Piaza rea, în credinţele străvechi ale românilor. Cine alunga norocul de la casa omului şi cum era îndepărtat ghinionul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În credinţele străvechi ale românilor, care au generat o mulţime de superstiţii, un loc aparte îl avea piaza rea, considerat un duh al nenorocului.

În studiul „Mitologie românească“ publicat în anul 1916 de folcloristul Tudor Pamfile sunt prezentate o serie de credinţe populare ale sătenilor din zorii veacului XX. Născut în 1883 în comuna Ţepu (fostul judeţ Tecuci, în prezent judeţul Galaţi), Tudor Pamfile a fost scriitor, etnolog si folclorist, laureat al premiul „Neuschotz” al Academiei Române în anul 1909.     

Între credinţele prezentate în lucrarea amintită în volumul I („Duşmani şi prieteni ai omului”), sunt şi cele legate de Piaza rea, un fel de „duh al nenorocului” în care se credea în acele vremuri, prezent chiar şi astăzi în folclorul românilor.    

„Piaza rea este potrivnica celui mai mare Noroc. Dacă la unii, Norocul aduce şi pe uşi şi pe fereşti o vreme îndelungată, Piaza rea pe toate le poate risipi într-o singură zi, pentru că dânsa stă necurmat pe lângă om, urmărindu-l fără nici o milă şi producându-i cele mai mari pagube. Tocmai prin deasa repeţire a pagubelor se cunoaşte că la casa unui om s-a încuibat Piaza rea, Duhul rău al nenorocului, întrupat în ceva – fiinţă ori lucru – om, animal, piatră, ş.a”, explica folcloristul Tudor Pamfile în debutul prezentării.   

Conform credinţei populare, Piaza rea, sau Piaza cea rea se poate întrupa atât în fiinţe, cât şi în obiecte:    

- „Piaza rea poate avea înfăţişarea de şarpe, născându-se dintr-un ou care a slujit drept cuibar”.

- „De multe ori trăeşte în chip de câine, ce vine de cine ştie unde sau se naşte la casa unui om, odată cu începutul unui şireag de nenorociri mărunte deocamdată. După o vreme, seara, începe să urle, să se ude pe pereţi şi să se murdărească prin ogradă. Un astfel de cane trebue îndată izgonit sau ucis. Ca Piază rea este bănuit mai ales cânele negru”.

- „Mâţa neagră poate de asemeni întrupa Piaza rea, ca să aducă pagubă unei case”.

- „Găina care câte odată cântă cocoşeşte care cobeşte, este Piază rea: o astfel de găină se taie, ca prin aceasta să-şi adevereze că a cobit moartea şi răul ei, şi nu al celor din casă. Unul o prinde, se duce în fundul casei şi-o dă de-a tumba. Dacă pică cu coada pe prag, i se taie coada. Dacă pică cu capul, i se taie capul”.

Autorul studiului menţiona că „omul este un minunat cuib al Piezii rele”.

Iată şi categoriile de oameni care erau considerate a fi cele mai expuse de a deveni Piază rea: 

- „Oamenii însemnaţi, cum ar fi spânii, cei cu părul roş, încrucişaţii, ciungii, ologii, ş.a, care de obieciu deoache lumea”. 

„Preoţii, cum mărturiseşte însuşi Mitropolitul Gavriil al Moldovei în 1757, şi călugării. Aceasta se întâmplă din pricină că duhul cel rău îşi poate îndeplini menirea lui mai uşor sub forma unor persoane cari de obiceiu mai multă trecere în faţa oamenilor, decât dacă s-ar arăta sub forma lor proprie”.             

„Fiindcă de cele mai multe ori Norocul, după socotinţa poporului, se arată prin bogăţie, Nenorocul sau Piaza rea se leagă de sărăcie, care se personifică într-un duh cu toate însuşirile Piezei rele”, mai arăta folcloristul în lucrarea citată.   

Alte fiinţe, multe dintre ele fantastice, care în tradiţia foarte veche erau asimilate cu Piaza rea erau „cucuveicile cobitoare, Eghipturoaice – nişte păsări grozave cari urmăresc prin toate chipurile nimicirea pământului – şi de Paserile cu ciocul de fier – unii zic că acestea-s boierii – cari vor năpădi lumea la sfârşitul veacului”.

Tudor Pamfile mai notează că pentru a se feri de Piaza rea, oamenii aveau  anumite superstiţii:

„Unii oameni, spre a se feri de Piezele rele, poartă la dânşii o bucăţică dintr-o frânghie cu care s-a spânzurat cineva”.

Autorul este convins că în trecut existau credinţe şi despre o Piază bună.  

„Amintirea poporului încă a şters-o cu totul, sau a contopit-o cu credinţele despre Noroc şi Şarpele de casă. Pomenim aici cânele aducător de noroc - cel ce se pripăşeşte la casa  cuiva şi care nu trebue izgonit, căci făcând altfel, se alungă Norocul de la acea casă, paserea pripăşită pe lângă casa cuiva, care nu trebuie să se taie, vita de pripas, numită şi de colac, sau colăcită, banul de găsit, care se păstrează, însuşi omul străin, pripăşit pe la casa altuia”.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite