Neamţ: Patru persoane, printre care şi un copil, au suferit atac de panică în urma unui incendiu izbucnit la o casă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru persoane, printre care şi un copil, au suferit atac de panică, luni, în urma unui incendiu izbucnit la o casă din judeţul Neamţ, locuinţa fiind distrusă de flăcări. Intervenţia pompierilor a fost îngreunată de faptul că în localitatea respectivă nu există hidranţi şi nicio altă sursă de apă, iar alimentarea cu apă a autospecialelor a fost făcută de la o distanţă de şase kilometri.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ, pompierii de la Detaşamentul Târgu Neamţ au fost solicitaţi luni după-amiază, să intervină în localitatea Ţolici din comuna Petricani pentru stingerea unui incendiu la o locuinţă. La locul intervenţiei au fost trimise două autospeciale de stingere şi o ambulanţă a Serviciului Judeţean.

Primul care a ajuns la locul indicat a fost comandantul Detaşamentului de pompieri Târgu Neamţ care, după ce a evaluat situaţia, a mai solicitat încă două autospeciale de stingere şi o ambulanţă de la SAJ.

Proprietarul a anunţat incendiul mai târziu, deoarece a încercat să stingă incendiul singur cu mijloace de primă intervenţie, a precizat sursa citată.

În urma acestui eveniment, trei adulţi şi un copil au suferit atac de panică. Ei au primit îngrijiri de la echipajele medicale, iar două persoane au fost duse la spital. 

"Deoarece în localitate nu există hidranţi şi nici altă sursă de apă, a fost necesară alimentarea cu apă a autospecialelor la o distanţă de aproximativ 6 kilometri”, au precizat reprezentanţii ISU Neamţ. 

În urma incendiului au ars acoperişul casei pe o suprafaţă de aproximativ 450 de metri pătraţi, bunuri din şase camere de locuit pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi (aparate electrice, obiecte de mobilier, articole vestimentare, documente, bani, centrala termică, scule utilizate în construcţii, materiale pentru instalaţii electrice şi sanitare). De asemenea, au fost deteriorate pardoseala şi planşeul din trei camere.

Incendiul a fost provocat de un jar căzut din sobă.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite