Poliţist, despre autospecialele Poliţiei: „Nespeciale. Nu au nimic în plus faţă de dotările de serie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepreşedintele Europol, Sindicatul Poliţiştilor Europeni, susţine că oricum noile maşini ale Poliţiei stau trase pe dreapta, pentru că nu sunt bani pentru combustibil.

Ioan Cănărău, vicepreşedinte Europol, un vocal sindicalist, după postări în care susţinea că de distrugerea Poliţiei este responsabilă clasa politică, sau că Poliţia este un sistem semi mafiot, ori că poliţiştii stul numai poliţişti nu mai sunt, ci registratori, statisticieni, verificatori de persoane carantinate, contabili sau magazineri, trage un alt semnal de alarmă. 

Pe contul de Facebook al Sindicatului Europol Neamţ, agentul principal şef scrie că noile autospeciale din dotarea Poliţiei sunt de fapt „nespeciale“, deoarece nu au dotări şi că nu toate sunt folosite deoarece n-ar fi fonduri pentru asigurarea de combustibil: 

„2021! Va fi un an bun pentru Poliţia Română, din toate punctele de vedere, ne zic guvernanţii! Început promiţător pentru ministrul Bode! Politici de austeritate în buzunarele poliţiştilor, austeritate şi în rezervoarele autospecialelor rebranduite! A dotat fostul ministru poliţia cu maşini multe, frumos colantate, nespeciale pentru că nu nimic în plus faţă de dotările de serie. N-a lăsat, însă, explicaţii şi proceduri cum pot fi alimentate cu combustibil“. 

Subofiţerul de la Poliţia Roman mai susţine că „managerii, responsabili de altfel, nu ştiu unde sunt fondurile pentru alimentarea autospecialelore, n-au metodologie de identificare (cefele late nu-s de la sală ci de la ridicatul din umeri) şi din aceste cauze vedem curţile unităţilor de poliţie pline de maşini noi... cu rezervoarele goale! Până acum vedeam maşini vechi, stricate, acum ne bucuram ochii cu autospeciale noi care merg cu... aer!“. 

Ironic, poliţistul crede că acestea ar trebui omologate sau parcate prin oraşe în locuri strategice, la vedere, măcar să fie folosite pentru prevenire dacă pentru patrulare n-au „gaz“. „Hai cu «Manageria care salveaza Poliţia»! Cetăţeanul trebuie să stea liniştit, maşinile de poliţie vor deveni în curând maşini de panoplie, pentru poze, adăpost de vânt şi ploaie pentru oamenii străzii, pardon, legii!“, încheie postarea vicepreşedintele Europol. 

„Doar beţivani şi purtătoare de fusţiţe scurte erau răsplătiţi cu bani şi funcţii“ 

În iulie anul trecut, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Neamţ primea 18 autospeciale, celebrele maşini galben - albastre, care au fost repartizate structurilor rutiere şi de ordine publică din mediul urban, cât

şi celor din mediul rural. 

„Toate autoturismele au dotări specifice muncii operative - sisteme acustice şi vizuale de avertizare, dar şi alte dispozitive care asigură condiţii optime pentru îndeplinirea misiunilor. Întregul efort de îmbunătăţire a mobilităţii Poliţiei are ca beneficiar final cetăţenii, astfel încât întreaga comunitate să beneficieze de un serviciu poliţienesc de calitate“, comunica Poliţia spre sfârşitul lunii iulie 2020. 

Într-o altă recentă postare, vicepreşedintele Europol reacţiona după ce o secretară din MAI, care era de doar şase luni în minister, fusese decorată de preşedintele Iohannis, făcându-şi publică opinia despre modul în care sunt trataţi poliţiştii care au merite deosebite: „Justificat vorbesc când spun că oamenii cinstiţi, corecţi, muncitori, profeşionişti sunt marginalizaţi şi ajung bătaia de joc a şefilor „aripioară“ cum le ziceam cândva, adică acei şefi lipsiţi de curaj“. 

Susţinea că managementul de calitate n-a fost niciodată un criteriu de selectare şi numire, doar unghiul cervical de 90 de grade, nepăsarea, imbecilitatea, sugincurismul politic şi schelăitul erotic au fost şi sunt singurele calităţi de selecţionare pentru un procent de 80% dintre „şefii şi şefuţii din instituţie“. 

Agentul principal şef afirma că, în 27 de ani de meserie, rare au fost cazurile în care un poliţist a fost avansat, premiat, răsplătit pentru merite deosebite, iar despre cine sunt cei care le primesci nu avea cuvinte măgulitoare: 

„Vedeam lângă mine tot felul de beţivani, cafengii, lipitori dorsale, purtătoare de fusţiţe scurte şi sfârcuri întărite, care erau răsplătiţi cu bani şi funcţii pentru orice alt serviciu decât cel poliţienesc şi pe bună dreptate mă înfuriam şi-mi clocoteam sângele şi mintea la foc mic!“.

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Şeful de Poliţie care a dat MAI în judecată a primit decizia Înaltei Curţi de Casaţie

Căutătorii moderni de comori antice. Ce artefacte au reuşit să descopere

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite