Poliţistul care-şi folosea funcţia în scop sexual, nouă sentinţă. Era sfătuit să nu se „atingă“ de femeile măritate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Subofiţerul a fost condamnat de două ori pentru luare de mită FOTO Facebook
Subofiţerul a fost condamnat de două ori pentru luare de mită FOTO Facebook

Un poliţist, care fusese conndamnat pentru luare de mită şi folosirea funcţiei în scop sexual, a mai primit o sentinţă în alt dosar, de data acesta cu executare

Poliţistul Adrian Costel Anton, care fusese delegat de la

Inspectoratul Judeţean Neamţ la cel din Covasna, a fost din nou condamnat penal pentru luare de mită, iar în acest al doilea dosar judecătorii au aplicat o sancţiune cu executare. Pentru o şpagă de 300 de lei, sentinţa dispusă, la sfârşitul săptămânii trecute, de Tribunalul Covasna este de 3 ani şi 2 luni de închisoare. 

Anterior, la finalul anului trecut, subofiţerul primise la Curtea de Apel Braşov o altă condamnare, de 3 ani cu suspendare, pentru luare de mită şi folosirea funcţiei în scop sexual, după „afraceri“ necurate cu permise auto. Decizia Tribunalului Covasna nu este definitivă şi poate fi contestată la instanţa braşoveană menţionată. 

„Aplică inculpatului Anton Costel Adrian pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, la care se adaugă o treime din pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală (...) a Tribunalului Covasna, (...) definitivă prin decizia penală (...) a Curţii de Apel Braşov, respectiv 2 luni închisoare, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 2 luni închisoare“, conform Tribunalului Covasna. 

După cum se preciza într-un comunicat, DNA Braşov l-a acuzat pe poliţistul de la Serviciul Permise Covasna de primirea unei şpăgi de 300 de lei: „Pe 07 aprilie 2016, inculpatul Anton Costel Adrian (...) ar fi primit de la celălalt inculpat suma de 300 lei pentru a-l declara admis la proba practică pentru obţinerea permisului. Menţionăm că inculpatul a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate acestora“. 

În primul dosar, poliţistului Anton i s-a interzis dreptul de a mai avea atribuţii de examinare a candidaţilor la examenul pentru permisul auto pentru orice catogorie de vehicule şi a pierdut prin confiscare şpaga de 4.235 lei şi 1.100 de euro. Alt inculpat în acest caz a fost comisarul Ilie Filip, şi el

detaşat la Covasna, care pentru luare de mită a primit 2 ani de închisoare cu suspendare. 

„Să nu fii sălbatic, cum eşti tu de obicei!“ 

În cazul agentului ar fi fost vorba de 15 infracţiuni de luare de mită. Cercetările au mai scos la iveală şi faptul că una dintre candidate a acceptat să întreţină relaţii sexuale, pentru ca acesta să-i completeze chestionarul. DNA nu a precizat câte favoruri sexuale au fost necesare pentru un chestionar completat corect. 

„În perioada 7 martie 2016 - 20 aprilie 2016, inculpatul C.A.A, în aceeaşi calitate de examinator, a obţinut favoruri de natură sexuală de la o candidată, în scopul de a face un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, respectiv de a o ajuta pe aceasta să completeze chestionarul de la proba teoretică, în timp ce o supraveghea“, conform DNA. 

La un prim examen, aspiranta la carnet a picat, dar la următorul poliţistul i-a şoptit răspunsurile corecte, promovând cu 22 de puncte. Din interceptările de la dosar reiese că Adrian Anton era „certat“ de comisar la telefon, care-l sfătuia să nu se „atingă“ de femeile măritate. „Să nu fii sălbatic, cum eşti tu de obicei!... Ai văzut tu ieri, ţi-a plăcut şi nu ştiu ce şi... hai să-i fac un bine. (...) Am întrebat ca să nu dăm... cu alţii probleme şi... să vină vreun cuţit în tine sau vreo alică de puşcă”, spunea ofiţerul. 

DNA a mai prezizat că, pe 7 aprilie 2016, în timp ce completa fişa altui candidat, subofiţerul a găsit un plic cu bani în care erau 400 de lei. I l-a arătat următorului candidat, spunîndu-i: „Aveţi ceva pentru mine? Băgaţi... Tre' să trăim. Ce să-i faci, asta-i viaţa”, scenă filmată de anchetatori, care au folosit în cauză lucrători sub acoperire. Ambii poliţişti au fost arestaţi preventiv în perioada 8-13 iunie 2016, ulterior fiind în arest la domiciliu şi control judiciar. 

Judecaţi au fost şi doi instructori auto din oraşul Sfântu Gheorghe, sentinţele lor pentru complicitate la luare de mită şi trafic de influenţă fiind tot cu suspendarea condiţionată a executării. La fel s-a decis şi pentru şase inculpaţi, cei care au dat mită oamenilor legii. Instanţa a mai decis anularea a 14 permise de conducere obţinute în mod fraudulos. 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Caz incredibil! Şpaga luată de un medic este scoasă la vânzare de judecători. Descoperiri la percheziţii

Teroare şi şantaj, condamnări în cazul clanului interlop Capră. „Vă violez copiii, iar pe femei le scot la stradă“

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite