Piatra Neamţ

articolul anterior articolul urmator

Muzeul Vivant de la cea mai cunoscută mănăstire din Neamţ. „Nu veţi găsi aici aur, ci sufletul acestui neam“

0
8 Aug 2020 15:48:43
Autor: Dan Sofronia
Demonstraţiile practice în ateliere sunt extrem de apreciate de turiştii străini. FOTO: Oana Nechifor - Doxologia
Demonstraţiile practice în ateliere sunt extrem de apreciate de turiştii străini. FOTO: Oana Nechifor - Doxologia

La Mănăstirea Agapia, din Neamţ, se găseşte un muzeu unicat în România, care prezintă viaţa monahală, cu toată simplitatea ei, credinţa şi austeritatea ei.

Ţinutul Neamţului este celebru, mai ales, datorită lăcaşurilor sale de cult, iar un tur de la Mănăstirea Neamţ, din nord, spre Mănăstirea Pângăraţi, în sud, nu poate să evite Agapia. 

Străjuită de dealuri, chiar la graniţa cu Parcul Vânători Neamţ, comuna este gazda mănăstirii seculare, a Casei Memoriale „Alexandru Vlahuţă“ şi a unui Muzeu Vivant – care adesea scapă din vedere turiştilor, deşi n-ar trebui. 
 
Construit la vreo 200 de metri de intrarea în aşezământul de cult, muzeul nu este unul viu, cum instigă titulatura, ci mai degrabă este un muzeu al vieţii. Un muzeu al vieţii la mănăstire. 
 
Amenajat într-o fostă casă monahală –  cu parter din piatră, cu chilii şi camere gospodăreşti, cu etaj din lemn –, muzeul reflectă cotidianul maicilor de la Agapia. Este un univers al credinţei şi al rugăciunii, auster, de un arhaic pur, nealterat de secole. E adevărat, a fost tras curent electric, iar acesta poate fi considerat singurul element de noutate. 
 

O călătorie în timp

Încăpere rustică, de o frumuseţe aparte fiind covoarele ţesute manual. FOTO Oana Nechifor - Doxologia
 
 
Muzeul există de doar şapte ani, dar exponatele au vechime: mobilierul şi ţesăturile au fost create acum sute de ani. În pragul muzeului ai senzaţia unui salt în ancestral – propulsat nu doar de amenajarea interioară, ci şi de vocea caldă a maicii-custode, de dangătul vreunui clopot şi de toaca ce străbate văzduhul şi se pierde în munţi. 
 
„Pentru noi, muzeografii, este o imensă bucurie să deschidem un nou muzeu, mai ales unul ca acesta, care a pornit dintr-o dorinţă, dintr-o credinţă şi dintr-o ştiinţă aparte. Muzeul Vivant Agapia nu este un muzeu oarecare, în primul rând pentru că este aşezat într-un loc binecuvântat de Dumnezeu, iar în al doilea rând pentru că atunci când intri în această mică incintă simţi atâta energie, atâta linişte şi atâta pace încât crezi cu adevărat că este un colţ de Rai“, spunea Lăcrămioara Stratulat, directorul Complexului Muzeal Naţional Moldova din Iaşi, la deschidere, în august 2013.
 
Între lăcaşul de cult din Munţii Stânişoarei şi Complexul Muzeal Moldova a fost încheiat un parteneriat pentru cercetarea patrimoniului cultural deţinut la Agapia, cu scopul de a pune în valoare expoziţia permanentă de la Muzeul de Artă „Nicolae Grigorescu“, Casa Memorială „Alexandru Vlahuţă“ şi Muzeul Vivant Agapia. 
 

Un loc pentru turistul-pelerin

vivantaga.jpg Camera războiului de ţesut  FOTO Oana Nechifor - Doxologia

 
„Muzeul este o piatră de încercare, un proiect de pionierat în ţara noastră, pentru că aplică un concept nou al muzeologiei, acela de muzeu viu, care se deschide spre vizitator şi-l implică. Putem vorbi de un complex pentru că, pe lângă casa monahală deschisă integral spre vizitare, mai există atelierele vivante din interior – cel de ţesut şi broderie, cel de olărit şi cel de brutărie –, dar şi o casă a oaspeţilor. 
 
În Muzeul Vivant Agapia am reconstituit istoria casei monahale ce a fost locuită neîntrerupt timp de trei secole, cât şi atmosfera şi lumea pierdută a acelor timpuri. Ca să redai această lume trebuie să o recompui întâi în interiorul tău, trebuie să o pătrunzi, să o înţelegi, iar apoi să o arăţi celorlalţi“, explica, la inaugurare, muzeograful Eva Giosanu, de la Complexul Muzeal Naţional Moldova. 
 
IPS Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, spunea că rolul acestui muzeu este unul vital – şi nu doar din perspectivă culturală: 
 
„Nu veţi găsi în muzeu aur şi argint, nu veţi găsi nestemate în sensul clasic al cuvântului, ci veţi găsi lucruri foarte obişnuite, care însă făceau parte din sufletul acestui neam. Mă bucur că există acest loc, dar mai ales mă bucur că el există, într-o formă restrânsă, şi în anumite chilii monahale actuale, de aici sau din alte mănăstiri, constituind locuri neatinse de arta chiciului. 
 
Astfel de locuri sunt mai importante uneori pentru stabilitatea noastră, a orăşenilor, decât apa şi decât pâinea pe care le avem pe masă. Avem nevoie de spaţii în care stresul lumii sau duhul ei, cum spun călugării, n-a pătruns încă, pentru că din neatenţie sau din comoditate, frumuseţea contrafăcută prinde din ce în ce mai mult teren, intrând chiar şi în Biserică. Aceste locuri sau spaţii de libertate, într-o lume devenită sclavă şi confuză, sunt licăriri de normalitate, elemente de speranţă şi coloane de rezistenţă“.
 

Redescoperirea meşteşugurilor de odinioară

Muzeul Vivant se află la nici 200 de metri de mănăstire. FOTO Oana Nechifor - Doxologia
 
 
 
Încă de la intrare călătorul poate înţelege în ce consta cotidianul nevoinţelor maicilor în chilii: un pat tare, din lemn, fără saltea, cu nişe în care ard candele şi stau cărţi de rugăciuni, o bucătărie sărăcăcioasă, prevăzută cu măsuţă şi scaune din lemn. Aşa arăta o gospodărie mănăstirească autentică, ferită de tot ce înseamnă astăzi viaţa de zi cu zi modernă. 
 
Casa în care este amenajat muzeul datează din secolele XVII-XVIII şi are ziduri de piatră, de un metru grosime, la parter fiind două chilii şi un chilier – cămară şi o magazie pentru diverse ustensile. Şi pentru că o veche gospodărie mănăstirească presupunea şi existenţa unui război de ţesut, muzeul este împodobit cu covoare autentice din lână. 
 
Muzeul Vivant cuprinde mai multe ateliere de meşteşuguri tradiţionale: atelierul de ţesut, cu vârtelniţă, fus, suveică şi ramele folosite la rea-lizarea de icoane brodate, şi atelierele de olărit, de brutărie şi de patiserie. Iar turiştii pot asista la demonstraţii practice de ţesut, olărit, broderie, tors şi brutărit, dar numai în zilele lucrătoare. De aceste meşteşuguri tradiţionale sunt atraşi şi fascinaţi mai ales vizitatorii străini. 
 
Ctitorul Mănăstirii Agapia a fost hatmanul Gavriil Coci, fratele domnitorului Vasile Lupu, care a construit Biserica „Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavriil“, între 1641 şi 1643, după planurile arhitectului Enache Ctisi de la Constantinopol. Găzduind cam 400 de suflete, este unul dintre cele mai mari aşezăminte de  maici din România, primul  fiind cel din apropiere, de la Văratec. Ceea ce conferă o deosebită valoare acestui monument sunt frescele pictate de Nicolae Grigorescu în perioada 1858-1861.
 

Pe aceeaşi temă: 

Legendele schitului îngropat de avalanşă. „În ziua de Paşti, un munte de omăt, desfăcându-se şi surpând stâncile, au îngropat schitul cu toţi săhaştrii“
 
Ţinutul Zimbrului. Care sunt rezultatele proiectului de eliberare a legendarelor animale în codrii Neamţului

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările