Portret / Mădălina Chertic: „Muzica este esenţa vieţii mele“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mădălina Chertic, membra trupei Ride
Mădălina Chertic, membra trupei Ride

Tânăra cântă de la vârsta de 3 ani. A urmat studii de specialitate şi a avut zeci de concerte de canto sau muzică populară. Îşi câştigă existenţa din prestaţiile de la petreceri.

Mădălina şi-a descoperit talentul şi aptitudinile încă din copilărie. „Prima dată am cântat la trei ani. Eram într-un copac şi fredonam «Bună seara, iubite!», melodia Loredanei Groza. Vecinii îmi aduceau bomboane ca să mă asculte“, îşi aminteşte cântăreaţa. În clasa a III-a, timp de un an, a urmat cursuri de chitară la Şcoala Populară de Artă.


„Îmi doream să o imit pe Mădălina Manole, de aceea am vrut să cânt şi la chitară“, adaugă tânăra care, de la 13 ani a început să cânte la petreceri private, alături de tatăl ei. În clasa a IX-a a decis că vrea să urmeze Liceul de Artă, unde şi-a ales să studieze canto principal şi pian secundar. În anii de liceu a progresat sub îndrumarea profesoarelor Larisa Floroiu, Gabriela Pipelea şi Elena Botez. „Am avut câte ceva de învăţat de la fiecare dintre profesoarele mele şi le mulţumesc“, precizează Mădălina Chertic.


Pentru că făcea parte din corul liceului, coordonat de Liliana Harabagiu, Mădălina a susţinut alături de colegii ei concerte în catedralele din Franţa.


Zeci de concerte


„Aşa de frumos se auzeau cântecele noastre în biserici că aveam senzaţia că suntem mai aproape de Dumnezeu“, îşi aduce aminte Mădălina. La terminarea liceului şi-a îndreptat paşii prima dată spre Facultatea de Drept. Însă, după un an şi jumătate, tânăra a realizat că nu se regăseşte în acest domeniu şi că marea ei iubire este muzica. „Când veneam acasă de la facultate, în weekend, nici nu mâncam. Cântam câte cinci ore fără întrerupere. Îmi era foarte dor de muzică“, povesteşte artista. Acesta este motivul pentru care a renunţat la Drept şi s-a înscris la Facultatea de Muzică din Piatra Neamţ. În timpul studenţiei a avut şi primele concerte la canto clasic, dar şi la canto popular.

„Primul concert mi-l amintesc şi acum pentru că am fost solistă în «Missa încoronării» de Mozart“, precizează pietreanca. Tot în cadrul facultăţii, a avut concerte folclorice sau de colinde la Oneşti, Braşov, Iaşi şi Piatra Neamţ. În ciuda faptului că la început nu era atrasă de folclor, acum a ajuns să-l îndrăgească. „Muzica populară cred că ne reprezintă pe noi românii şi cred că nu o să moară niciodată“, a opinat artista.


Solista trupei Ride


Din 2008, Mădălina este solista trupei Ride, o formaţie pop-rock din Piatra Neamţ. „La început mi-a fost greu să cânt rock, dar treptat m-am adaptat la acest stil. Cel mai mult îmi place că se cântă totul live“, susţine artista. Până la ora actuală, membrii trupei au avut peste 20 de concerte în ţară, deţin 8 piese proprii şi au filmat primul videoclip intitulat „1.000“. În scurt timp, trupa Ride îşi pregăteşte lansarea pe plan naţional, iar Mădălina speră să atingă cât mai curând succesul.

_______________-

profil
născută. 18 ianuarie 1984, Piatra Neamţ.
studii. Facultatea de Muzică din Piatra Neamţ.
familie. Necăsătorită.

întrebări şi răspunsuri
Ce-ţi doreşti de la muzică?
Tind spre succesul la care visează orice artist. Ca trupă, aş vrea să devenim cunoscuţi, să fim apreciaţi şi doriţi la concerte. Mi-ar plăcea ca prin muzica noastră să putem face oamenii fericiţi şi să transmitem o stare de bine. Cred că acest lucru este posibil dacă avem piese de calitate şi show-uri încărcate de emoţie.
 
Ce reprezintă muzica pentru tine?  
Muzica pentru mine este ceea ce mă menţine în viaţă. Am senzaţia că de asta m-am născut, să cânt. Muzica este esenţa vieţii mele şi cred că aceasta este menirea mea pe pământ. La mine totul este legat de muzică.

ce-i place
Mădălina stă mult la calculator pe youtube, ascultând muzică, în mod special pop rock, clasică şi jazz. „Mă atrag jocurile logice şi să experimentez la orgă pentru că-mi doresc să compun muzică“, spune artista. Apreciază oamenii de la care are ceva de învăţat şi pe cei care activează în domeniul muzical.

ce nu-i place
Nu-i place să stea cineva cu gura pe ea. Detestă să interpreteze piese care nu-i plac şi, în mod special, manele. Urăşte frigul.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite