Pensionară hărţuită şi urmărită pas cu pas de fostul coleg de serviciu, care s-a masturbat în faţa ei pe stradă
0Un bărbat de 48 de ani a fost găsit vinovat de hărţuire după ce a urmărit pe stradă o fostă colegă de muncă, în faţa căreia s-ar fi masturbat.
Femeia hărţuită şi Neculai Sava (48 de ani), de profesie operator chimist, au fost colegi de serviciu în anii 2012-2013. Încă de când erau colegi, Sava ar fi sunat-o în mod repetat pe victimă, făcând-i propuneri indecente, cu tentă sexuală.
După ce a ieşit la pensie, femeia a fost hărţuită în continuare, fiind contactată
în mod repetat de Sava. De pildă, au povestit inclusiv vecinii femeii, bărbatul
obişnuia să vină la blocul victimei şi să o sune pe aceasta la interfon, adresându-i
cuvinte obscene, cu tentă sexuală. De asemenea, indivudl ar fi urmărit-o o
lungă perioadă de timp şi prin oraş.
În octombrie 2015, femeia a formulat o plângere
penală. Victima a arătat că individul ar fi scris pe peretele blocului unde
locuieşte femeia mesaje vulgare la adresa sa. Într-o zi din toamna anului 2015,
când vedea de la piaţă, femeia l-ar fi văzut pe Sava, care o urmărise. În dreptul
unui bloc, bărbatul s-ar fi apropiat de ea, şi-a dat jos pantalonii şi s-ar fi
masturbat.
„Fiind audiat, în faza de urmărire penală,
inculpatul Sava Neculai a precizat că a fost coleg de serviciu cu persoana
vătămată şi o cunoaşte foarte bine deoarece natura serviciului făcea ca el să
meargă în fiecare zi sau chiar de mai multe ori în aceeaşi zi în laboratorul
unde lucra aceasta. Inculpatul a declarat că recunoaşte faptul că a apelat-o
telefonic pe A.S. de mai multe ori, însă nu i-ar fi adresat obscenităţi sau
propuneri indecente, ci doar o saluta şi o complimenta, precizând că a mers în blocul
în care locuieşte persoana vătămată pentru a vorbi cu un alt coleg de serviciu
însă, din greşeală, ar fi sunat la interfonul apartamentului persoanei vătămate
şi nu ar fi avut alte intenţii faţă de aceasta, aspecte ce nu se confirmă din
probatoriul administrat”, se arată în motivarea instanţei.
Neculai Sava a primit o amendă penală de
4.000 de lei pentru hărţuire. Judecătorii din Piatra Neamţ au mai decis ca
bărbatul să îi achite victimei sale daune morale de 1.000 de lei. Decizia a
rămas definitivă recent pentru că bărbatul nu a formulat apel.