Neamţ: „Preotul ne blesteamă şi ne afuriseşte“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bătrân şi un fost cântăreţ bisericesc spun că au intrat în conflict cu preotul Constantin Ţuţuianu pentru că s-ar fi împotrivit „privatizării“ lăcaşului de cult.

Cei doi pietreni se plâng că preotul de la biserica Sfinţii Voievozi din cartierul Valea Viei a aruncat anatema asupra lor. „Am avut o dispută cu el despre statuetele catolice şi orga pe care le-a adus în biserică şi de atunci nu mai vorbeşte cu mine. Nu a mai trecut nici să-mi sfinţească locuinţa. Mai mult, mi-a transmis printr-o persoană că m-a afurisit“, a spus Neculai Popa, un bătrân în vârstă de 86 de ani.

Un alt credincios asupra căruia a fost îndreptat blestemul este chiar cântăreţul bisericesc, Bogdan Iftimescu. „M-a acuzat de ceva foarte urât şi, cu mine de faţă, în timpul slujbei, a spus credincioşilor că sunt hoţ şi că m-a trecut la blestemaţi“, a spus Bogdan Iftimescu.

Dezlegat de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei
Neculai Popa a căutat scăparea la Mănăstirea Bistriţa. „Stareţul Luca mi-a spus să stau liniştit, că afurisenia preotului n-are valoare şi că va vorbi dumnealui cu Mitropolitul Teofan să facă o slujbă specială de dezlegare“, a mai spus bătrânul.

Preotul a refuzat să discute despre situaţia reclamată. „Nu stau de vorbă cu derbedeii“, a ripostat dumnealui. La a doua discuţie telefonică, a spus că nu face niciun comentariu. Scandalurile din Parohia Sfinţii Voievozi au început în 1998, când preotul Ţuţuianu l-a acuzat public pe mitropolitul Moldovei de atunci, ÎPS Daniel, acum Patriarh, că este homosexual şi mason.

Conflict cu vechime
Pentru a se asigura că nu va fi caterisit şi scos din parohie, părintele Ţuţuianu a întocmit un tabel cu peste 150 de semnături de-ale enoriaşilor care ar fi fost de acord să treacă la confesiunea greco-catolică.

Ulterior, şi-a proclamat independenţa şi a rupt legăturile cu Protopopiatul Piatra Neamţ şi cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. „De mai mulţi ani este o situaţie dificilă în parohia menţionată, generată de comportamentul parohului Constantin Ţuţuianu. Arhiepiscopia Iaşilor monitorizează situaţia şi speră că preotul se va integra întru totul în rânduiala Bisericii Ortodoxe Române“, a declarat Constantin Sturzu, purtător de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite