Mănăstire atacată de hackeri. De pe contul de email al acesteia s-a pus la cale o amplă escrocherie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Benedict Sauciuc, stareţul Mănăstirii Neamţ FOTO Facebook
Benedict Sauciuc, stareţul Mănăstirii Neamţ FOTO Facebook

Contul de mail al cunoscutei Mănăstiri Neamţ a fost piratat şi se solicită donaţii în bani pentru un transplant de rinichi, pacient fiind un copil. Stareţul Benedict face apel către credincioşi să nu cadă în capcana escrocilor.

Stareţul secularei mănăstiri Neamţ, arhimandritul Benedict Sauciuc, a anunţat pe pagina de socializare a lăcaşului de cult că persoane necunoscute au piratat contul de mail şi solicită în numele său, bani sau donaţii. 

După cum afirmă escrocii, ar fi vorba despre un caz umanitar: un copil mic, fără a se preciza vârsta acestuia sau detalii concrete despre familie, nume sau localitatea de domiciliu, spunându-se doar că el suferă de insuficienţă renală, iar banii sunt necesari unei intervenţii chirurgicale pentru un transplant de rinichi. 

Faţă de această escrocherie, stareţul Bendict Sauciuc a luat atitudine, postând pe pagina de Facebook a mănăstirii din judeţul Neamţ că cererea pentru donaţii nu-i aparţine, fiind falsă.

„A apărut acest e mail în numele Mănăstirii Neamţ ca şi cum ar fi semnat de Stareţul Benedict Sauciuc. Vă informăm că astăzi dimineaţă (25 noiembrie 2020 - n. red.) la ora 7,00 cineva a piratat şi a intrat pe adresa mănăstirii şi a trimis această cerere de ajutor care este falsă. Vă rugăm să nu o luaţi în considerare!“, a scris stareţul aşezământului de cult. 

Cel mai probabil, despre toată această situaţie se va sesiza Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, pentru săvârşirea infracţiunii de acces ilegal la un sistem informatic şi tentativă de înşelăciune. 

Astfel de fapte nu sunt singulare. Acum câţiva ani, patru tineri din Neamţ au fost arestaţi după ce au creat pe reţele de socializare false profiluri, la care au folosit imagini şi date ale unor vedete precum Andreea Marin, Iulia Vântur, Sofia Vicoveanca, Stela Popescu, Rodica Popescu Bitănescu sau Teo

Trandafir, obţinând din donaţii zeci de mii de dolari. 

Un mesaj agramat, stângaci

Revenind la maillul în numele stareţului Benedict Sauciuc, el este destul de „stângaci“ redactat, autorul având probleme în a se exprima coerent, iar în unele locuri este neinteligibil. Iată şi conţinutul lui: 

„Vă rog să faceţi asta pentru mine, de la M-rea Neamţ (manastireaneamt@yahoo.com), miercuri 25 noiemnbrie 2020 Cerere de donaţie,  Salutari, Sper ca acest e-mail să vă găsească bine. Am privilegiul de a fi angajat într-un program de caritate, în special servim băieţi şi fetele săraci, văduvele şi copiii. Le construim spiritualitatea şi valorile morale pentru îmbunătăţirea lumii noastre viitoare. Vă rog, vreau să ne ajutaţi cu donaţia voastră bună, donând pentru a salva un copil sărac. Avem un copil mic, care a fost diagnosticat cu insuficienţă renală. 

 

Are nevoie de transplant de rinichi. Părinţii acerstui copil sunt câştigători zilnici, nu îşi pot permite dializa şi transplantul; am decis să ajutăm prin achiziţionarea de fonduri de la oameni buni ca tine. Am realizat o anumită sumă, dar încă mai avem nevoie de aproximativ 19.500 de lei (aproximativ 4.000 de euro) pentru operaţie.

 

Vă rog să nu vă ofensaţi cu privire la cererea mea, ştiu că timpul poate să nu fie adecvat din cauza covid-19, dar vă rog să vă alăturaţi pentru salvarea acestui copil mic, nu-l putem abandona pentru a muri, de aceea trimit acest lucru pentru tine.

 

Vă rugăm să răspundeţi la acest e-mail dacă puteţi finaliza plata soldului pentru începerea intervenţiei chirurgicale sau să-mi spuneţi cu ce vă puteţi ajuta, în măsura puterii voastre, astfel încât să vă pot

îndruma cum să trimiteţi donaţia dvs. cont pentru colectare. 

 

Nu mi-l trimiteţi, există un cont separat în acest scop. Avem nevoie de aceşti bani cât mai curând posibil pentru această intervenţie chirurgicală urgentă care a fost programată. Doamne ajută! Arhim. Benedict Sauciuc”

Vă mai recomandăm să citiţi:

Cine este domniţa reprezentată în statuia care te întâmpină la intrarea în Mănăstirea Văratec

FOTO Povestea mănăstirii Eroilor, construită pe locul unde 14.000 de oameni au murit într-o cumplită bătălie

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite