Obiceiuri ciudate ale românilor de acum 100 de ani. Cum se înţepau în versuri tinerii la hore: „Flăcăii de la Broşteni, parcă-s nişte boişteni"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sărbătoarea Muntelui 1920 FOTO: colecţia Adolph A. Chevalier/eusuntdaniela.ro
Sărbătoarea Muntelui 1920 FOTO: colecţia Adolph A. Chevalier/eusuntdaniela.ro

În urmă cu un secol, rivalităţile între satele din Moldova ieşeau la iveală mai ales la evenimentele comunităţilor. Prin strigăturile în rime erau satirizate defectele fizice sau slăbiciunile de caracter ale populaţiei care trăia într-o anumită zonă.

Satul arhaic din zona de nord a Moldovei păstra la început de secol XX anumite obiceiuri legate de rivalitatea dintre comunităţile învecinate.  În revista „Şezătoarea“ din anul 1904 (nr. 8-10), publicaţie de folcor editată la Fălticeni, sunt prezentate acele versuri prin care erau luate peste picior defectele de caracter ale populaţiei în general şi ale fetelor sau flăcăilor care trăiau în aceste comunităţi. 

Sub semnătura învăţătorului Petre Gheorgheasa, o parte din aceste vorbe de duh au fost publicate în revista amintită sub titlul „Satirele satelor“. 

„Între sate, ca şi între oameni, se nasc lupte de întîietate, ce durează ani, dearîndul; ba, cîte odată, nici nu-şi mai iau sfîrşit. În aceste lupte, arma ce se foloseşte este satira“, explică autorul articolului sursa acestor obiceiuri culese din mediul rural.  

„Fiecare sat caută să dovedească bogăţia lui, şi calicia vecinului“

Autorul articolului spune că fiecare sat are satira/satirele sale, ţintită şi inventată de rivalii din satele învecinate.

„Prin aceste satire se rîde pe socoteala diferitelor scăderi fizice sau sufleteşti; de asemenea, asupra bogăţiei, sau a sărăciei. Fiecare sat caută să dovedească bogăţia lui, şi calicia vecinului; deşteptăciunea lui, şi prostia de alăturea; frumuseţea cu care e împodibit el, şi urîciunea cu care e bătut de stele potrivnicul“, mai spune P. Gheorgheasa. 

Un exemplu în acest sens sunt „săgeţile“ pe care şi le aruncau satele din partea muntoasă a judeţului Suceava:

„Pe la noi pe la Dorna,

şepte lei barabula

dar la noi la Găineşti,

nici cu şepte n-o găseşti“

Autorul ecplică faptul că în cele două sate populaţia se hrănea cu cartofi -  „semn de sărăcie“ - dar nici măcar astfel de produse nu se găseau.

„Pe la noi pe la Panaci

toată baba-i cu desagi; 

cu desagi cu săculteţe

fetele cu poale creţe

poale creţe ca macu;

lelea hîdă ca dracu

poale creţe cum îi macu

lelea hîdă cum îi dracu“

Localitatea invocată era şi în acest caz un sat sărac, unde bâtrânele umblau de-a căpătatul, dar fetele, „hîde ca şi dracul“, se îmbrăcau ostentativ, „cu poale creţe“.

Bogăţia şi frumuseţea fetelor au născut rivalităţi între sate

Sărăcia sau bogăţia era ţintită şi în satirele destinate sătenilor din Mădei sau Cotrîgaşi, localităţi învecinate, primul component al judeţului Neamţ, celălalt din Suceava:

„Pe la noi pe la Mădei,

mămăliga-i şepte lei;

culeşerul şepte zloţi,

mai trăeşte dacă poţi!“

Cotrîgaşul era considerat sat bogat, însă oamenii erau văzuţi ca zgârciţi:

„Cotrîgaşul sat pe vale,

merge foametea călare;

Cotrîgaşul sat pe deal,

merge foametea pe-un cal“

Cu toate aceste defecte, bogăţiile Cotrîgaşului erau atractive pentru mulţi flăcăi de prin satele vecine:

„Foae verde poamă coarnă

de-aş ajunge pîn la toamnă,

să mă-nsor să iau o doamnă.

lasă-le la dracu, doamne,

că şi ele mor de foame;

da m’oi duce’n Cotrîgaş

să ieu fată de fruntaş“

Satire care usturau 

Rivalităţile nu erau alimentate doar din cauza bogăţiei sau a sărăciei locuitorilor, ci şi pe seama frumuseţii şi caracterului oamenilor (scăderilor sufleteşti). 

„Toate aceste împunsături se strigă de flecăi în horă cu prilejul hramurilor, nunţilor, clăcilor, unde se adună lume din mai multe sate“, arată P. Gheorgheasa.

„Frunză verde ca nalba

fetele de la Dorna

mînîncă numai zmîntînă,

dar li-i cosiţa bătrînă“

„Arată că fetele din Dorna, deşi se gătesc frumos, însă fiindcă-s urîte, nu le mai ia nimene“, explică autorul articolului sensul versurilor.

În aceeaşi categorie intrau şi fetele sau flăcăii din Broşteni: 

„Fetele de la Broşteni,

îs ernate cu coceni,

şi-s varate cu tărîţe,

şi li-s ochii ca la mîţe

Flecăii de la Broşteni,

parcă-s nişte boişteni“

Pe de altă parte, Cotrîgaşul, era vestit pentru lumea lui frumoasă:

„Flecăii din Cotrîgaş

parcă-s nişte păunaşi

dar îs şi cam fudulaşi“

Sau:

„Nevasta din Cotrîgaşi

niciodată să n-o laşi“

Fetelor din satele Mădei sau Borca erau însă luate în derâdere şi aspru „biciuite“ în rime : 

„Fetele de la Mădei

parcă-s borş cu petrinjei“

„Cîte fete-s pe pămînt

ca la Borca nu mai sînt 

îmbrăcate şi frumoase

ce folos, că-s ticăloase!

Că mînîncă nespălate

şi se culcă ne’nchinate,

fac copii nemăritate“

Nu scăpau de ironii nici flăcăii din Drăceni şi Găineşti, două sate din judeîul Suceava:

„Flecăii de la Drăceni

parcă-s borş cu boişteni

iară cei din Găineşti

parcă-s măgari ţigăneşti!“

Autorul notează în final că se făcea mult haz pe seama acestor strigături, dar uneori rivalitatea se transforma în acte de violenţă:

„Cîte odată, ele ajung aşa de usturătoare, încît fac pe flăcăi se se încaere la bătae, ş’apoi cari ies învingători, satul acelora e cu mai multă vază. De altfel, satele mai fac spirit stîrnind cîte anecdote şi vorbe de clacă, pe cari şi le aruncă cu prilejul întîlnirilor“ 

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite