăului în 1838: 

„Trecînd pârâul Sârbeni, după un ceas, ajungi la Bâtca numită Piciorul Sahastrului şi în urmă, la părâul Albu, care le cure într-o vale îngustă, în a cărei mijloc se înalţă chipul antic al Dochiei. Din această strămtoare suflă un vânt puternic şi, precum zice balada, plutesc în aer o mulţime de vulturi care ies din stâncile învecinate numite Stratul sau Tabăra Vulturilor. Numele cel frumos al acestui loc a îndemnat a se zidi aici un schit carele a fost până la anul 1704, dar în ziua de Paşti, pe când se serba în biserică Sfânta Înviere, un munte de omăt, desfăcându-se din vârful Pionului şi surpând stâncile, au îngropat schitul cu toţi săhaştrii şi a prefăcut forma acestui loc. O icoană ce a scăpat din această catastrofă au însemnat locul fostului schit şi, mai în urmă, au pricinuit facerea schitului Cerebucul, unde se păstrează până astăzi“. 

Profesorul Daniel Dieaconu spune că acelaşi cărturar confirmă existenţa schitului şi îl localizează, toponimele locului aratând şi ele vechimea: Piciorul Sahastrului, Groapa Sihaştrilor, Poiana Sahastru.

Istoricul Daniel Dieaconu mai povesteşte de o altă legendă a locului: „Emanoil Gregorovitza prezintă o lungă povestire de dragoste petrecută pe timpul lui Vasile Lupu, cu multe personaje reale sau închipuite. Cerepuha, pisar al lui Timuş Hmeliniţcki, ginere al lui Vasile Lupu, se retrage pe aceste locuri şi sub numele de Ghedeon ajunge stareţ la Cerebuc, pe care-l înzestrează cu bogăţii, lucruri furate de tovarăşii săi cazaci. Pentru păcatele lui şi a altora, Dumnezeu i-a pedepsit prin avalanşa din 1704“.

Povestea cu ungurii care au pus foc

Masivul Ceahlău, văzut de la aşezământul monahal din judeţul Neamţ. FOTO: SamSara

De-a lungul existenţei sale, schitul Cerebuc nu era de sine stătător, ci aparţinea Mănăstirii Pionul, actuala mănăstire de pe muntele Ceahlău. Se spune că după 1830, cneazul Gheorghe Cantacuzino, care a deposedat de moşii Mănăstirea Pionul a început a prigoni şi pe cei de la schitul Cerebuc. 

„În Menuariu şi inventariu despre fondaţiea, esistenţa şi dota schitului Cirăbucului din plasa Muntele, districtu Neamţu din 1876, aflăm: «Cînd s-a usurpat moşia mănăstirii Hangu (pe care este schitul) de către Cnejii (Principii) Cantacuzini, se aminteşte din predanii sigure că au trimis un vătav ca să dărâme şi să ardă schitul şi biserica cu totul, ca să nu mai rămâie urme ale proprietăţii mănăstiri Hangu pe acolo»“. 

În a doua jumătate a veacului XIX începe decăderea vieţii monahale la acest aşezământ, odoarele

schitului fiind duse la Mănăstirea Durău. Gheorghe Iacomi, un medic din Piatra Neamţ decedat de câţiva ani, pasionat explorator al Ceahlăului, afla o poveste despre Cerebuc petrecută după anul 1900

de la un bătrîn din satul Izvorul Muntelui:

„Pe pârâul Piatra Lupului, mai jos de Cerebuc, lucrau câţiva unguri la coborâtul lemnului pe uluc. Într-o seară, după ce terminaseră lucru, s-au dus la Cerebuc, care era în ruină şi s-au apucat să sape sub masa altarului, cu chip să găsească o comoară sau nişte bani ascunşi acolo. Negăsind nimic s-au înfuriat, au stricat icoanele ce mai erau, ba au dat şi foc. A doua zi a venit pedeapsa lui Dumnezeu, toţi trei fiind omorâţi de lemnele ce săriseră de pe uluc“. 

Din 1995, schitul Cerebuc a renăscut, meritul aparţinând stareţului Gherontie Munteanu, la intrarea fiind consemnate următoarele: 

„În memoria sihaştrilor călugări ce s-au nevoit de-a lungul anilor în această parte a Ceahlăului, cu

binecuvântarea IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi PS Calinic Botoşăneanul şi cu ajurorul credincioşilor s-a început în 1995 construcţia unui nou aşezământ călugăresc pe vechea temelie a

schitului Cerebuc“.