Mesaj impresionant către soţia medicului-erou de la Neamţ, de la colegii acesteia. „Trebuie să rămâi tare!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Colegii de la Secţia Obstetrică au făcut public un mesaj de sprijin pentru colega al cărui soţ a fost grav rănit în incendiul de pe 14 noiembrie. Starea acestuia s-a ameliorat, dar este în continuare gravă.

Pe site-ul Spitalului Judeţean de Urgenţă Neamţ, chiar pe prima pagină, a fost postat un mesaj adresat doctoriţei Alina Denciu, cea care trece acum prin momente teribile după tragedia de la unitatea sanitară, din 14 noiembrie 2020, în urma căreia soţul ei, Cătălin, a suferit grave arsuri în timp ce încerca să-şi scoată pacienţii din flăcări.

Autorii mesajului sunt colegii medicului-erou, de la Secţia Obstetrică - Ginecologie de la cel mai mare spital din judeţ, care au ţinut să arate că sunt solidari cu ea la greaua încercare pe care i-a sortit-o hazardul, nutrind speranţe că starea de sănătate a soţului se va îmbunătăţi şi că, într-un viitor cât mai apropiat, ceea ce s-a petrecut să fie dat uitării. 

Prezentăm integral ceea ce a fost intitulat „Mesajul colegilor din Secţia Obstetrica pentru doamna doctor Alina Denciu“.

„Cuvintele sunt mici, greu de găsit şi mai ales puţine când vrei să exprimi sentimente sincere şi gânduri bune pentru cineva apropiat care trece printr-un mare necaz. Alina, eşti colega noastră şi te iubim pentru ceea ce eşti tu şi familia ta frumoasă şi, până nu demult, fericită.

 

Şi pentru că ştim că fericirea şi iubirea familiei tale reprezintă totul pentru tine, vrem să ştii că suntem alături de tine şi te vom sprijini pentru ca ceea ce s-a întâmplat în seara de 14 noiembrie să rămână doar un vis urât, dat la o parte de către voi, dar şi de către noi toţi. Înţelegem că treci prin momente cumplite, aşteptând de la distanţă veşti despre starea de sănătate a lui Cătălin, lângă care, din raţionamente logice nu poţi să fii. 

 

Înţelegem mai ales că primeşti veşti pe care cu luciditate şi înţelepciune trebuie să le cenzurezi pentru copii şi părinţi, iar tu trebuie să rămâi tare şi zâmbitoare cu toată suferinţa ta ascunsă. Suntem convinşi că situaţia lui Cătălin se va îmbunătăţi constant, dar poate prea lent pentru dorinţa ta şi a noastră, însă, cu ajutor medical, speranţă şi rugăciune va reveni la un moment dat alături de voi şi va fi iarăşi ceea ce doreşti cu ardoare: soţ, tată şi medic dedicat. 

 

Vrem să fim alături de tine şi de restul familiei tale până ce veţi fi iarăşi toţi împreună pentru ca, apoi, să puteţi da uitării ceea ce a fost la un moment dat o perioadă grea din viaţa voastră. Colegii şi prietenii tăi din Secţia OG”.

Medicul rănit, prima operaţie la spitalul din Bruxelles

După cum se ştie, medicul anestezist Cătălin Denciu, care are 48 de ani, a fost transportat la Spitalul Militar Regina Astrid din Bruxelles, pentru a-i fi tratate arsurile foarte grave suferite pe aproximativ 75%

din suprafaţa corpului, în timp ce încerca să salveze din flăcări pacienţii. 

Amănunte despre starea lui de sănătate a furnizat Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, într-o emisiune TV de miercuri seara, 25 noiembrie, oficialul afirmând că medicul din Piatra Neamţ a fost supus unei prime operaţii: 

„Ieri (24 noiembrie 2020 - n.red.) a suferit prima intervenţie chirurgicală de excizie şi cu alogrefe pentru o primă parte. A scăpat, să spun aşa, de dializă. A ajuns şi soţia astăzi (25 noiembrie - n.red.) la dânsul. Noi sperăm să aibă o evoluţie bună. Această săptămână este o săptămână de a trata leziunile chirurgical“.

Cătălin Denciu, în timpul studenţiei, la Facultatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi, a fost coleg cu Nelu Tătaru, cei doi rămânând prieteni după terminarea studiilor universitare. 

Revenind la dezastrul de la spitalul din Piatra Neamţ, ultimul care s-a implicat pentru înlăturarea efectelor incendiului este Dan Ostahie, CEO Altex, care a precizat că va dota integral, cu aparatură de ultimă generaţie, Secţia de Terapie Intensivă, pentru ca acest compartiment să redevină funcţional. 

Au fost trimise la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ ventilatoare mecanice VG70, monitoare Comen cu module pentru terapie intensivă, monitoare de transport, infuziomate, injectomate, tărgi şi videolaringoscop, valoarea aparaturii fiind de peste 200.000 de euro. 

„Într-un astfel de moment, când ne confruntăm cu o tragedie naţională, este important să acţionăm rapid pentru că fiecare secundă contează. Ne ocupăm să aducem în Secţia de Terapie Intensivă aparatură de cea mai bună calitate, pentru ca împreună să depăşim acest moment, să luptăm pentru vieţile pacienţilor, iar viitorul să ne găsească mult mai pregătiţi“, a declarat Dan Ostahie, pietrean la origine.

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Doliu în familia unui emblematic jucător de fotbal de la Rapid. Tatăl lui a murit răpus de Covid

Întâmplarea care i-a marcat destinul regretatei actriţe Draga Olteanu Matei. Casa cu clematite care a chemat-o 

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite