Moarte suspectă în Neamţ: o tânără a fost găsită într-o locuinţă cu hainele arse, deşi nu există urme de incendiu sau explozie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O tânără în vârstă de 23 de ani din judeţul Neamţ a fost găsită decedată, sâmbătă seară, moartea sa survenind în condiţii suspecte. Autorităţile au fost anunţate de producerea unei explozii, dar atunci când pompierii au ajuns la faţa locului au stabilit că nu este vorba de aşa ceva, nici de un incendiu, cazul fiind anchetat de Poliţie.

Potrivit reprezentanţilor ISU Neamţ, pompierii au fost anunţaţi, sâmbătă seară, că s-ar fi produs o explozie la o locuinţă în localitatea Bălţăteşti, la faţa locului deplasându-se şase pompieri cu o autospecială.

În momentul în care echipele de intervenţie au ajuns la faţa locului au găsit o tânără decedată, care avea hainele arse.

În urma primelor cercetări, pompierii au stabilit că în locuinţa respectivă nu s-a produs o explozie şi nici nu a fost vreun incendiu.

Trupul neînsufleţit a fost dus la morgă pentru efectuarea necropsiei şi aflarea cauzei decesului.

Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili în ce condiţii a avut loc decesul tinerei de 23 de ani.

Te-ar putea interesa şi:

Moarte misterioasă. O tânără din Prahova, găsită fără viaţă pe un câmp din apropierea Autostrăzii Soarelui

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite