Poliţist din Neamţ, trimis la închisoare pentru că a promis rezolvarea unor dosare. Ce sume de bani cerea şpagă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi poliţişti din Neamţ au fost condamnaţi la închisoare pentru fapte de corupţie. Unul dintre poliţişti a recunoscut acuzaţiile aduse şi a primit o sentinţă cu suspendare. Celălalt nu şi-a admis vina şi va sta câţiva ani în închisoare.

Două cadre de la Poliţia Neamţ au fost condamnate pentru fapte de corupţie. 

Agentul Cristinel Florin Alistar a fost găsit vinovat de trafic de influenţă şi miercuri, 4 decembrie 2019, Curtea de Apel Bacău a hotărât o sentinţă de 3 ani şi 4 luni de închisoare. 

Decizia este definitivă, astfel că poliţistul va fi încarcerat. Prima instanţă, Tribunalul Neamţ, îl condamnase la 4 ani şi 7 luni de detenţie, dar a fost  declarat apel.

„Reduce cuantumul pedepselor principale pentru fiecare dintre cele trei infracţiuni de trafic de influenţă. (…) Constată că pedeapsa principală rezultantă de executat este de 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni închisoare“, conform Curţii de Apel Bacău. 

În acelaşi dosar penal a mai fost condamnat un poliţist, Sorinel Nicolae Blagocin. Acesta şi-a admis faptele la Tribunalul Neamţ, iar recunoaşterea i-a adus clemenţă, sentinţa în cazul lui fiind 2 ani şi 8 luni de detenţie, pentru care s-a dispus suspendarea executării. 

Ambii acuzaţi au pedepse complementare de câte 2 ani, timp în care le-au fost interzise anumite drepturi: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public. 

Au promis, dar n-au rezolvat nimic

În plus, nu mai pot fi poliţişti deoarece li s-a interzis dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita

profesia sau meseria, ori de a desfăşura activitatea de care s-au folosit pentru săvârşirea infracţiunii. 

Conform actelor de urmărire penală, cei doi oameni ai legii au pretins, împreună sau separat, bani de la mai multe persoane cu probleme penale, promiţând că pot interveni în soluţionare dosarelor. 

Faptele au avut loc în perioada 2010 - 2014, când au încercat să „rezolve“ ce-au promis, n-au reuşit, asftfel că au fost denunţaţi de cei care sperau să nu mai aibă belele.  Pe baza acestor denunţuri, pe 2 aprilie 2016, Blagogin şi Alistar au fost reţinuţi, ulterior fiind arestaţi preventiv. Au petrecut o perioadă în detenţie, ulterior fiind cercetaţi şi judecaţi în stare de libertate. 

Un prim denunţ a avut loc în februarie 2015. O nemţeancă a declarat anchetatorilor că un frate a fost cercetat pentru furt şi condamnat, ea fiind anchetată pentru mărturie mincinoasă. Aşa stând lucrurile, a fost contactată de cei doi poliţişti, care i-au spus că riscă închisoarea. Dar, contra a 1.000 de euro, pot interveni la procurorul de caz pentru o soluţie favorabilă. N-a fost să fie. 

Alt denunţ a venit de la un şofer depistat în trafic cu o alcoolemie peste limita legală, în termenul de încercare pentru altă faptă. A ajuns la Florin Alistar, iar acesta i-a promis că va interveni pentru ca alcoolemia să ajungă sub limita legală. Suma primită a fost de 7.000 de lei şi 500 de euro, dar nu s-a rezolvat nimic.

Într-o altă speţă, au cerut 4.000 de euro de la un conducător auto cercetat pentru vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite