Patru ani de închisoare pentru şeful Arestului de la IPJ Neamţ. A dat onoarea pentru o şpagă de 900 de euro şi o oaie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisarul şef Ioan Catană a fost condamnat de magistraţii Tribunalului Neamţ pentru o faptă comisă în urmă cu un an. În acelaşi dosar, agentul Vasile Brînzei, şef de tură la Arest, a recunoscut că a luat şi el mită şi a scăpat doar cu o condamnare cu suspendare.

Şeful Centrului de reţinere şi arest preventiv din cadrul Poliţiei Neamt, comisarul şef Ioan Catană, a primit marţi, 20 octombrie sentinţa primei instanţe în dosarul de mită în care a fost cercetat de procurorii DNA Bacău. 

Judecătorii de la Tribunalul Neamţ au hotărât ca şeful Arestului trebuie să execute 4 ani de detenţie pentru luare de mită. Prin aceeaşi sentinţă, instanţa  a dispus şi confiscarea sumelor de 900 de euro, 430 de lei, precum şi a unor produse (o sticlă de vinars Jidvei şi două pungi de cafea Lavazza) primite de Catană în noiembrie 2014 de la denunţător. 

În acelaşi dosar, agentul de poliţie Vasile Brînzei, subordonatul şefului Arestului, acuzat şi tot pentru luare de mită, a scăpat cu o pedeapsă cu suspendare de doi ani şi opt luni de închisoare, deoarece la începutul procesului a recunoscut fapta şi a cerut judecarea pe procedură simplificată. 

Decizia primei instanţe nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Bacău.

Şpagă pentru condiţii mai bune de detenţie

Şeful Centrului de reţinere şi arest preventiv din cadrul IPJ Neamţ a intrat în vizorul DNA după ce în cursul lunii noiembrie 2014, a pretins şi a primit de la persoană denunţătoare suma de 500 de euro şi o carcasă de oaie. În schimbul şpăgii, Ioan Catană urma să-i asigure soţului acesteia, aflat în stare de arest preventiv, un tratament preferenţial, respectiv „să faciliteze comunicarea dintre persoana respectivă şi soţul acesteia, arestat preventiv din cadrul Centrului“, se arată în comunicatul DNA Bacău din martie 2015.

Procurorii anticorupţie l-au cerectat în dosar şi pe Vasile Brînzei, şef de tură în cadrul Arestului IPJ Neamţ, acuzat că a primit de la aceeaşi persoană suma totală de 400 de lei şi produse alimentare în valoare de 90 de lei. 

Pe parcursul lunii martie 2015, comisarul-şef Ioan Catană a mai primit de la la aceeaşi persoană care a făcut ulterior denunţul suma totală de 400 de euro şi produse alimentare în valoare totală de 300 de lei. To în martie, agentul  Brînzei a primit suma de 150 de lei pentru ca să-i faciliteze comunicarea cu soţul, arestat preventiv în cadrul Centrului, să-i transmită persoanei arestate alimente contrar normelor legale şi pentru a se interesa de declaraţiile date în faţa organelor judiciare de către o altă persoană.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite