Liviu Dragnea, apel către politicieni, de ziua poetului naţional: „Citiţi-l pe Eminescu în profunzime!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De ziua poetului naţional, liderii PSD au fost prezenţi la Piatra Neamţ unde sunt programate să se desfăşoare în acest week-end două întruniri importante ale partidului. Cu această ocazie, preşedintele Liviu Dragnea a vorbit despre opera lui Eminescu după ce a depus o coroană la bustul poetului.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a ţinut să depună vineri, 15 ianuarie, o coroană de flori la bustul poetului Mihai Eminescu din faţa Bibliotecii GT Kirileanu din Piatra Neamţ. Liderul social-democraţilor a fost însoţit la momentul comemorativ de preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea, şi de deputaţii de Neamţ Ionel Arsene (preşedintele PSD Neamţ) şi Liviu Harbuz. 

„Am ţinut să fiu împreună  cu colegii noştri din organizaţia PSD Neamţ, în special organizaţia de seniori a PSD Neamţ, pentru a aduce omagiul nostru lui Mihai Eminescu. Vreau să fac precizarea că partidul nostru

este partidul care a iniţiat proiectul de lege prin care s-a stabilit ca ziua lui Mihai Eminescu să fie Ziua Culturii în România”, a declarat Liviu Dragnea după momentul depunerii coroanei de flori. 

image

La 166 de ani de naşterea poetului naţional, liderul PSD a făcut un apel către politicieni să citească mai des din opera eminesciană. 

„Fac apel la mulţi oameni, nu numai la politicieni, să citească Eminescu în profunzime şi cu foarte multă atenţie, pentru că opera sa este de profunzime, cum sînt puţine opere în lume, iar critica lui la adresa clasei politice e valabilă şi acum“, a declarat Liviu Dragnea. 

Liderul social-democraţilor a ţinut să precizeze că apelul său nu se adresează exclusiv politicienilor, ci tuturor românilor:

„Vrem să le transmitem tuturor că e bine, din când în când, să-l mai citească pe Mihai Eminescu pentru că de acolo au de învăţat foarte multe lucruri despre viaţă, despre patrie, pentru că cuvântul patrie nu trebuie uitat, despre ce înseamnă dragostea de ţară, despre ce înseamnă caracter şi să înţeleagă că <toate-s vechi şi nouă toate>“, a mai spus Liviu Dragnea.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea se află în acest week-end  la Piatra Neamţ pentru a conduce lucrările Biroului Permanent Naţional şi ale Comitetului Executiv Naţional al partidului.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite